duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Încă 13 arădeni, îmbolnăviți cu Covid-19. La nivel național, statistica atinge încă un record: 799 de „pozitivi”, din cele 18.986 teste

    de Special Arad | 17 iulie 2020, 1:16 PM | Coronavirus | Sănătate | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Zilele acestea asistăm atât la o creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19, cât și la o creștere a numărului de teste efectuate. Dacă la începutul pandemiei, din lipsa echipamentelor necesare, se efectuau în jur de maxim 3000 de teste pe zi, iată că acum cadrele medicale lucrează la foc continuu, ajungând să efectueze, la nivel național, în jur de 19.000 de teste pe zi. Vorbim, așadar, de un total de 925.001 teste efectuate din martie și până în prezent.

    Astfel, din ultimul raport al Grupului de Comunicare Strategică aflăm că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost depistate 799 de cazuri noi de persoane cu Covid-19, un record statistic de îmbolnăviri raportate într-o singură zi, de la începutul pandemiei și până acum, însă nu trebuie neglijat nici numărul impresionant de teste din care aceștia au fost depistați, anume 18.986.

    Din totalul raportat, aflăm că pe raza județului Arad au fost depistate cu Covid-19 pozitiv încă 13 persoane, după ce ieri au mai fost depistate încă 11. Asistăm, așadar, la o creștere de cazuri pe care însă autoritățile locale ne asigură că secțiile spitalului sunt pregătite să le primească în condiții optime.

    În ceea ce privește numărul de decese, județul Arad este deocamdată lipsit în această perioadă de astfel de întâmplări nefericite. Grupul de Comunicare Strategică indică, în intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00),  17 decese ( 11 bărbați și 6 femei) corelate cu Covid-19,  în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.