Gazoanele și instalațiile de irigare, subiect de ceartă în ședința Consiliului Municipal Local
Pe ordinea de zi a ședinței CLM susținută astăzi, de Ziua Europei, așa cum se întâmplă mai tot timpul, s-a strecurat un subiect buclucaș, o sămânță de scandal care a stârnit replici tăioase, de la o „tabără” la alta.
Este vorba de proiectul de hotărâre pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate privind gazonul și instalațiile de irigat spațiile verzi din oraș, supus votului la inițiativa primarului Gheorghe Falcă, absent din sală. Nemulțumirea a venit din partea grupului de consilieri PSD și ALDE, cel care a luat cuvântul fiind Beniamin Vărcuș. Acesta a criticat costurile sistemelor de irigare, considerându-le exorbitante (ca exemplu, aproape 80.000 RON pentru irigarea gazonului din fața Colegiului Național „Moise Nicoară”, sau 153.000 RON pentru spațiile verzi din cartierul Gai).
„Ne dorim spații verzi, dar nu cu acest preț”, a spus consilierul Vărcuș, spunând că ar fi fost preferabil ca acești bani să fie orientați înspre construirea spitalului matern nou.
Așa cum era de așteptat, criticile nu s-au lăsat necontracarate, astfel că viceprimarul Călin Bibarț a luat cuvântul și le-a reproșat membrilor PSD situația gazonului de la stadionul UTA. „Anul trecut, au fost alocați 2,5 milioane de euro de la Guvern pentru gazonul UTA, care încă nu s-au materializat, căci actualul Guvern refuză licitația prin CNI”, a spus Călin Bibarț.
Cu toate că proiectul de hotărâre nr.137/2017 privind gazonul și irigațiile a stârnit reacții negative, iar din consilierii prezenți, șapte s-au opus, iar unul s-a abținut, alți 12 consilieri l-au considerat oportun și au votat „pentru”, astfel că proiectul a fost admis.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)