Enola Day: Trosc ca la noi…





Nu mai e ca pe vremuri…
Nu mai suntem țărani să numărăm sacii, butoaiele sau bobocii.
Vara, cum am prevăzut, se termină brusc, vacanțele sunt gata, începe sezonul. Ultimul trimestru, semestrul întâi, stagiunea. Se deschid școlile, teatrele, până și Filarmonica își ia pianul, contrabasul și tubele și se mută în Cetate.
Da, ați auzit bine: directorul contestat a dat lovitura, zice presa cea grabnic laudatoriu de om important, montează Tosca cu niște italieni și una din Mongolia în rolul titular – și tu care până acum credeai că Tosca e băiat sau o marcă de bomboane! – în fața bisericii baroce ce stă să se prăvale în mijlocul fortăreței arădene.
Da, dragii moșului: nu e cetate! E o fortăreață adecvată purtării războiului în secolul al XVII-lea. Construită în secolul următor! Un obiectiv militar pur care n-are nicio legătură cu cetățile nobiliare din evul mediu. Desigur, problema nu este asta, ci cum de a pătruns Domnul Văcean în mijlocul fortăreței fără ca generalul Toamnă, zis și Oprea, să afle de veste.
Păi, n-a pătruns! N-avea cum. Generalul Oprea nu-i de intendență degeaba, cunoaște bine șpilu’. Nu intri tu așa într-o fortăreață militară să cânți trosca! Tre’ să faci ceva pentru acest privilegiu!
Ca de exemplu să dedici spectacolul veteranilor teatrelor de operații. Și iaca așa cultura e din nou pe scenă și operează printre veterani. Nu construiește case, nu cumpără mașini, nu umblă la excursii sau la vânătoare: operează.
Dacă nu-i la bal, e sigur la spital. Militar și cela, ce puii tăi!.
Ievenimentul va avea loc pe 1 octombrie. În caz că nu plouă. Dacă plouă trupa face la loc comanda și se retrage la unitate. Asta e: cu vremea nu se pune nici generalu’!
Lovitura – chiar am citit în presa locală expresia ”touché”, ca laudatio la mutarea Filarmonicii în fortăreață – dată de directorul Văcean nu este una prea creativă, – să nu ne îmbătăm cu apa de ploaie de la premieră -, este una de nevoie. Scoși din Palatul Cultural, încartiruiți la unitate, ce era să facă? Dacă tot se dărâmă clădirile peste cultura arădeană, măcar să fie un final grandios.
Cântând Tosca în fața bisericii în ruine din fortul avansat cetate. Unitatea militară va da onorul ca unui erou autentic: cultura arădeană a luptat cât a putut dar inamicu’ a copleșit-o prin număr și dotare!
Dar înainte de asta Filarmonica lui Văcean va face corp comun cu Filarmonica Banatul din Timișoara în fața clădirii primăriei – singura clădire spactaculoasă din oraș care e în stare de funcționare – să se reunească într-un concert rock-simfonic cu IRIS, cei care sunt din nou împreună.
Dacă nu înțelegeți această mișunație culturală a Filarmonicii arădene, nu-i nici-un bai, este cine s-o înțeleagă: trosc ca Capitală Culturală!
Că se lansează!
Nu, nu la Cetate cu Tosca! Acolo Filarmonica își face debutul de stagiune, retrasă pe ultima linie de rezistență în tranșee, că nu mai are loc în Palatul Cultural care se dărâmă.
În fața primăriei și la Fabrica de tramvaie – da, unde, la Blidar? – se lansează proiectul de capitală culturală 2021. Aveți, dreptate! S-o mai lansat. Și vă spun eu: se va mai lansa! Cu lansatul și cu dansatul nu te saturi niciodată dacă ești om de cultură în Arad.
Având toate astea în vedere, iată cum va arăta programul omului cultural arădean pentru săptămâna care vine: ca om de cultură în Arad, așadar, vii de la Moneasa sau Căsoaia.
Dacă n-ai Mercedes poți folosi BMW-ul unuia dintre contractanți sau chiar mașina primăriei.
Te lălăi nițel la Iris, că e și Maia pe acolo, ca să nu mai vorbim de Felicia și banii pe care i-ai dat, după aia dai o fugă la Blidar. Un Chivas pe un Imperio cam vălurit pe laturi, ceva acolo, nu strică în această bogăție culturală.
La Arta nu te duci, cam umbră și igrasie iar filmul acela spaniol e plicticos rău. Mai bine te uiți la un DVD în care Domnul Cătălin îi explică unei fete de ce e mai bine la școală la Arad ca la Timișoara.
E drept, vor fi amândouă capitale culturale dar Tosca nu se dă deocamdată la Timișoara. N-are cum. Filarmonica lor cântă cu IRIS la Arad.
Ar mai fi ceva vernisaj într-o hală, mai bine nu, să se ducă acolo Cătălin că are nevoie de o baie de cultură bună.
La teatru nu e bine, clădirile nu-s sigure nici la Klassick, nici la Marionete, patinoaru’ nu s-a deschis încă, nu-ți mai rămâne decât concertul acela sissi a lu’ Văcean.
Vei sta nițel mai departe de ruina aia de biserică nemțească și cât mai departe de Anamaria. Nu se cade acum dar nu se știe niciodată!
Asta e, Domle, ce săptămână plină! Și încă nu s-a terminat!
Lajos Notaros
Comentariile portalului
V-am mai spus pe aici despre ce este vorba. Iar daca citeati si comentariile altora, nu doar pe ale dumneavoastră, poate găseați una în care am încercat să (...)
Voiam sa verific in dexonline dle Valea dar nu ma lasa sa accesez pagina daca nu bifez ca votez cu Nicusor si nu am vrut, nu sunt in nici o (...)
Și din nou nu se mai publică comentariile care nu convin. Dar suntem cu libertatea de exprimare și obiectivismul în prim-plan, doar la nivel declarativ. Asta merge deja înspre propagandă, (...)