joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Trosc ca la noi…

    de E. Nola | 23 septembrie 2015, 4:05 PM | Opinii

    7

    Nu mai e ca pe vremuri…
    Nu mai suntem țărani să numărăm sacii, butoaiele sau bobocii.
    Vara, cum am prevăzut, se termină brusc, vacanțele sunt gata, începe sezonul. Ultimul trimestru, semestrul întâi, stagiunea. Se deschid școlile, teatrele, până și Filarmonica își ia pianul, contrabasul și tubele și se mută în Cetate.

    Da, ați auzit bine: directorul contestat a dat lovitura, zice presa cea grabnic laudatoriu de om important, montează Tosca cu niște italieni și una din Mongolia în rolul titular – și tu care până acum credeai că Tosca e băiat sau o marcă de bomboane! – în fața bisericii baroce ce stă să se prăvale în mijlocul fortăreței arădene.

    Da, dragii moșului: nu e cetate! E o fortăreață adecvată purtării războiului în secolul al XVII-lea. Construită în secolul următor! Un obiectiv militar pur care n-are nicio legătură cu cetățile nobiliare din evul mediu. Desigur, problema nu este asta, ci cum de a pătruns Domnul Văcean în mijlocul fortăreței fără ca generalul Toamnă, zis și Oprea, să afle de veste.
    Păi, n-a pătruns! N-avea cum. Generalul Oprea nu-i de intendență degeaba, cunoaște bine șpilu’. Nu intri tu așa într-o fortăreață militară să cânți trosca! Tre’ să faci ceva pentru acest privilegiu!

    Ca de exemplu să dedici spectacolul veteranilor teatrelor de operații. Și iaca așa cultura e din nou pe scenă și operează printre veterani. Nu construiește case, nu cumpără mașini, nu umblă la excursii sau la vânătoare: operează.
    Dacă nu-i la bal, e sigur la spital. Militar și cela, ce puii tăi!.

    Ievenimentul va avea loc pe 1 octombrie. În caz că nu plouă. Dacă plouă trupa face la loc comanda și se retrage la unitate. Asta e: cu vremea nu se pune nici generalu’!

    Lovitura – chiar am citit în presa locală expresia ”touché”, ca laudatio la mutarea Filarmonicii în fortăreață – dată de directorul Văcean nu este una prea creativă, – să nu ne îmbătăm cu apa de ploaie de la premieră -, este una de nevoie. Scoși din Palatul Cultural, încartiruiți la unitate, ce era să facă? Dacă tot se dărâmă clădirile peste cultura arădeană, măcar să fie un final grandios.

    Angela Gheorghiu - cea mai mare soprana a momentului

    Cântând Tosca în fața bisericii în ruine din fortul avansat cetate. Unitatea militară va da onorul ca unui erou autentic: cultura arădeană a luptat cât a putut dar inamicu’ a copleșit-o prin număr și dotare!

    Dar înainte de asta Filarmonica lui Văcean va face corp comun cu Filarmonica Banatul din Timișoara în fața clădirii primăriei – singura clădire spactaculoasă din oraș care e în stare de funcționare – să se reunească într-un concert rock-simfonic cu IRIS, cei care sunt din nou împreună.

    Dacă nu înțelegeți această mișunație culturală a Filarmonicii arădene, nu-i nici-un bai, este cine s-o înțeleagă: trosc ca Capitală Culturală!
    Că se lansează!

    scala-milano-187749

    Nu, nu la Cetate cu Tosca! Acolo Filarmonica își face debutul de stagiune, retrasă pe ultima linie de rezistență în tranșee, că nu mai are loc în Palatul Cultural care se dărâmă.

    În fața primăriei și la Fabrica de tramvaie – da, unde, la Blidar? – se lansează proiectul de capitală culturală 2021. Aveți, dreptate! S-o mai lansat. Și vă spun eu: se va mai lansa! Cu lansatul și cu dansatul nu te saturi niciodată dacă ești om de cultură în Arad.

    Având toate astea în vedere, iată cum va arăta programul omului cultural arădean pentru săptămâna care vine: ca om de cultură în Arad, așadar, vii de la Moneasa sau Căsoaia.

    Dacă n-ai Mercedes poți folosi BMW-ul unuia dintre contractanți sau chiar mașina primăriei.
    Te lălăi nițel la Iris, că e și Maia pe acolo, ca să nu mai vorbim de Felicia și banii pe care i-ai dat, după aia dai o fugă la Blidar. Un Chivas pe un Imperio cam vălurit pe laturi, ceva acolo, nu strică în această bogăție culturală.

    La Arta nu te duci, cam umbră și igrasie iar filmul acela spaniol e plicticos rău. Mai bine te uiți la un DVD în care Domnul Cătălin îi explică unei fete de ce e mai bine la școală la Arad ca la Timișoara.

    E drept, vor fi amândouă capitale culturale dar Tosca nu se dă deocamdată la Timișoara. N-are cum. Filarmonica lor cântă cu IRIS la Arad.
    Ar mai fi ceva vernisaj într-o hală, mai bine nu, să se ducă acolo Cătălin că are nevoie de o baie de cultură bună.

    La teatru nu e bine, clădirile nu-s sigure nici la Klassick, nici la Marionete, patinoaru’ nu s-a deschis încă, nu-ți mai rămâne decât concertul acela sissi a lu’ Văcean.

    Vei sta nițel mai departe de ruina aia de biserică nemțească și cât mai departe de Anamaria. Nu se cade acum dar nu se știe niciodată!
    Asta e, Domle, ce săptămână plină! Și încă nu s-a terminat!

    Lajos Notaros

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu ştiu dacă cineva a înţeles ce ai scris, fiindcă eşti cam complicat dom’le. Eu aş zice cam aşa: toate edificiile culturale din Arad se prăbuşesc la propriu, şi Palatul Cultural (care va deveni sală de nunţi, că ăsta-i proiectul de fapt), şi Teatrul Clasic, şi Teatrul de Marionete… Interesant este că orchestra Filarmonicii arădene şi-a încheiat stagiunea pe un lac infestat şi infectat şi îşi începe stagiunea lângă o biserică deja prăbuşită. Cred că Primăria are o gândire unică în proiectul de Capitală Culturală Europeană: până acum toţi candidaţii îşi propuneau să reconstruiască edificiile culturale, odată cu depunerea candidaturii; Aradul a inventat un proiect unic, adică săî le cânte prohodul tuturor edificiilor culturale. Mă întreb oare ce scop are lansarea candidaturii cu un concert în faţa clădirii Primăriei, cu o formaţie care nju mai adună public de acum 15 ani?

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Acuma, înainte de a-mi arunca cenușă-n cap pentru stilul meu alambicat, fac și eu o obsrevație: nici cu nickname-ul după care te fofilezi nu mi-e rușine. Pe de altă parte, în vremurile acestea în care toată lumea scrie și nimeni nu ascultă, m-am gândit că simpluț știe toată lumea.
        De aia zic: titlul meu – oferit cu generozitate de evenimentul pe care îl consider absolut excepțional – zice trosc încercând să ilustreze zgomotul cu care se prăbușesc clădirile culturii arădene.
        Bun, va fi ceva ieșit din comun, bravo, și ce va fi după Tosca, la iarnă? Unde vor cânta artiștii Filarmonicii? La Casa Armatei? În Afghanistan? Sau, ca să nu mai fie nicun dubiu, în biroul primarului? Că altfel e mare, aproape cât sala aflată într-o prepetuă reparație…

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. Nu știu, s-ar putea.
      Eu doar observ, nu dau cu parul. Și observ, nemaifiind un june-prim, că fiecare primar pe care l-am avut a început cu rearanjarea biroului propriu.
      Fără excepție.
      Dacă rămâneau, dracului, în ăla de la început, eventual mai luau o mobilă, ceva, că laptopul oricum vine de la Microsoft, puteau să mai construiască încă un Palat Cultural.
      Că nu știu cum să-ți spun, Domnule Dogar de Dor, dar Aradul ăsta pe care îl vezi Dumneata de la Podgoria până la Statuia Soldatului Oarecare a fost construit cam în treizeci, hai să zicem, cincizeci de ani.
      Minus Libelula, Astoria și blocurile, cele câteva de pe Bulevard, făcute după război.
      Știe cineva vreo clădire de pe Bulevard construită după 1990?
      Dacă da are de la mine un Guinness, că ăia dau premii la recorduri…

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Poţi să pregăteşti câte un guiness pentru fiecare clădire pe care ţi-o enumăr: Catedrala Ortodoxă; Noua clădire a Gărzii Financiare (organism care s-a şi desfiinţat de când s-a terminat construirea sediului); sediul băncii Unicredit în Piaţa Avram Iancu (s-a păstrat doar faţada).
        Dar studiul despre evoluţia biroului primarului, în funcţie de cel care îl ocupa e o idee bună. Dă-o mai departe!

        0 voturi
        +1
        -1
        • Am știut că se va începe cu Catedrala, de fapt singura clădire remarcabilă construitră în Arad după 1990.
          Dau Guinness-u, cum să nu, cu toate că nu e pe Bulevard ci în Bulevard, ceea ce e nițel nu știu cum. Și nu mă bag că am necazuri destule ș-așa.
          În rest nu cunosc, dacă fațada a rămas, nu se pune, clădirea Gărzii n-o mi-o reprezint, o fi aia mai în spate între ANAF și Universitate?

          0 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.