Enola Day – L-ați alege pe Gigi Becali dacă ar candida la președinție din partea PNL?
De două zile urmăresc NBC News online.
Am început cu CNN, am încercat și CBS, dar amândouă condiționau legătura de prezența mea în SUA și mai cereau și niște dolăruți.
Nu, cu Fox nici nu am încercat, cunosc ce înseamnă ca o sursă de presă să fie dedicată unei idei străine de libertatea și independența presei.
În paralel urmăresc reacția concetățenilor mei de pe FB vizavi de alegerile prezidențiale din SUA.
Asta este, cineva acum două zile m-a făcut analist politic la oră de maximă audiență, de atunci mă iau mai în serios când vine vorba să vorbesc despre politică și politicieni. Și despre alegeri, cum este cazul și acuma.
Cu alte cuvinte sunt superdocumentat, am chiar semne de ciumurleală informatică, politică și cred că săptămâni la rând nu voi mai viziona programe teve despre politică și nu voi mai citi postări pe FB care vizează ceva politic.
Probabil vă aflați în cunoștință de cauză: președintele următor al SUA este încă incert în ciuda numărării a peste 90% dintre voturi, Biden pare să aibă un avans foarte fragil, iar Trump strigă deja că i se fură voturile.
Asta nu este o surpriză pentru mine, chiar dacă mă așteptam ca Biden să câștige mult mai lejer, iar acum nu mai sunt sigur nici măcar de faptul dacă va câștiga în cele din urmă.
Surpriza este fervoarea aproape generalizată cu care mulți dintre cei pe care îi cunosc mai mult de pe Facebook țin pumnii pentru Donald Trump și strigă și ei disperați văzând că victoria sa ar putea fi în pericol. De unde fervoarea asta cu care ne entuziasmăm pentru un individ evident voluntarist, lipsit de cultură, vulgar și chiar nițel prostuț? Modul cum reacționează la tot ce nu-i convine, visceral și brutal, seamănă mai mult cu reacțiile unui interlop mai sărac cu duhul și nu are nicio legătură cu pretențiile legitime pe care le ai de la un președinte de țară și nu orice țară, ci a primei puteri mondiale.
Observând această raportare lipsită parcă de cel mai elementar simț critic, chiar de bun simț, încercam să explic unora cu care am venit în contact direct că nu este vorba aici nici măcar de politică, e vorba doar de acest individ, numit Donald Trump, care nu are ce căuta în fruntea SUA fiindcă efectiv îi lipsesc toate calitățile pe care le pretinzi de la un politician: inteligență, echilibru, simț social și empatie la cererile celor care l-au ales chiar și împotriva lor.
Donald Trump se laudă cu faptul că nu este politician, această fanfaronadă fiind chiar una dintre trăsăturile sale cu care atrage un anumit tip de oameni. De parcă te-ai duce la medic și acela ți-ar spune: ai încredere în mine, spune-mi ce te doare, fii liniștit, eu nu sunt doctor. Cum de nu realizează cei care văd în el un tip dat naibii, unul cum ei n-o să fie niciodată, că au de a face cu un impostor nociv și malefic, un bătrân care nu a reușit să se maturizeze?
De parcă Gigi Becali al nostru ar fi candidat la președinția României susținut de PNL. Sau PSD, contează mai puțin, ideea e să fie susținut de un partid mare și tare cu care are șanse să câștige.
Din start, observ: comparația cu Gigi Becali îl dezavantajează pe acesta din urmă.
Chiar dacă seamănă până și prin bogăția obținută prin metode nu tocmai ortodoxe, inclusiv imobiliare și terenuri, sunt amândoi, vorba vine, dintr-o bucată, având tendința să vorbească înainte să gândească, amândoi devenind în țara lor vedete media, de unde au mers mai departe spre politică, unde s-au remarcat la fel prin modul lor guraliv și agresiv de a avea dreptate în toate, Gigi este net peste Trump prin caracterul său mult mai altruist, gata să-l ajute pe cel aflat în necaz sau să-și folosească averea în scopuri caritabile.
Cu toate acestea, este evident că nu ar fi bun de președinte. Cariera lui politică s-a oprit la timp, chiar dacă este mult mai tânăr ca Trump, astfel că nu putem exclude ca la un moment dat să apară pe acolo din nou.
Oare ar exista destui alegători în țara asta ca Gigi să ajungă astfel președinte?
Eu înclin să cred că nu, românul, chiar și în expresia sa mai simplistă, este mult mai critic și bășcălios ca să permită unui impostor să ajungă la cea mai înaltă demnitate din stat.
Desigur, nu exclud total, mai ales văzându-i pe românii, mulți, chiar prea mulți după gustul meu, leșinați după măscăriciul Trump.
Pentru aceștia spun: Trump nu are nicio treabă cu politica, e indiferent dacă se declară republican sau democrat, el este un tip amoral care își urmărește propriile scopuri, așa cum plânge și se dă de pământ copilul răzgâiat care nu își primește mașinuța mult visată și promisă.
Cei care îl votează pe acest impostor, pe acest Mad King, așa cum l-a numit un comentator de la The Atlantic, nu realizează că fac exact ce face Păcală când își taie cu fervoare și voie bună craca solidă pe care stă la zece metri de pământ.
Și nu e vorba nici de Biden, ci de hubrisul, nebunia care poate cuprinde oamenii, mai ales în situații limită, atunci când caută cu disperare omul care îi va salva și, tocmai datorită lipsei de limpezime la minte, dau doar de hoți și impostori.
Da, nu e vorba aici de politică, ci de a aprecia oamenii la justa lor valoare… sau lipsă de valoare.
Scuzați-mă, mă uit în continuare la NBC, Biden tocmai a câștigat Wisconsinul…
Comentariile portalului
nerecunoscatorilor
Un articol interesant! Ma intreb, voi cum alegeti locatia perfecta pentru un eveniment special? Este mai importanta amplasarea centrala, decorul sau flexibilitatea personalului?
Dar cine il voteaza pe asta ??? In afar de nevasta-sa si nici aia...