vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Au început alegerile pentru Senat și Congres în SUA. Votul a început deja în unele state

    de - | 8 noiembrie 2022, 11:25 AM | Internaţional

    0

    (foto: Savannah Morning News)

    Americanii decid soarta Statelor Unite şi a lumii întregi. Aproape 250 de milioane de votanţi sunt aşteptaţi la alegerile de la mijlocul mandatului preşedintelui. Ultimele sondaje de opinie îi dau favoriţi pe republicani. Victoria lor l-ar putea ajuta pe Trump să revină în Biroul Oval, în timp ce administraţia Biden va trebui să lupte pentru supravieţuirea politică. Iar pe plan internaţional, Ucraina ar pierde un mare aliat, scrie Observatornews.ro.

    Un singur loc pierdut sau câştigat în Senat şi Camera Reprezentanţilor va schimba peisajul politic american, cu doi ani înainte de alegerile prezidenţiale. Înfrângerea democraţilor ar fi un vot negativ dat administraţiei Biden şi poate cântări decisiv în revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Deja pe culoarele de la Washington se vorbeşte despre suspendarea lui Joe Biden, în cazul în care republicanii vor deţine puterea în Congres.

    „Alegerile acestea vor complica şi mai mult rolul Statelor Unite pe plan mondial, nu-l vor simplifica. Să nu neglijăm, însă, faptul că Putin a mizat pe un succes al Republicanilor, nu pentru că Republicanii ar fi pro-ruşi, ci pentru că asta va complica foarte mult exerciţiul administraţiei”, a declarat analistul politic Cristian Pârvulescu pentru Observatornews.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.