Enola Day: DNA contra PSD de Ziua Anticorupției. La Arad

    de Lajos Notaros | 12 decembrie 2019, 9:11 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    5

    Ziua de luni, 9 Decembrie, nu a început prea bine pentru deputatul PSD arădean Florin Tripa.

    După cum povestește chiar el, s-a trezit acasă la șase dimineața cu DNA-ul la ușă, polițiștii ducându-l nu la aeroportul din Timișoara, unde vroia să ajungă pentru a merge la București, la Parlament, ci la sediul din Timișoara a instituției care se afla chiar în sărbătoare, 9 Decembrie fiind declarată de ONU în 2003 Ziua Internațională a Anticorupției.

    În cursul zilei au mai ajuns și alți liderii arădeni ai PSD acolo, în frunte chiar cu președintele Dorel Căprar sau Cristian Ispravnic, director la DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Timișoara, nemaivorbind de soțul Doamnei Horgea (da, cea cu tatuajul pe gleznă), fostă prefect, cea care a fost înlocuită cu domnul liberal comunitar Stoian, cel care a depus jurământul de prefect tocmai ieri în sala Ferdinand a Primăriei arădene.

    Dar a fost dusă la DNA Timișoara până și Ancuța Stoenescu, cea care a fost înlocuită nu de mult în fruntea Inspectoratului Școlar arădean cu fostul domn sindicalist devenit și el liberal, Göndör.

    Deși părea o lovitură din senin, semne prevestitoare au fost destule, ultimul fiind chiar atacul furibund de duminică împotriva lui Căprar în ziarul Domnului Ovidiu Palcu, cel cu drumurile, Glasul Aradului.  Înainte de asta ne aducem aminte de atacurile repetate ale proaspătului europarlamentar liberal, cel care de cum se reîntorcea de la Bruxelles o atenționa pe Doamna Horgea că este cazul să se dea la o parte și să-și scoată pesediștii din conducerile instituțiilor guvernamentale din județ și teritoriu. La un moment dat a amintit și de deputatul Tripa, legat de niște terenuri, cu alte cuvinte europarlamentarul liberal se arăta încă din octombrie foarte deranjat de faptul că pesediștii țin ca orbul de bâtă de funcțiile lor, fără să bage de seamă schimbarea direcției vântului politic.  Legat de scandalul iscat cu Skoda (Scoda) care nu a ales Aradul, europarlamentarul își încheie comentariul de pe FB la adresa Doamnei Horgea cu următoarele cuvinte, cităm, respectând ortografia: „Cât tupeu…ați blocat investiti în Arad (când a venit Scoda la ordinul lui Fifor ati fugit și ati ordonat sa nu vina de la Finante și drumuri) ati retrocedat ilegal terenuri…nu uitați…eu când vorbesc…am documente…vine vremea pentu voi”.

    Și iată, vremea a venit fix pe 9 Decembrie, ziua Internațională a Anticorupției. Această atenționare amenințătoare este de la începutul lunii octombrie, iar cercetarea a început la DNA în iunie, în urma unui denunț, imediat după alegerile europarlamentare.

    Având toate acestea în vedere, mă așteptam ca învinuirile aduse pesediștilor să fie grave, chiar foarte grave: că au blocat investiția Skoda de la Arad, că au manipulat cu terenuri și altele, câștigând milioane în euro sau chiar și în lei.

    Nici vorbă de așa ceva: șpagă la cântar la vama Nădlac – ea există de când este vama la Nădlac, indiferent de cine este la putere la Arad sau București, amintiți-vă de instalația de stropit din vamă a Domnului liberal Calimente de acum câțiva ani -, respectiv angajări pe linie de partid la diferite instituții, înainte de toate la DRDP, angajări care se lăsau cu obligația celui angajat de a cotiza la casieria partidului.

    Nu-mi venea să cred ochilor citind acuzațiile aduse fraierilor din conducerea PSD Arad. Într-o țară în care fiecare funcție bănoasă se plătește, nu ai nicio șansă să ajungi parlamentar dacă nu vii și tu de acasă, faptul că PSD Arad strângea bani pentru partid astfel, mi se părea de o banalitate fără seamăn. Nemaivorbind de faptul că Doamna Stoenescu de la inspectorat a fost dusă la DNA pentru un posibil abuz în serviciu atunci când a scăpat de un subaltern. Fără să mai vorbim de învinuirea adusă lui Căprar cum că a strâns bani de la colegi – 4500 de lei –, fiindcă fondurile partidului s-au terminat, pentru a plăti niște cheltuieli cu o delegație din Japonia. E vorba de evenimentul sportiv din vară cu japonezi, dacă bănuiesc corect.

    Adică banii mergeau la partid, nu în buzunarul propriu. Urât, ce-i drept, dar cunoaștem lucruri și mai urâte de corupție pe aici prin apropiere.

    Nemaivorbind de faptul că DNA Timișoara se bazează pe denunțul inițial, mărturii și declarații, fără să ne prezinte deocamdată probe materiale. Măcar un flagrant micuț așa, chiar și aranjat, ca în cazul lui Ioțcu. E vorba de niște euro găsiți în seiful partidului și cu asta basta. Să sperăm că nu este doar atât, fiindcă dacă da, un avocat priceput va demonta acuzațiile împotriva pesedisților arădeni cât ai zice pește.

    Departe de noi să susținem că cei duși luni la DNA și lăsați apoi liberi (destul de semnificativ cu privire la greutatea acuzațiilor) sunt niște îngerași, însă această acțiune a DNA de Ziua Internațională a Anticorupției ni se pare cel puțin nepregătită, stângace și mai mult simbolică, asta ca să nu spunem mai multe.

    Dar, este drept, un scop a fost atins: liderii PSD Arad au căzut de fraieri, au fost puși cu botul pe labe, arătându-li-se unde le este locul mai nou, au fost desființați în ochii opiniei publice, marcați pentru totdeauna, chiar dacă se va descoperi în viitor că e vorba de niște mizilicuri care se practică pe scară largă în lumea politică românească și vor scăpa nepedepsiți sau cu pedepse simbolice.

    Numai că acesta nu poate fi scopul DNA: să compromită anumiți oameni, fără să ajungă la corupția cea mare pe care ar trebui s-o vizeze.

    Asta poate fi doar scopul altor oameni deranjați de cei dintâi.

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Desigur, aveți libertatea să aberați pe orice site unde vi se aprobă comentariul.
        În mod normal nu v-aș răspunde, dar e duminică, Arsenalul pierde lamentabil, mai bine mă ocup cu lucruri care îmi distrag atenția de la cele cu adevărat importante.
        Idol nu am avut nici în copilărie, nici măcar fotbaliști, actori, darămite politicieni.
        Pe de altă parte, poate vă aduceți aminte că Bulumac nu este membru PSD, estă însă membru Plus, nemaivorbind de faptul că este manager de ani de zile la o firmă neromânească din Curtici, parcă.
        Bine, Dumneavostră nu trebuie să știți toate astea, ajunge să vă faceți că știți totul pentru a plasa un comentariu care de fapt este o jignire sau o înjurătură mascată.
        Cum v-am spus, aveți norocul că e duminica și Arsenalul pierde….

        +1 voturi
        +1
        -1
    1. Sa va jigniti cititorii mi se pare pedelism pur (daca tot vorbim de idoli, parca si elevul Falca va era drag la inima la un moment dat). Si spagile alea primite la cantar au venit credeti de la firme exclusiv romanesti?! Sunteti cam naiv. In fine, era o intrebare, avand in vedere ca cei din varful PSD Arad care au luat mita aia au fost ajutati de Bulumac, chiar daca nu e acum membru de partid, sa castige locul 1 la parlamentarele din 2016 si sa ajunga la butoanele din vama! Asta era LEGATURA. Dar daca nu sunteti jurnalist sa puneti si intrebarile incomode nu doar cele ce va plac, ce sa fac voi migra la aradon unde macar sunt mai multe interese decat la websiteul dumneavoastra. Si au si stiri din sport, sic.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Chiar îmi pare rău că vă pierdem, dar, asta e, la aradon găsești tot ce dorești.
        Pe urmă, eu, daca v-ați simțit jignit, nu am jignit un cititor, ci un cometator. Diferența mare.
        Dar nu am jignit, v-am răspuns doar în stilul pe care mi l-ați propus.
        Ce să fac, sunt în vârstă, jumătate din cei care acum sunt la cârma orașu;lui și județului mi-au fost sau puteau să-mi fie elevi sau studenți, e firesc să vrei binele elevilor tăi.
        Dar tot la fel de firesc este să le spui dacă ți-au înșelat așteptările.
        Și apropo, Bulumac nu mi-a fost elev. Nici student. Și a candidat la locale, nu la parlamentare, după câte știu eu, dar poate greșesc din nou.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru E.Nola

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.