„Cine scoate sabia, de sabie va pieri”! Șantaj sau ce?… Ovidiu Palcu, patronul firmei Inteco si al ziarului „Glasul Aradului”, îl desființează și-l amenință pe deputatul Căprar

    de Alin Olteanu | 8 decembrie 2019, 5:09 PM | Dezvăluiri | Topic special

    3

    Nu vrem să luăm apărarea niciunuia dintre „eroii” negativi ai articolului de mai jos. Și poate nici nu scriam despre ei, dacă nu simțeam un anumit miros de șantaj (sau poate altceva…) în zonă… Și să ne explicăm. În urmă cu vreo câteva zile, deputatul Dorel Căprar trimitea redacțiilor un comunicat de presă în care acuza Consiliul Județean Arad că Drumul Județean 792, Nădab-Seleuș, este executat prost, deși „a fost reabilitat de curând”. Trebuie să subliniem că am conchis că declarația președintelui PSD este deplasată și informațiile care au stat la baza comunicatului nu sunt punctuale, în sensul că lucrarea nu este finalizată, și de aceea nu am amintit nimic despre asta pe Special Arad. Revenind, deputatul Căprar s-a băgat ca musca-n ciorbă atacând și acuzând pe nedrept CJ Arad și firma de construcții care execută lucrările (căreia nu i-a făcut public numele).

    Iată comunicatul lui Căprar: „Cel mai recent şi relevant exemplu al incompetenţei şi amatorismului conducerii liberale a CJA este Drumul Judeţean 792, Nădab-Seleuş, reabilitat de curând şi care s-a transformat, aproape instant, într-un pericol public pentru şoferi. După nici o lună de la finalizarea unei lucrări, covorul asfaltic crapă, apar cratere imense şi în scurtă vreme devine impracticabil. A câta oară să vă avertizăm, domnilor Cionca şi Bîlcea, să nu vă mai bateţi joc de arădeni cu lucrări de o calitate atât de îndoielnică. Totul are o limită iar cetăţenii judeţului nu merită o astfel de bătaie de joc. Vă lăudaţi cu planşe, vă faceţi poze prin birouri cu hărţi, în scop electoral şi când vine vorba despre manopere vă spălaţi pe mâini, Spre deosebire de aceşti domni liberali, noi nu putem să stăm și să privim pasivi cum banii cetățenilor se cheltuie din nou pe lucrări de mântuială, care vor trebui refăcute, tot din bani publici”. La acest comunicat au fost atașate si poze ale drumului, însă nu am dorit publicarea acestora fiindcă lucrarea nu este finalizată.

    Atenție, repetăm, deputatul PSD nu a făcut public numele societății de construcții care execută lucrarea plătită de CJ Arad, dar o spunem noi: Inteco Holding – patronată de sebișeanul Ovidiu Palcu.

    Ei bine, în loc să primim un răspuns-replică al Consiliului Județean Arad, care să facă praf – pe bună dreptate – comunicatul lui Dorel Căprar și să i se ceară acestuia să corecteze informația făcută publică, ce apare? Nu vă mai chinuiți să ghiciți… apare un articol în „Glasul Aradului” (ziar al cărui patron este Ovidiu Palcu) în care deputatul Căprar este pur și simplu desființat de o întreagă redacție (fiind semnat cu numele „G.A.”) pentru că, așa cum v-am spus, drumul Nădab-Seleuș este făcut de Inteco Holding și, cine greșește cu privire la activitatea societății, plătește. Și nu doar atât, fiindcă articolul amenință clar pe orice posibil critic al patronului de ziar (aviz și celor din Consiliul Județean Arad, nu?, a căror colaborare cu Inteco a reînceput „în forță”, deși ultima s-a terminat în termeni nu tocmai ortodocși)

    Textul integral al articolului cu titlul „Încolțit de propria incompetență, Căprar iese din anonimat și se trezește vorbind despre drumuri”, din Glasul Aradului: „Parcă având un nume predestinat, Dorel, Căprar Dorel o comite din nou. De data aceasta, deputatul PSD de Arad, în loc să iasă în față și să se laude cu fonduri europene şi guvernamentale pe care le-a câștigat pentru județul său, e lesne de înțeles motivul pentru care nu o face, și-a pus ochii pe drumurile județului. Poate că Dorel nici nu ştie că în judeţul Arad, în ultimii ani, 68% din fondurile PNDL au fost câștigate de PNL și doar 18% de PSD. (…) Câteva clarificări urgente pentru domnul Dorel:

    1. Procesul de reabilitare a drumului Nădab-Seleuş nu s-a încheiat încă! În prezent, este în faza de reabilitare. Ca și când zugrăvești acasă, dai un strat de glet și vine vecinul și spune urâtă zugrăveală…

    În plus, trebuie menţionat faptul că drumul Nădab – Seleuş suferă un proces de reabilitare, nu modernizare, cu un termen de execuție de doi ani, la care se adaugă un termen de garanţie de cinci ani!

    Reabilitarea constă în frezarea asfaltului existent, lărgirea prin casete, umplerea acestora cu balast și adăugarea pe toată suprafața a unui strat de piatră spartă. Urmează apoi un strat de asfalt care rămâne pentru o perioadă de verificare a fisurilor care pot apărea ulterior.

    În ceea ce priveşte drumul Pâncota – Seleuş, care a fost modernizat, adică luat de la zero, dar care nu a scăpat nici el de criticile „pline de cunoştinţe“ ale domnului „expert în drumuri“ Dorel Căprar, în afara câtorva imperfecţiuni care au fost reparate, după stratul final drumul se află într-o stare foarte bună și poate fi recepționat.

    2. Este normal ca la stratul de legătură să apară fisuri, crăpături, gropi. Tocmai de aceea se lasă un timp între așternerea stratului de legătură și al celui de uzură.

    3. Lucrarea se execută din fonduri europene, deci dincolo de controlul executantului (care își dorește o lucrare bună), de controlul dirigintelui de șantier, al reprezentanților CJA vom mai avea și un control al reprezentanților UE.

    Desigur, aceste clarificări erau binevenite dacă se făceau la timp, adică înainte de a deschide gura, care a luat-o înainte…

    Dar pentru Dorel ieșirile de acest gen sunt o constantă. Să nu uităm campania electorală din anul 2008, când candidatul pentru Primăria Aradului, nimeni altul decât „expertul de acum în drumuri județene“, același Căprar Dorel, a avut drept afiș „Cina cea de Taină“ a lui Leonardo da Vinci. Bineînțeles, nu era vorba despre celebra pictură, ci despre o trimitere abjectă și penibilă la opera lui da Vinci, în care Iisus Hristos a fost înlocuit din imagine cu… Căprar Dorel. Pe post de apostoli apăreau candidaţii PSD la Consiliul Local Arad, iar în centrul fotografiei se afla candidatul de primar, Dorel Căprar. Arădenii au perceput ideea lui Dorel ca fiind o blasfemie, iar voturile au fost pe măsură.

    Cine scoate sabia, de sabie va pieri. Ieșirile incontrolabile și atacurile furibunde ale lui Căprar Dorel la adresa drumurilor județene, probabil asemenea lui Don Quijote – le vede mori de vânt, sunt puse și pe baza frustrărilor liderului PSD Arad. Sub comanda sa, partidul care cândva nu avea adversari în județ, a ajuns în pragul extincției. PSD Arad este, în mod evident, filiala cea mai slabă din țară a acestui partid, înregistrând cele mai proaste rezultate la fiecare alegeri.

    Sabia de samurai pe care șeful PSD Arad a oferit-o cadou Vioricăi Dăncilă, pentru a tăia capul adversarului politic, s-a văzut ce efecte a avut. Până acum putem spune că Dorel al nostru a știut foarte bine povestea cu sabia, doar că era vorba despre altă sabie, aceea care nu taie capul plecat. Căprar s-a aplecat întotdeauna, foarte umil și servil, fiecărui șef al PSD, indiferent de numele său. Pentru Căprar a mers ca uns capul plecat, din moment ce a rămas șeful filialei PSD Arad, în ciuda rezultatelor catastrofale.

    Probabil orbit de incompetență și de rezultatele înregistrate, fără nici un fel de viziune de salvare a partidului, Căprar Dorel iese furios agățându-se de orice subiect pe care l-ar putea exploata politic. Cu drumurile, după cum s-a demonstrat, a dat-o rău în bară”.
    ***

    Habar nu avem cine mai lucrează, referindu-ne la scris, la Glasul Aradului, fiindcă au plecat mulți jurnaliști din această redacție, însă intenția noastră este alta. Și anume aceea de a trage un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă. Dacă era citat patronul, care îi răspundea, pe bună dreptate, lui Dorel Căprar, nu reacționam, până la urmă acesta având posibilitatea aceasta – deținând un ziar – să se apere și să atace la el în „foaie”. Însă, când o faci fără să îți asumi, și să implici un ziar întreg, „afacerea” miroase rău a șantaj emoțional („să tacă din gură, ca dacă nu e și mai rău!”) și, cum ați constatat, a amenințare. Ceva de genul: „Termină, Dorele, că dacă nu, ți-o tragem!”

    Pentru conformitate, și ca să fim convinși pe deplin că scopul articolului din Glasul Aradului este paralel cu al unei prese libere, acesta se încheie cu celebra poză de campanie electorală, în care Căprar și colegii săi la acea vreme au înlocuit chipul lui Isus și al discipolilor săi în „Cina cea de taină”. Și, probabil, o să mai apară și altele în viitorul apropiat, că, de, s-a pus Căprar cu cine nu trebuie, „a scos sabia și de sabie trebuie să piară”.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.