Enola Day: Cireașa de pe mort

    de E. Nola | 13 august 2015, 11:40 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    În maghiară e spumă, nu cireașă. Asta pentru cei care îl țin în spate pe Andrei, adevărați gastronomi culturali ai Aradului. Îi numesc așa pe cei care ne papă banii – Aradul nu e în prea multe primul dar la impozite și plata lor conduce detașat plutonul – reușind un singur lucru în numele nostru: să ne facă de râs.

    Pățania lui Andrei cu șuhaida este cireașa. De pe tort, însă în cazul nostru e mai nimerit să spunem de pe mort. Iar mortul este proiectul pe care îl girează Andrei Ando: candidatura orașului la titlul de capitală culturală europeană.

    Dar, așa cum am spus-o nu de mult (link), vinovatul nu este Andrei ci aceia care l-au pus acolo, stau în spatele său și îl girează din umbră în continuare. Problema lor este mare de tot iar soluția nu poate fi decât dramatică: trebuie să-l schimbe pe Andrei, să găsească o personalitate culturală autentică și dinamică care să gireze pe bune proiectul.

    Altfel una din două: sau își exhibă incompetența lor în materie de cultură sau, și mai nasol, recunosc implicit caracterul de camuflaj al proiectului, mai pe românește că este o diversiune manipulativă pentru cei mai puțini pătrunzători, ei, inițiatorii, făcând tot posibilul ca proiectul să eșueze.

    Pentru că, e greu să ocolești ideea, până acum toate acțiunile lor, întrupate în Andrei Ando, au vizat acest rezultat. Amatorismul este evident, proiectul respiră provincialism și lipsă de idei prin toți porii. Site-ul proiectului – așa cum am văzut (link) – este o bătaie de joc, o rușine în fond. Aradul este doldora de tineri talentați atât în grafică cât și în IT, nu se poate explica decât prin rea-voință și/sau deturnare de fonduri forma jalnică a paginii despre care vorbim.

    Să trecem peste faptul că vorbește doar într-o singură limbă, nu știe nici măcar engleza, de maghiară, germană, sârbă ce să mai vorbim? Din câte am auzit, ar fi vorba de ceva multiculturalism în proiect, ceva ce ar fi specific orașului, după cum au auzit ei după ureche așa. Un multiculturalism care vorbește o singură limbă este cam greu de imaginat. Dar de ce să vorbim noi despre imaginație în casa mortului?

    Site-ul de fapt cuprinde câteva videouri oarecum autobiografice cu așa numitele personalități culturale ale Aradului. Sunt câteva, nimic de zis, înghesuiți într-un format de jurnalist incult, cei mai mulți însă sunt personalități culturale doar prin năzuință iar câteva între timp au decedat.

    Domnul Tolan nu de mult, Miși Takacs relativ recent, țin pumnii pentru ceilalți, urându-le de aici sănătate și viață lungă.

    Iar dacă [email protected] crede că Andrei a furat doar șuhaida (link), se înșeală amarnic. Fără anvergură culturală, neavând idei, nefiind nici bun în ”munca cu oamenii”, Andrei a furat tot. Inclusiv imaginea cu mâinile care țin în palmă obsesiv turnul primăriei, obsesiv fiind turnul, nu palma. Este un photoshop penibil, preluat de pe site-ul cloudburstfoundation.com.

    bcvruvr

    De fapt, aruncați o ultimă privire pe pagină (link), imaginea proiectului nu este nimeni altcineva decât Andrei Ando. Este o situație psihotică cel puțin și care se exprimă cel mai bine prin sintagma atât de cunoscută lui Andrei încă de pe vremea când scria meciuri la ziar: eu centrez, eu dau cu capul, eu parez!

    Iar dacă Domnul primar Falcă nu va lua măsuri nici de această dată, făcând limpede adevăratele interese din spatele proiectului, propunem pentru Andrei următoarele idei de valorificat în viitor: să încerce cu alte torturi și dulcețuri arădene: savarină, dobos, kugler, gerbaud, sucher etc. Toate au fost confecționate și gustate la Arad chiar dacă numele lor indică, fără excepție, numele cofetarului care i-a făcut prima dată în altă parte, nu la Arad.

    Ar mai putea, Andrei, să realizeze niște proiecte tipic arădene: să ne suprindă cu un Barbie făcut la Arădeanca, sau cu un Rollex la Victoria (Aradora), pâine de Pecica la Vața, și cremvuști de Vața la Glogovatz. Tumulii de la Glogovatz (nimeni, nimic?…Vladimirescu, localitatea unde și-a construit jacuzzi Ioțcu) ar putea fi valorificați astfel într-un final.

    Dar cel mai fain ar fi dacă ne-ar șoca prin recunoaștera că el de fapt este reîncarnarea baronului Münchausen la Arad.

    Scuze, baroane!

     

    Lajos Notaros

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … sunt doar un om simplu, care a citit articolul Dumneavoastra, computerul nepotului meu ramanand deschis si eu din curiozitate citind ceea ce ati expus.Nu stiu daca mesajul a ajuns la dumneavoastra, dar eu am completat rubricile asa cum trebuie, inclusiv intrebarea cu 2+5=7.Ma cheama Elah Efraim, am 87 de ani si am venit zilele trecute in Arad la rude.M-am nascut in tara asta in 1928 la Dieci si am fost dus de parinti departe in 1938. Pot sa afirm ca aveti un nume melodios, Lajos Notaros.Orasul e frumos, dar parca in anumite momente seamana cu Ouagadougou sau cu Yamoussoukro, de altfel orase destul de cochete pe langa Arad.Bine, scuze, acolo e alta clima!Nu am inteles ce vreti sa spuneti.E vorba de cirese, de tort, de suhaida?Ce este suhaida?A facut-o acum multa vreme Domnul Ando, e un cofetar celebru din anii 1920?Poate l-am cunoscut, cine mai poate sti?Sa nu ma lasati asa neinformat.Vad ca scrie in ziar ca orasul vrea sa fie capitala europeana.Nu cred ca se poate acum, dar se poate in viitor, optimist vorbind peste 25-35 de ani, dar nu-i multa vreme, viata asta trece asa de repede!Va doresc sanatate, putere de munca si intelepciune!Șalom aleihem!

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Vă ajut cu bucurie, Domnule Efraim, cum să nu.
        Vedeți, ați făcut prima greșeală când ați crezut că în orașul nostru 2 și cu cinci fac șapte. Nu se știe exact cât fac, asta se stabilește în funcție de starea vremii la primărie în fiecare zi. Numele meu e melodios din întâmplare, întâmplarea fiind cel mai important element care ne conduce nouă viața aici în Arad. Dacă veți ține cont de asta, veți înțelege mai bine în viitor ce vi se întâmplă pe aici.
        Și da: Domnul Ando este și cofetar. A trăit și în 1920, trăiește și acum și, noi credem, va trăi aici până la sfârșitul vremurilor. Până când, la Judecata de Apoi – după câte știu, există așa ceva și în Islam numai că se întâmplă zilnic – Aradul va fi capitala culturală a lumii iar în dreapta celui care va judeca îl veți regăsi pe nemuritorul Andrei.

        +4 voturi
        +1
        -1
        • Pacea să se pogoare asupra ta,E.Nola.Iti multumesc ca te-ai aplecat asupra scrierii unui batran neinsemnat ca mine.La anumite varste, curiozitatea poate deranja tineretul, dar doar intreband tinerii poti afla cu ce sfaturi sa-i ajuti.In cazul tanarului Andrei, cred ca nu-l mai poate ajuta nimeni.Unde locuiesc eu, in Bet Shemesh, tinerii care nu reusesc sa invete ce este smerenia si modestia, sunt casatoriti cu o capra cu uger mare.Nu primesc de la parinti si de la socrii ( adica stapanii caprei ) decat un cort si capra cu uger mare.Ei trebuie sa stea cu nevasta ( capra ) 12 luni si nu au nimic de mancare, dar trebuie sa ofere nevestei tot ce are nevoie.Nevasta nu are decat lapte si atunci tanarul suge la ugerul mare.In Arad sunt capre cu uger mare?

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Caprele s-au mai împuținat pe aici, însă vaci avem din belșug. Vaca, după cum se știe, e un animal mult mai doritor de tandrețuri și îngrijire, nemaivorbind de faptul că mărimea ei, în comparația cu capra, pune și ea probleme în plus.
            Dar cea mai mare problemă e că, de o vreme, instituțiile – astea sunt un fel de grajduri în care se face curățenie doar odată la patru ani – au pus monopol pe vacile de muls.
            Acuma nu știu dacă ați înțeles exact depre ce tot boscorodesc eu aicea, da’, fiți pe pace, Andrei al nostru găsește fără greș, chiar și în acest talmeș-balmeș zoologic, ugerul cel mai mare.

            +4 voturi
            +1
            -1
      • Nu este vorba de fotografie, ci de idee.
        Tocmai asta este: fotografia aceea poate fi achiziționată cu câțiva euro iar prelucrarea ei în forma finală pe care o vedem poate fi făcută pe un calculator de cineva care nu trebuie să aibă habar de teoria semioticii, arta grafică sau marketingul și managementul unui proiect cultural. Îl face el pentru câțiva lei acolo, că nu-i mare brânză.
        Numai că, spre deosebire de convingerea generală implementată deloc gratuit în conștiința publică, la întrecerea pentru capitală culturală nu concurează localități sau orașe, ci proiecte. Câștigă cel mai, cel mai proiect, spus așa pe șleau.
        Iar un proiect photoshop, cu idei de împrumut, luate de ici-colo, fără elemente de originalitate, n-are nicio șansă.
        Dar pentru ei e mai bine așa. Să credem că noi vom fi de vină pentru nereușită. Noi, Aradul și arădenii, pentru că suntem inferiori Clujului, Timișorii, Iașiilor, Craiovei. Nu ei care nu sunt în stare să facă un proiect puternic, original, deosebit…

        +2 voturi
        +1
        -1
      • E vorba si de calitate. E destul sa te uiti si la site sa vezi ca e facut de “complet Design” o firma ce pare iesita din negura anilor 90. Probabil e aceeasi persoana care s-a ocupat si de imaginea respectiva.

        Nu vreau sa-l jignesc, probabil a facut ce stia mai bine, dar nu te poti baza pe un tehnician ce repara televizoare pentru imaginea unui asemenea proiect. Exista in Arad firme si designeri excelenti, ce ar fi putut sa faca o campanie cu multe peste ce avem acum si cu mult peste ce au celelalte orase din competitie, dar asta e. Asteptam zilele vecinilor si urmatorul “oktoberfest” din Avram Iancu ca sa promovam cultura in Arad.

        0 voturi
        +1
        -1
        • N-am vrut să intru în detalii tehnice.
          Sunt alții mai calificați ca mine pentru asta. Îmi pare bine de o astfel de intervenție.
          Eu am rămas la nivel general dar nu pot acum să-mi reprim impresia că pe lângă globul pământesc din imaginea originală medalia cu primăria din ”compoziția” arădeană arată ca un magnet de frigider.
          Imaginea și-a pierdut spațialitatea originală, impresia de sferă a dispărut, evident din cauza nepriceperii ”meseriașului” primăriei.

          +2 voturi
          +1
          -1
    2. Totul se face după chipul, mintea şi voinţa lu’ Falcă. Dacă vă place Falcă, atunci susţineţi-l. Dacă nu, mai bine plecaţi unde vedeţi cu ochii. Că Falcă s-a eternizat în Arad şi n-are rost să vă faceţi sânge rău până când moartea vă va despărţi de el.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.