vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Doi români, prinși în flagrant de polițiștii de frontieră în timp ce încercau sa vândă peste 1 kg de cannabis

    de Special Arad | 18 ianuarie 2023, 5:22 PM | Naţional

    3

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au prins în flagrant doi cetățeni români care încercau sa comercializeze 1,5 kilograme de cannabis.

    În cauză s-a reținut că, la data de 17.01.2023, cei doi cetateni romani au fost prinși în flagrant de catre politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta în timp ce încercau sa comercializeze cantitatea de aproximativ de un kilogram și 300 grame de cannabis.

    Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării cantitățile de 105,13 grame cannabis, 5 grame de hașiș, 1,4 grame MDMA, o pușcă cu aer comprimat cu 450 de alice și suma de 4.800 euro.

    La data de 18.01.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor doi cetateni romani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

    În cursul zilei de astăzi, cei doi urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

    Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.