„Dintr-un hobby, astronomia a început să devină un stil de viață”. Interviu cu Armand Popa, arădeanul care a readus Astroclubul Galaxis în atenția publică

    de [email protected] | 17 iulie 2022, 10:00 AM | Interviuri | Știință | Topic special

    0

    Astronomia se perfecționează pe zi ce trece și oamenii au din ce în ce mai mult acces vizual la misterele Universului, ori la galaxii incredibil de îndepărtate în spațiu și, mai ales, în timp. În luna mai 2022, astronomii au fotografiat pentru prima oară gaura neagră din centrul galaxiei noastre, iar zilele trecute, NASA a dezvăluit prima imagine – la distanța formidabilă de 13 miliarde de ani lumină – realizată de noul telescop James Webb, mai performant decât vechiul și celebrul Hubble.

    Însă în ziua de azi, astronomia este o știință accesibilă oricui, inclusiv la Arad. Firește, la o scară mai mică. Chiar și cei care nu dețin un telescop, au ocazia să privească minunile cerului înstelat cu ajutorul Astroclubului Galaxis, care invită arădenii de toate vârstele la observațiile astronomice periodice pe care le organizează în timpul verii. Astroclubul există din 1987, dar abia în ultimii ani a început să devină mai activ ca niciodată. Ba chiar cel mai activ astroclub din țară. Din 2017 până astăzi, s-au organizat în jur de 117 acțiuni, atât cu publicul curios, cât și întâlniri doar între astronomii amatori din Arad, așa-numitele „Star Party”-uri. Ultimele întâlniri publice au fost, cu mulți copii participanți, săptămâna trecută pe malul Mureșului în Arad și săptămâna aceasta în județ, la Cladova.

    Armand Popa, unul dintre cei mai activi astronomi amatori ai astroclubului arădean, intenționează să intensifice aceste întâlniri cu publicul și chiar să țină prezentări în școli. El face parte din generația a doua a Astroclubului Galaxis Arad, care numără în prezent 14 membri, cel mai în vârstă – și cel mai vechi membru – fiind Mircea Pteancu, primul care a construit un telescop Dobsonian în România, în anii ’90. „Practic, el m-a virusat”, ne-a spus Armand Popa, cu toate că șansa de a contempla obiectele cosmice a fost un vis al său încă din copilărie. Între timp, s-a mai „aventurat” și în sistemul bancar („proastă idee” – a menționat în treacăt), și în învățământ, și în muzică… dar astronomia a început, în ultima perioadă, să-i ocupe cel mai mult din timpul lui, devenind deja mai mult decât un simplu hobby.

    – Când și cum a început această pasiune pentru astronomie?

    – Cred că m-am născut cu pasiunea asta, pentru că în toată copilăria mea m-a interesat cerul înstelat. Încontinuu eram cu ochii pe cer, când vedeam stele stăteam și mă uitam, studiam constelațiile din diverse cărți. Pe vremea aia, în anii ’90 (n. red. – născut în 1981), abia găseai o carte de astronomie în care să citești despre astea sau să vezi cum arată constelațiile, cum sunt formate pe cer. Pe la 9 ani, imediat după Revoluție, am început să devin extrem de interesat de lumea Universului. Dar cumva n-am avut niciodată acces la un telescop. N-am avut, n-am avut unde, nu existau telescoape prin Arad… sau dacă existau, nu erau „la vedere”, nu apărea în presă că se vor face observații, deși Astroclubul Galaxis, din care fac parte în prezent, există din 1987 și erau, foarte rar, observații publice pe malul Mureșului. Dar n-am avut eu acces la întâlnirile lor. Cumva, nu s-a nimerit, dar interesul a rămas. În 2005 s-a reaprins flama, ideea că ar fi momentul să-mi fac rost de un telescop și știam deja că există un Astroclub în Arad. Am început să caut pe internet și am luat legătura cu domnul Mircea Pteancu. Dânsul mi-a trimis câteva scheme și cărți despre construcția de telescoape, dar în momentul acela, având și alte preocupări, cumva… am fugit peste chestia asta. Nu m-am pus nici să construiesc, nici să cumpăr, dar a rămas totuși acolo flama până în 2016 sau ’17, când Torma Csaba, colegul meu de la magazinul de instrumente muzicale, unde lucram atunci, a venit cu un telescop în bucăți, mai cu piese lipsă… și mi-am zis: „ăsta-i momentul!”. Repede, în seara aia l-am pregătit, l-am scos sub stele, m-am uitat în el și… nimic! Complet negru. Mi-am adus aminte de conversația mea de câțiva ani în urmă cu domnul Pteancu și am luat din nou legătura cu dânsul, i-am povestit ce s-a întâmplat. Dânsul m-a ajutat atunci să punem telescopul acesta în funcțiune. Îți dai seama… era prima oară când am reușit să mă uit printr-un telescop și am văzut, de exemplu, Saturnul, cu acele inele, galaxii, stele duble, roiuri deschise, roiuri sferice… sau Nebuloasa Orion, care se vede și cu ochiul liber, dar văzând-o cu telescopul… am picat pe spate! Ăla a fost momentul despre care pot să zic că mi-a schimbat viața.

    – Spune-ne mai pe larg despre Astroclubul Galaxis Arad!

    – Cum spuneam, exista Astroclubul acesta, dar cu trecerea timpului, după Revoluție, deși s-au mai făcut niște observații, a început să devină relativ inactiv. Cred că a rămas doar domnul Pteancu împreună cu Csillag Attila, un alt astroamator din Arad, care se mai ocupau, dar din lipsă de timp, din diverse probleme, a cam scăzut activitatea Astroclubului. Prin anul 2016-2017, când ne-am reîntâlnit și am adus acel telescop al lui Csabi (n. red. – Torma Csaba), îți dai seama, mi-am cumpărat și eu un telescop și de acolo a început astronomia de amator pentru mine. Am început să citesc foarte mult, să fac observații, să intru în amănunte în hobby-ul ăsta. În același timp, m-am gândit să reînviem Astroclubul Galaxis, să începem să facem din nou acțiuni cu publicul. Am făcut câteva observații în fața Primăriei, de exemplu. Lumea a început să vină, erau interesați și ce m-a impresionat pe mine foarte mult era că veneau copii de 10-15 ani… ne uitam la Lună în perioada aia și ziceau „WOW, niciodată n-am avut oportunitatea să mă uit printr-un telescop!”. Asta mi-a adus aminte de mine, când aveam vârsta lor. Cam așa eram și eu. Apoi am zis să facem mai multe acțiuni cu publicul, ca oamenii, copiii, să aibă acces la telescop, să ajungă mai aproape de minunile cerului înstelat.

    – Toate astea gratuit…

    – Evident, totul este gratuit. E vorba de împărtășirea unui hobby. Sau poate chiar mai mult decât un hobby.


    „Frați de stele”. Mircea Pteancu și Armand Popa (sursa: astroclubgalaxis.ro)

    – Cât de des sunt organizate aceste întâlniri cu publicul și unde?

    – Ca să înțelegi cât sunt de împătimit, eu fac observații în fiecare seară senină, în care se văd stelele. De la lăsarea întunericului cam două-trei ore. Evident, am familie, am copii, deci fac asta acasă, din curte. Dar, ocazional, tot așa, două, trei, patru ore, mai fac observații în pădurea Ceala, unde cerul este mai întunecat. Becurile orașului încurcă foarte mult, reduc vizibilitatea stelelor. Cam odată pe lună mă duc undeva departe de oraș, la aproximativ 70 km, lângă Bârzava este un loc unde cerul este splendid și acolo fac observații toată noaptea. Fac asta ori cu colegii din Astroclub, ori mă duc singur, asta variază. Iar în perioada de vară, când oamenii pot veni, îi invităm cu drag. În general, anunțăm întâlnirile publice pe pagina de Facebook a Astroclubului. Le arătăm constelații, le arătăm cum se vede o galaxie, explicăm ce înseamnă stele duble, cum se văd stelele duble, cum se văd nebuloasele, cum se văd, în general, obiectele cerului înstelat.

    – Ce pregătiri sunt necesare înainte de observațiile astronomice? De unde știi, de exemplu, unde trebuie să cauți sau cum se aliniază planetele, obiectele cerești?

    – În primul rând, există pagini de internet și cărți dedicate astronomiei. Cunoaștem foarte bine cerul, ne orientăm foarte bine. Dar asta o dobândești. Făcând observații, vei învăța constelațiile și vei învăța cum se mișcă ele, aparent, pe cer. Exisă constelații care se văd primăvara, care se văd vara, toamna sau iarna. Noi le cunoaștem, știm ce obiecte se pot observa în fiecare constelație, dar există și cărți Atlas și anuare pentru diverse evenimente astronomice. Există, de exemplu, lucrarea „Efemeride Astronomice”, o serie de publicații în care sunt proiectate pe cinci, șase, șapte sau zece ani fazele Lunii, când vor fi conjuncții… conjuncțiile înseamnă obiectele aparent unul lângă altul, când vor fi eclipse, când vor fi diverse alinieri și tot felul de apariții de comete… deci există o comunitate pe internet unde toate astea sunt puse la dispoziția publicului. Chiar și noi, pe pagina astroclubului, ocazional, distribuim astfel de informații mai interesante.

    – Faci și fotografii sau organizezi doar sesiuni de observații astronomice?

    – Astronomia e un domeniu foarte vast și are mai multe segmente. Un segment ar fi astronomia observațională, adică efectiv când scoți telescopul și te uiți cu ochii tăi la o galaxie, de exemplu. Însă o galaxie observată cu ochiul liber, oricât de mare ar fi telescopul, este de fapt o pată de lumină care abia-abia dacă se vede, dar măcar ceva se recunoaște în câmpul vizual al telescopului. Dacă vei s-o vezi cu detalii, va fi nevoie s-o fotografiezi. Senzorul aparatului foto, față de ochiul uman, e capabil să colecteze lumina. Obiectele din Univers fiind foarte palide, foarte puțin luminoase, e nevoie de timp de expunere destul de lung, care se calculează în ore sau zile. Deci sunt care fac expuneri trei-patru nopți la rând, ca senzorul aparatului foto să strângă suficientă lumină, ca să apară acele poze spectaculoase pe care le vedem pe internet, cu diverse nebuloase. De exemplu, nebuloasa „Stâlpii Creației” (Pillars of Creation), care este de fapt nebuloasa Messier 16 din constelația „Șarpelui”. Prin telescop poți observa ca fiind acolo mai multe steluțe cu o nebulozitate, de parcă ar fi într-un norișor care luminează, dar nu vezi detaliile. Dacă dorești detalii, va trebui să faci astrofotografie cu timp de expunere de minim două ore. Cu ochiul degeaba te uiți timp de două ore, pentru că fotonii trec, cum ar veni. Ochiul vede fotonul, îl prelucrează, trimite către creier, următorul foton îl trimite către creier și tot așa, dar nu ajunge să le „adune”, ca în cazul aparatului. Astrofotografia este un total alt domeniu. Un domeniu un pic mai scump, mai complicat și care necesită un pic mai mult timp. În general, astroamatorii se împart în două categorii, unii care fac doar astrofotografie, alții care fac doar observații vizuale și mai sunt eu, care fac de toate. Eu gust un pic și din astrofotografie, deși nu sunt neapărat astrofotograf. Astrofotograf în Arad îl avem pe Torma Csaba și pe Eugen Balint.


    © Armand Popa (armandpopa.blogspot.com). NGC 6188 (Dragonii din Ara)

    – Dacă tot ai menționat de „Pillars of Creation”, a apărut recent o știre cum că un astrofotograf a reușit să reproducă cu aproximație celebra fotografie (realizată de NASA, cu „Hubble”, telescopul în valoare de 16 miliarde de dolari) cu un telescop „de grădină” de doar 500 dolari. Cum comentezi acest lucru? Ce-i drept, se știe că celebra fotografie s-a făcut cu mulți ani în urmă, în 1995…

    – În primul rând, Hubble e un telescop care are o oglindă de aproximativ 2 metri și nu are atmosferă care să perturbe calitatea observațiilor. Hubble poate face expuneri de câteva ore neîntrerupte în condiții optime, ideale. Noi aici folosim telescoape cu oglindă de 20-30 cm, avem atmosfera destul de tulbure, avem becurile și avem diverse probleme de urmărire în sensul că bolta cerească aparent se mișcă, adică se mișcă Pământul, evident. Iar telescopul Hubble se mișcă odată cu Pământul. Astfel că e nevoie de o mecanică care să urmărească stelele sau obiectul fotografiat. Această mecanică poate deveni destul de scumpă și creează diverse probleme la timpi lungi de expunere. De exemplu, o mecanică generală de amator nu poate face expuneri mai lungi de 2-3 minute și e nevoie de foarte multe fotografii pe care le suprapunem. Despre „Pillars of Creation”, acel Messier 16 după numele de catalog… e un obiect foarte fotografiat. E una dintre cele mai fotografiate obiecte cerești. Este și relativ ușor de fotografiat și relativ spectaculos. Evident, dacă ne uităm la pozele făcute de Hubble, acele poze sunt asemănătoare celor făcute de amatori, dar e mult mai detaliat. Dar ca efect de „WOW”, da, și amatorii o pot face.

    –  La ce distanță se află de noi?

    – Este la 7 mii de ani lumină față de Pământ. Adică lumina de la obiectul respectiv a călătorit 7000 de ani, deci când noi ne uităm prin telescop, vedem starea ei de atunci. Bine, 7000 de ani nu-i o perioadă foarte mare, pentru că unele galaxii pe care le putem detecta cu telescoapele noastre se află la aproximativ 65 milioane de ani lumină.

    – E fascinant că anumite obiecte cerești fotografiate astăzi s-ar putea să nici nu mai existe…

    – Bineînțeles, e foarte posibil, mai ales în cazul stelelor care sunt spre finalul vieții lor, acele stele gigante roșii, care dacă au o masă suficient de mare, în momentul colapsului explodează sub formă de supernova. Să presupunem că e o stea care se află la 10.000 ani lumină, dacă astăzi se întâmplă explozia, noi o să observăm lumina exploziei abia peste 10.000 ani. Ca și fapt divers, Soarele se află la 8 minute lumină. Adică dacă noi stăm pe ștrand și facem plajă și în momentul ăsta vine un „hoț” care fură dintr-odată soarele, noi timp de 8 minute am sta la plajă și ne-am și bronza. Ba mai mult, am avea și arsuri solare! Asta ține de viteza luminii, 299.000 și ceva km pe secundă. Lumina înconjoară Pământul de 7,5 ori într-o secundă. Cu un avion am avea nevoie de aproximativ 48 de ore să facem înconjurul Pământului.

    – Care este cel mai îndepărtat obiect ceresc pe care voi, membrii Astroclubului Galaxis, l-ați fotografiat?

    – Depinde cât de mare este telescopul. Un telescop de amator are diametrul obiectivului sau al oglinzii în jur de 10, 15, 20 cm până în 30 cm. Care sunt peste 30 cm sunt deja telescoape mari. Cu telescopul meu de 30 cm undeva pe la 90 milioane de ani lumină. Dar acelea sunt deja obiecte foarte greu detectabile.

    – Ca de exemplu?

    – Ca de exemplu galaxii aflate la o distanță foarte mare. Tot ce este la mai mult de 1 milion de ani lumină este galaxie. Cea mai apropiată galaxie de Galaxia noastră, Calea lactee, este Galaxia Andromeda, care se află la 2,5 milioane ani lumină.


    © Armand Popa (armandpopa.blogspot.com). Messier 31 (Galaxia Andromeda)

    – Și care, la un moment dat, se va contopi cu galaxia noastră…

    – Da. Putem aștepta momentul… dar mai avem mult până atunci și este mai mult ca sigur că Soarele va fi primul care ne va înghite.

    – Bun, dar tot nu mi-ai spus care este cel mai îndepărtat obiect ceresc pe care voi ați reușit să-l surprindeți cu camera foto?

    – Cel mai îndepărtat, făcut de astroclubul nostru, este fotografia lui Torma Csaba (foto jos). Este Coma Cluster (Abell 1656). În medie, aici vedem la 321.000.000 ani lumină, în cel mai adânc obiect observabil. Evident, fără multe detalii vizibile. Galaxiile individuale fotografiate se găsesc mai aproape, pe la 60 milioane ani lumină.


    © Torma Csaba. Coma Cluster (Abell 1656)

    – Și care este cel mai îndepărtat pe care ați vrea să-l fotografiați? Realist vorbind, după posibilități…

    – Noi vrem să vedem cât mai departe. Fiecare telescop are o limită până unde poate vedea. Cu cât e un obiect mai departe, cu atât e mai palid, cu atât mai puțină lumină ajunge de la el la noi. În primul și în primul rând, pentru un telescop de 30 cm sunt accesibile mai multe mii de obiecte pe care le putem găsi pe cerul nopții. În prima fază dorim să le vedem pe toate, adică să vedem cât mai multe. Există liste de observații pentru astronomii amatori, lista Messier de exemplu, care conține 110 obiecte mai luminoase, lista Herschel 400, care conține 400 de obiecte, printre care galaxii, roiuri, nebuloase, tot felul, pe care vrem să le vedem. Deci ăsta ar fi un prim scop al nostru. Acuma… cât de departe ne dorim să vedem, nu asta ar fi o dorință primordială. Mai degrabă cât de bine să vedem, iar cu cât e mai mare telescopul, cu atât mai bine vedem obiectele apropiate. E posibil să vedem de exemplu Galaxia Andromeda asemănător ca și în poze, iar ca să o vezi cu ochii tăi e o chestie uimitoare, ceva ieșit din comun… nu doar s-o detectezi ca o pată de lumină, deoarece cât vedem galaxia, noi practic vedem nucleul, vedem zona cea mai luminoasă. Nu contează că se află la 20 de milioane de ani lumină sau la 100 de milioane de ani lumină.

    – Ce aparate folosiți? De la telescoape la aparate foto ș.a.m.d.

    – Ale mele sunt de la Skywatcher, Omega 1 și Orion. Sunt trei firme destul de bune care construiesc telescoape. Sunt puse pe montură Dobson, suport foarte simplu, care merge în dreapta-stânga, sus și jos. Ăsta se numește tipul Dobsonian. Dacă vrem să facem astrofotografie, acolo trebuie să schimbăm montura cu acel sistem de urmărire a cerului, alea se numesc monturi ecuatoriale, care deja încep să coste în funcție de performanță. Pentru observații vizuale folosim oculare diverse, de la foarte ieftin către foarte scump, iar pentru fotografie putem folosi aparate foto DSLR convenționale. Deci orice aparat foto, fără obiectiv, pentru că în locul obiectivului punem, practic, telescopul, sau există camere dedicate pentru astrofotografie, dar majoritatea pozelor pe care le găsim pe internet făcute de amatori sunt făcute cu aparate foto DSLR. Canon 600, în general.

    – Fotografia preferată făcută de tine sau de colegii de la Astroclub?

    – Eu mi-am dorit foarte mult, în toată copilăria mea, să văd cu ochii mei două obiecte: Nebuloasa Helix, care era supranumită la un moment dat „Ochiul lui Dumnezeu”. I-am făcut și eu o fotografie, deci e un obiect oarecum preferat. Și Galaxia Andromeda mi-am dorit foarte mult s-o văd, atât vizual, cât și să-i fac fotografie. Am realizat ambele. E foarte greu să spun un obiect preferat, pentru că toate-s preferate. Toate creează o bucurie când te uiți la ele. Plus timpul petrecut filosofând asupra distanței, e o chestie pe care omul foarte greu poate să cuprindă cu mintea. Când stai la telescop, pui ochiul și vezi ceva… practic, o „fotografie”, care nu-i din ’78, ci o fotografie de acum 30 de milioane de ani.

    – Se văd chiar atât de colorate obiectele cerești ca în fotografii? Mai ales nebuloasele, supernovele, galaxiile etc… ori trebuie prelucrate în Photoshop?

    – Telescoapele de amator nu sunt capabile să arate lumină. Oglinda, dacă este undeva de la 60-70 cm în sus, poate să înceapă să arate culori în nebuloase și în galaxii. În schimb, acele telescoape devin greu de plimbat, de cărat. Alea au nevoie de un Observator într-un loc fix. Există în România observatoare, unde dacă prinzi un cer bun și condiții bune, poți să vezi cu ochii tăi. Există 2-3 obiecte care și în telescoapele noastre apar cu tendințe de culoare, cum ar fi nebuloasa din Orion, vizibilă toată iarna, ar fi Nebuloasa Inelul din Constelația Lira, vizibilă toată vara, ar mai fi unele stele duble, unde componentele au culori diferite, deci este posibil oarecum… dar nicidecum să nu se aștepte nimeni să vadă acele culori pompoase care apar pe internet.

    În ceea ce privește astrofotografia, senzorul aparatului foto este capabil să colecteze lumină, dar în spațiu am vedea culorile doar dacă am fi acolo, lângă obiectul respectiv. Noi, cu aparatele foto, fotografiem în trei spectre de culoare. Fotografiem cu un filtru roșu, după care în lungimea de undă a culorii albastru, apoi în lungimea de undă verde, și avem practic trei poze în alb-negru, iar în Photoshop sau în orice aplicație de editare a pozelor suprapunem aceste fotografii și îi „spunem” Photoshop-ului că asta e roșie, asta e albastră și asta e verde, iar el va face exact același lucru pe care-l face și creierul uman, creează culorile. Practic, în astrofotografii, vedem culorile recreate, dar culorile corespund realității.


    © Armand Popa (armandpopa.blogspot.com). NGC7000 (North America Nebula)

    – Dacă ai avea ocazia să călătorești în spațiu cu o navă spațială ca-n filme, unde te-ai duce? Sau preferi să rămâi un observator pe Pământ? 

    – M-aș duce în spațiu oriunde! Oriunde după Linia Kármán, acea linie de 100 km de unde se consideră spațiul cosmic. Eu cred că orice împătimit al cerului înstelat își dorește să ajungă între stele. Nu contează locul. Vrem pe Marte, vrem în afara sistemului solar, oriunde. Cred că orice iubitor de science-fiction și-ar dori o călătorie în spațiu, nu doar noi, astronomii.

    – Te pasionează și cosmologia, studiul istoriei Universului? Citești articolele și noile teorii din domeniu, despre găuri negre, spațiu-timp, materii și energii întunecate etc.?

    – Bineînțeles, încontinuu. Sunt abonat la reviste, citesc noutăți de pe diverse site-uri. Tot ce înseamnă cosmologie mă interesează și o studiez, cât îmi permite timpul. Evident, cosmologia e un domeniu extrem de vast, deci citesc doar ceea ce mă interesează din acest domeniu. Adică… mă interesează găurile negre mai mult decât mă interesează viața pulsarilor. O studiez și din punct de vedere filosofic, și din punct de vedere științific, dar și din punct de vedere ficțional.

    – În continuare, cel mai mare mister pentru oamenii de știință este Big Bang-ul. Cum vezi această teorie? – care e cea oficială de fapt, adică acceptată de marea majoritate a cosmologilor…

    – Big Bang-ul este o teorie care împarte lumea astronomiei. E o chestie un pic mai complexă. Există astronomi ori pro, ori contra. Eu sunt pro, dar studiind foarte mult și citind foarte multe articole și teme despre, e clar că uneori se clatină. Este o „credință” deocamdată, nu-i o chestie fixă. Știința zice că e așa, pare logic, totul e matematică, dar sunt și erori în teorie.

    – Dacă tot vorbim de teorii și „credințe”… recent a reapărut în mass-media știrea destul de dubioasă, deși inclusiv publicațiile serioase de știri au relatat-o, cum că oficialitățile americane, Pentagon, Air Force și U.S. Navy investighează din nou cazurile misterioase cu obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri). Ulterior, au anunțat că nu se dovedește nimic legat de „vizite extraterestre”. Tu crezi în existența extratereștrilor? Dacă da, unde presupui că ar exista viață inteligentă în galaxia noastră? În afară de Pământ, evident.

    – În primul rând, într-o galaxie sunt extrem de multe stele. O stea este un corp ceresc asemănător Soarelui nostru. Soarele nostru are nouă planete – sau mă rog, opt planete, fără Pluto – și numeroase planete mici. Dacă Soarele nostru are planete, orice stea poate să aibă planete, iar șansele ca din toate stelele, din toate planetele, pe una măcar să existe viață sunt foarte mari. Asta dacă căutăm o formă de viață identică cu a noastră, adică care mănâncă, bea apă și inhalează oxigen. Dar viața se poate adapta condițiilor existente pe o planetă, la fel cum la mine în curte răsar buruieni din beton. Deci da, eu cred că există viață în Univers, dar distanțele pe care trebuie să le parcurgă o civilizație inteligentă până să dea de noi sunt atât de mari încât probabilitatea să ajungă la noi este foarte mică. Așa cum ziceam, cea mai apropiată galaxie este la 2,5 milioane de ani lumină. Până ajunge de acolo o civilizație aici, noi n-o să mai fim. Sau până îi vom găsi noi, ei n-o să mai existe. Ba mai mult, în galaxia noastră, Calea Lactee, cea mai apropiată stea de Pământ se află la aproximativ patru ani lumină. Și aici vorbim de cea mai apropiată… și de viteza luminii. Să zicem, o stea care să fie la 500.000 ani lumină, care să aibă o planetă cu viață, din nou, până ne găsesc, noi nu vom mai fi. În 500.000 ani, șansele să ne distrugem sunt foarte mari. Restul filosofiilor cu călătorii în găuri de vierme sunt momentan science fiction. Iar să călătorim cu viteza luminii, chiar dacă ar fi posibilă, ar fi prea lent.

    – Mai era un alt „mister” în urmă cu câțiva ani care a incitat fantezia celor care cred în OZN-uri, obiectul denumit „Oumuamua”, o apariție stranie în apropierea Soarelui, care dintr-odată a dispărut cu mare viteză. Deși oamenii de știință i-au găsit o explicație rațională…

    – Da, da… a fost, practic, un asteroid care călătorește în sistemul solar. Există articole care explică, pe înțelesul astronomilor, exact ce se întâmplă. Dar sunt și multe fake news-uri, totodată.

    – Dispariția lui rapidă a fost explicată prin faptul că gheața asteroidului a fost topită de Soare și gazul eliminat a funcționat ca o propulsie.

    – Da. Orice are o explicație științifică.

    – Legat de științe exacte, ai fost la un moment dat și profesor de informatică…

    – Informatică și Științe Economice. Am început să predau informatică la copii de clasele I-IV, după care am predat informatică în clasele I-VIII, iar imediat după ce am terminat Facultatea de Științe Economice, am început să predau Economie și Științe Economice în învățământ, până în anul în care am reușit să-mi continui cariera în sistemul bancar. Proastă idee, de altfel!


    © Armand Popa (armandpopa.blogspot.com). Sh2-9

    – Cealaltă pasiune a ta e muzica. Ai cântat în mai multe trupe și ai dat și lecții de muzică unor copii.

    – Da, cam astea ar fi hobby-urile care-mi mai ocupă timpul liber… și ar mai fi magazinul de instrumente muzicale al lui Csabi (n. red. – Torma Csaba), unde îl mai ajut. A fost o perioadă în care muzica a fost hobby-ul meu predominant, dar în ultimul timp muzica ajunge în spatele astronomiei. Momentan, știința, astronomia și dorința de a populariza astronomia este mai mare decât pasiunea pentru muzică. Dintr-un hobby, astronomia a început să devină un stil de viață.

    – Dar enumeră câteva trupe de copii de care te-ai ocupat…

    – 54u (n. red. citește despre ei aici), Epicenter, 4Stone, Upside Down… sunt formații pe care le ajut să pornească pe drumul muzicii. Cât despre trupele mele, am mai multe, am PartyMix Band, Rechords, iBand… mai multe formule. Erau în perioada în care-mi plăcea foarte mult să cânt și să-mi trăiesc latura artistică.

    – Revenind la extratereștri, dacă te-ai întâlni cu unul, ce piesă i-ai da să asculte? Care ar fi prima alegere?

    – I-aș pune o compoziție a lui William Herschel, compozitor care, începând cu vârsta de 38 de ani, a devenit astronom, unul dintre cei mai cunoscuți astronomi ai istoriei. A catalogat foarte multe obiecte pe cer, a făcut foarte multe observații, a devenit astronomul regal și este descoperitorul planetei Uranus. Deci la un extraterestru i-aș da să asculte William Herschel… sau i-aș pune Queen, o piesă de Brian May, un alt astronom, chiar cu doctorat în astronomie. Orice de la muzicieni care au fost sau sunt și astronomi, ca nu cumva să fie nevoit, săracul extraterestru, să asculte manele. Deși, dacă vine cu intenții rele, poate chiar ar trebui să-i dăm manele, să plece de aici.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, Instagram și TikTok!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.