Dimploma pentru singurul stadion din lume inaugurat înainte de a se… naște. Așa-i când mergi în viitor





Doar la noi se putea întâmpla așa ceva. Stadionul UTA-Francisc Neumann a fost inaugurat înainte de a se… naște. Parcă au trecut câteva veacuri de când au început lucrările, iar marea ctitorie a lui Ghiță Falcă tot nu se finalizează. Ar fi făcut vechii egipteni două piramide de atunci fără studiu de fezabilitate, iar baronul Neumann termina patru arene mai mari și mai frumoase făcute doar cu roaba și lopata.
Nu-i nimic, noi, adică suporterii echipei UTA, l-am inaugurat la data de 23 mai, adică la două zile după ce a expirat termenul de finalizare a lucrărilor. Era ceva de genul: noi îl vedem, dar nu e…
Ce făcea Ghiță Falcă în acel moment? Nimic ce să ne surprindă. Era în viitor, dar nu numai atunci. El este în viitor cam de când l-am cunoscut, cam de când a descălecat la Arad cu plasa de un leu în mână. Ce rezultă din faptul că era în viitor, pe străzile capitalei Japoniei? Că pentru Falcă stadionul nu numai că este finalizat, pentru Falcă deja stadionul are și un accentuat grad de uzură și, cine știe?, poate se gândește deja la un nou studiu de fezabilitate pentru viitorul stadion. Tot pe același loc. Dar nu de 17.000 de locuri și nici de 12.500, poate unul de 500 de locuri, pe care să-l finalizeze măcar în șapte ani.
Deja povestea asta seamănă cu basmele lui Ispirescu, cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Dumnezeu să-i ierte, dar au murit deja mulți dintre suporterii echipei UTA și în Vlaicu nu sunt decât câteva plăci de fier beton care conturează un viitor stadion. Doar că acel viitor poate fi la anul și la mulți ani…
An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.
Din anul 2017, acordăm o singură Dimplomă cu +, o Dimplomă pozitivă, pentru cineva care într-adevăr merită stima și atenția noastră. Restul… e cam can-can!
Vezi aici toate Dimplomele anului 2018!
Citește și Dimplomele din anii trecuți:
• DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
• DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014
Comentariile portalului
Bravo,ca sau trezit romanii in ceasul al doisprezecelea!!!!!!!!!!!!!!!!
Trist. Știam că se confruntă cu probleme de sănătate. Felicitări pentru articol, iar analogia cu Pecsi e genială.
Înýeleg că opiniile mele nunsunt bune (corecte) pentru că nu coincid cu ale dvs. Retrogradările despre care vorbiți nu sunt urmarea prestației (absolut mediocre) doar a (...)