joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dimploma „Haiducii lu’ Şaptecai” se acordă lui Iustin Cionca şi Sergiu Bîlcea

    de Special Arad | 5 ianuarie 2019, 12:33 PM | Pamflet

    0

    În tradiţia orală a românilor haiducii erau nişte bandiţi la drumul mare, care erau însă foarte apreciaţi de popor. Fiindcă, se spune, furau de la bogaţi şi dădeau la săraci. Mircea Baniciu a făcut celebru un haiduc din sud, făcându-i un cântec care a ajuns să trezească patriotismul printre românii aflaţi prin birturi, ori pe la chermeze, urlând, cu paharele sau sticlele ridicate spre cer: Andrii Popa cel vestit, Andrii Popa cel voinic. Cică ar fi avut fraţi de cruce, şapte, ceea ce îl face compatibil cu un alt haiduc vestit, dar din nord, a lu’ Şaptecai.

    Ăsta a fost făcut celebru printr-un film cu acelaşi nume. Filmul se termină cu haiducul Anghel Şaptecai care strigă spre cer, pe fundalul blestemului cântat al Mariei Tănase „Cine iubeşte şi lasă”: ai, cuţât, cuţât, cuţât/de trei ori te-am ascuţit… să tai capul la ciocoi! Ciocoi înseamnă parvenit, cum ar veni un sărăntoc ce a ajuns să pună mâna pe bani printr-o formă uşoară de câştig: căsătorie, funcţie, loterie etc. Cu acest prilej parvenitul îşi schimbă şi comportamentul, crezând că merită la masa bogaţilor. De obicei îl trădează lipsa de educaţie. La origine, cuvântul ciocoi făcea referire la servitorul pe la casele boiereşti, care ducea papucii boierilor. De aici şi sensul că deprindea purtările boiereşti, adică le împrumuta. Actorul care i-a dat viaţă haiducului Şaptecai a fost Florin Piersic. Acelaşi Florin Piersic a înviat un alt haiduc pe care l-a făcut celebru printr-un alt film „Pintea Viteazul”. Pintea a fost un haiduc din Baia Mare, căruia i s-au închinat ode şi balade, iar filmul se termină cum el şi cei care îl însoţeau se aruncă într-o prăpastie. Ori să se salveze, ori să se sinucidă. Filmul nu dă explicaţii clare, fiind mai mult o metaforă. Cert e că Pintea Viteazul zice înainte de a sări: am fost şi-om fi! Nici asta nu e clar: ce?

    De-aia nici noi n-am înţeles ce semnificaţie a avut premiul pe care i l-au băgat pe gât (în sensul că i l-au atârnat ca pe un căpăstru) actorului Florin Piersic la Arad. Celebrul actor i-a beştelit bine printr-o comparaţie cu un profesor de-al lui care se comporta cam necivilizat la cursuri. Trădând un parvenit, adică un ciocoi, cum ar veni. Dar, după aia i-a luat după umeri, ca pe nişte haiduci credincioşi. Deci, ce or fi Iustin Cionca şi Sergiu Bîlcea, preşedintele, respectiv, vicepreşedintele Consiliului judeţean Arad: ciocoi sau haiduci? Am făcut un sondaj de opinie cu noi înşine, iar acesta a scos la iveală faptul că Cionca şi Bîlcea sunt haiduci. Bun, dar atunci de la cine fură şi cui dau ceea ce au furat? Asta nu a scos la iveală sondajul nostru. Cine sunt bogaţii şi cine sunt săracii? Nici asta nu am aflat.

    Dar, dacă Cionca şi Bîlcea sunt haiduci, cine e Şaptecai, care ar fi căpitanul haiducilor? Piersic nu e, fiindcă e actor. Noi le dăm Dimploma „Haiducii lu’ Şaptecai” şi poate o să ne sune Şaptecai să ne bată obrazul că lui nu i-am dat dimplomă, iar aşa o să se dea de gol. Numai să nu-l blesteme cineva înainte cu „Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă”!

    DIMPLOMA Haiducii lu Şaptecai

    An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.

    Din anul 2017, acordăm o singură Dimplomă cu +, o Dimplomă pozitivă, pentru cineva care într-adevăr merită stima și atenția noastră. Restul… e cam can-can!

    Vezi aici toate Dimplomele anului 2018!

    Citește și Dimplomele din anii trecuți:
    DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
    DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
    DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
    DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.