Mă uit foarte rar la știri. Și atunci când o fac, mă uit efectiv la știri, nu și la dezbaterile din jurul acestora. Sunt nevoit să mă uit pentru propria mea informare și încerc să selectez informația. N-o iau „servită” în funcție de interesele posturilor TV sau de sfaturile unor specialiști care nu îmi oferă de fapt informații, ci interpretarea proprie a informațiilor.

Acum, de când cu vaccinarea, mă mai uit și la știri și la interpretarea lor. De felul meu, sunt moderat în majoritatea subiectelor, nu îmbrățișez o părere până nu mă documentez și până nu am argumente solide. Dar când a fost vorba de vaccinare, am zis DA din prima, ca mireasa la altar! De ce, pentru că așa găsesc normal. În primul rând, că e opțiunea mea. În al doilea rând, că am încredere în organismul meu, dar și în vaccin. Deși știu că niciunul, nici organismul meu, nici vaccinul, nu sunt perfecte. Și, în al treilea rând, faptul că mă vaccinez nu reprezintă o virtute. Pentru mine, e o normalitate, bazată pe o asumare.

Ca să dau un singur argument, nu doar Pfizer sau Moderna fac vaccin anticovid. Recent, Comisia Europeană a încheiat discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva. S-au semnat deja contracte cu încă 4 companii farmaceutice, s-au încheiat discuțiile preliminare cu încă una, ceea ce ridică la opt numărul posibililor furnizori de vaccin anticovid. Că, așa cum mulți își exprimă temerile, vaccinurile celorlalte șase companii trebuie să se dovedească sigure și eficace, pentru a intra pe piață e tot atât de clar. Admit și faptul că există riscul unor efecte secundare, poate mai mari, din moment ce avem un vaccin nou pe piață, făcut pe repede-înainte, raportat la durata de creare a altor vaccinuri. Admit, multe, la înțeleg, dar totuși mă vaccinez. Consider că vâlva privind unele riscuri e mult mai mare decât riscurile în sine.

P.S. Ce părere am despre cei care nu doresc să se vaccineze, unii deloc, alți nu acum? Ce să fac, le respect părerea. Poate că le e teamă, poate că nu găsesc necesar, poate că… Dar le respect părerea. Dar până la un punct, când își transformă părerea într-o virtute.