Despre iubirea și ura (nu Uraaa!) dintre unguri și români. Pe marginea unui sondaj…





Presa românească centrală a preluat un articol din nepszava.hu despre un sondaj efectuat de o instituție de resort, dar la comanda publicației, despre simpatiile ungurilor față de neamurile din jur. Și nu numai. De fapt chiar mai orientat așa, să vedem situația în roz. Și bonbon.
Am fost nu foarte surprins când articolul preluat și de noi, de Special Arad, a avut o audiență semnificativă, zile la rând fiind în elita celor mai citite articole.
Interesul este ușor explicabil, în fond, de bine, de rău, ungurii sunt printre noi – mai ales pe aici, prin vestul țării – și mai mult decât atât, nu sunt puține cazuri când sunt chiar în noi într-un fel sau altul. Și nu mă gândesc doar la căsătoriile mixte și la cei care provin din aceste căsătorii. Ci la normalitatea interesată a unei conviețuiri de secole, cu bune și cu rele, dar mai ales cu rele.
Da, pentru că politica dintotdeauna și de peste tot se folosește de ideologia națională în propriul interes, știind că până când reușește să susțină tensiuni între nații și etnii, nimeni sau oricum mai puțini se vor ocupa de ceea ce face ea. Politica, guvernul, partidele și mai ales politicienii.
Acesta este cazul și în sondajul despre care discutăm acum. Népszava este un ziar tradițional de stânga, social-democrat înainte de toate, aflat acum într-o cruntă opoziție cu puterea simbolizată pe dreapta de Viktor Orbán. De altfel această luptă surdă din vecini între orbaniști și cei contra își pune pecetea pe tot ce se naște și se mișcă în Ungaria zilelor noastre.
Pentru ilustrație avem aici un grafic al institutului care a efectuat sondajul, care ne arată opțiunea celor sondați în funcție de apartenența lor la cele două tabere. Avem roata celor 18 națiuni vizate, avem curba fideszistă, colorată în galben, cea a opoziției în roșu-mov și media în albastru. Printr-o scurtă analiză realizăm că cei care reprezintă opoziția nu fac diferențe foarte mari, indicând evident cu mânie națiile cu care se înțelege cel mai bine Orbán acum, în încercarea sa disperată de a-și eterniza puterea: rușii, chinezii și turcii. Cei de ai lui Orbán, din contră, pe aceștia îi votează ca simpatici foc.
Românii stau binișor la cei din opoziție, spre 70% simpatii, în schimb cei care țin cu puterea îi pun alături de cei care oropsesc regimul lui Viktoraș: americani și ucrainieni, coborând astfel indexul românesc la 55%.
Altfel spus, acest sondaj nu ne spune cât de tare îi simpatizează sau îi antipatizează ungurii pe români, ci care este acum locul românilor în luptele politice din Ungaria. Evident oamenii lui Orbán ne pun alături de ucrainieni și americani, opoziția, fără să fie foarte interesată, ne pun acolo unde ne și aflăm, de fapt: la nici foarte bine, dar nici foarte rău.
Ah, că cei mai simpatizați de unguri sunt italienii? Simplu: cu ei nimeni n-are treabă. Turismul e turism, pizza este pizza și la dolce vita, iar italienii exact asta așteaptă. În fond, cu cât sunt mai departe și neinteresați de politica din Ungaria, cu atât sunt mai simpatici.
Iar dacă mai continuați analiza veți vedea că sondajul are o mare hibă metodologică: nu-i ia în considerare pe sârbi, sloveni și croați, vecini și ei cu ungurii, doar pe slovaci, austrieci și români. Și în afara austriecilor, vecinii, inclusiv slovacii, dar nici cehii nu o duc cu mult mai bine, stau prost. Firesc, că doară nu te vei certa cu ăla care e departe de tine și cu care n-ai nicio treabă.
Altfel spus și finalizând: nu, acest sondaj nu vorbește despre sentimentele reale dintre nații, ci ne arată, încă odată, ca de atâtea ori, cum reușesc politicienii să amețească mințile oamenilor în funcție de interesele lor.
Fără să mai vorbim de faptul că în afara Ungariei, unde s-a făcut acest sondaj, mai trăiesc încă câteva milioane bune de unguri, și nu doar în România, pe care nu i-a întrebat nimeni…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)