Deși numărătoarea continuă, Joe Biden va fi noul președinte al SUA
După aproape patru zile în situația care nu putea fi decisă, chiar dacă Biden a ajuns în votul popular la un avans de peste patru milioane de voturi în fața lui Donald Trump, în cele din urmă, se pare că noul președinte al SUA va fi Joe Biden.
Era nevoie de electorii încă unui stat din cele rămase indecise: Pennsylvania, Georgia, Nevada și North Carolina, cu rezerva ca fostul vicepreședinte să-și păstreze avantajul în statele unde acest avantaj era firav și putea fi anulat sau chiar întors în favoarea lui Donald Trump: Arizona și Nevada.
Și în timp ce își întărea situația în aceste state, în cursul dimineții de vineri Biden a preluat conducerea și în Georgia, asigurându-și astfel, chiar depășind semnificativ numărul de 270 de electori necesari pentru a fi declarat președinte. Dar pasul decisiv s-a întâmplat, așa cum era de așteptat, în Pennsylvania, acolo unde în după amiaza zilei de vineri Biden a preluat conducerea, iar diferența dintre el și Trump creștea pe măsură ce se numărau voturile.
Sursele de presă occidentale se iau după AP (Associated Press) atunci când declară victoria, atât în state, cât și la nivelul SUA. Cu câteva minute în urmă, AP a anunțat că Biden a învins în Pennsylvania, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi ajuns din urmă de către Donald Trump chiar dacă numărătoarea nu s-a încheiat în mai multe state.
Comentariile portalului
Am scris si despre cartea lui Ciucă si despre afișe...cred ca am scris despre toți. dar motivele pentru care sunteți angajat/angajată sa comentați la (...)
Campania lui Ciuca a fost "corecta"? Cu afisele acelea monstruos de scumpe...si totusi nu ati scris nimic despre asta. Trista "obiectivitatea" dv jurnalistica. Foarte trista.
@Valea Acest fel de a reactiona fara noima si pe langa subiect la orice comentariu al meu mai ales cand incercam sa ma lamuresc despre ceva din articol poate avea (...)