Declarație politică extrem de dură a deputatului Adrian Todor: „Falcă are superimunitate în fața legii”
Comunicat-Declarație politică. „Se vorbește tot mai mult, în ultima perioadă, despre existența unui stat paralel în România, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, călcând astfel în picioare votul românilor din 16 decembrie 2016. Avem numeroase exemple de abuzuri săvârșite de exponenții statului paralel. Vedem dosarele realizate la comandă, hărțuirea permanentă a politicienilor incomozi, încercarea schimbării guvernului și instalarea unui executiv care nu este legitimat prin votul cetățenilor sau cum nu sunt respectate deciziile Curții Constituționale, de către reprezentanți ai instituțiilor de forță. O altă fațetă a statului paralel o reprezintă protejarea unor personaje corupte, dar care beneficiază de o superimunitate în fața legii, pentru simplul fapt că folosesc SISTEMULUI. Avem multe exemple, în special în zona politică, de oameni certați cu legea, care au fost și sunt protejați de anumite instituții. Astăzi, vreau să aduc în atenția dumneavoastră cazul primarului Aradului, liberalul Gheorghe Falcă, fin al fostului președinte Traian Băsescu, prieten al generalului Florian Coldea, general al cărui naș este nimeni altul decât viceprimarul Aradului, Călin Bibarț.
Pe numele primarului Gheorghe Falcă s-au depus de-a lungul timpului nenumărate plângeri penale, pentru fapte mai grave decât cele pentru care alți politicieni au fost puși sub acuzare, plimbați cu cătușe prin fața camerelor de luat vederi, arestați, iar unii chiar condamnați. Cu toate acestea, primarul Gheorghe Falcă a mers înainte, bine merci, pe calea abuzului și corupției, iar autoritățile s-au făcut că nu văd ilegalitățile pe care le comite. Un politician care în 2004 a intrat în Primăria Arad având datorii la întreținere, pentru apartamentul pe care îl închiriase, astăzi deține o avere impresionantă, de milioane de euro, fără ca cineva să-l întrebe de unde a reușit să adune atâția bani în 11 ani.
Aradul s-a făcut remarcat la nivel național cu celebrele bănci și coșuri de gunoi cumpărate de primăria condusă de Falcă, din bani europeni, cu 8000 de euro bucata, respectiv 900 de euro bucata. Adică, de zece ori mai mult decât au dat plătit alte administrații locale pe aceleași produse. S-a depus plângere penală la parchet în acest caz, dar de atunci au trecut ani de zile, iar dosarul zace închis prin vreun sertar.
Primăria Arad concesionează unele servicii publice fără licitație firmelor de casă ale PNL, o situație unică în România, dar nicio autoritate nu se sesizează. CET Arad, sub administrația Falcă, a ajuns la faliment, fiind devalizată de clientela liberală. Anul trecut s-au „pompat“ în această societate 60 de milioane de lei de la bugetul local, iar zilele trecute CET a fost din nou la un pas să-și închidă porțile, din cauza datoriilor la furnizorii de gaze naturale. S-au făcut și în acest caz nenumărate plângeri la DNA, dar rezultatul este ZERO. Pentru că Falcă beneficiază de protecția SISTEMULUI creat de prietenii săi, în frunte cu nașul Băsescu.
Curtea de Conturi a descoperit că în Primăria Arad, în cinci ani, s-au realizat diferite studii în valoare de peste 3 milioane de euro care n-au avut nicio finalitate. Nu s-a întâmplat nimic nici în acest caz, n-a plătit nimeni prejudiciul. În ultimii 12 ani, primarul Gheorghe Falcă a demolat trei stadioane din municipiul Arad, fără ca în loc să se construiască alte baze sportive, conform legii. În schimb, în locul celor trei stadioane au apărut un mall și două supermarketuri, firme care au virat milioane de lei în conturile societății Pro Arhitectura, deținută direct de Gheorghe Falcă. Deținută nu prin interpuși, nu pe presupuneri, ca în alte dosare fabricate, ci în acte firma cu pricina este chiar a familiei Falcă.
În anul 2016, Agenția Națională de Intergitate a constatat că primarul Gheorghe Falcă a luat o serie de decizii în favoarea firmei pe care o deține, de pe urma cărora a beneficiat de sume mari de bani, astfel că ANI a sesizat parchetul cu privire la existența unui conflict de interese de natură penală. Beneficiind însă de superimunitate din partea SISTEMULUI, Falcă este în continuare de neatins, iar dosarul lui e ascuns în vreun sertar, plin de praf.
Presa din Arad anunță în multe cazuri câștigătorii licitațiilor înainte de a se finaliza procedura, existând o serie de firme care sunt abonate la contracte cu Primăria Arad. Firme ai căror patroni au fost arestați pentru că au dat mită mai multor primari sau președinți de Consilii județene, și care la Arad lucrează „corect“ sau cel puțin așa încearcă să ne convingă SISTEMUL care-l protejează pe Falcă. Toate aceste lucruri sunt știute de cei îndreptățiți să oprească faptele de corupție și sifonarea banilor publici din bugetul Aradului, dar din diferite motive nu o fac.
În ultimii ani, Gheorghe Falcă și-a făcut o imagine de om al SISTEMULUI și chiar se laudă că numește și schimbă șefi de parchete, controlează judecători sau stabilește cine ajunge și cine nu la DNA Timișoara, așa încât nu mai este o surpriză că un astfel de om este intangibil în fața legii.
Avem nenumărate exemple privind abuzurile primarul Gheorghe Falcă, corupția din Primăria Arad, licitațiile trucate, privind clientela liberală care controlează societățile subordonate Primăriei sau Consiliului Județean Arad, majoritatea aduse în pragul falimentului. Sunt proiecte europene cu mari probleme, cum este cel de gestionare a deșeurilor, s-au făcut și sesizări ale OLAF către DNA în unele cazuri, dar cu toate acestea, nu s-a luat în toți acești ani nicio măsură pentru stoparea abuzurilor și furtului din bani publici.
Cred că a venit momentul ca o dată cu stoparea abuzurilor statului paralel să se ridice și superimunitatea unor politicieni corupți, dar servili SISTEMULUI. E timpul ca articolul 16, aliniatul 2, din Constituția României, „Nimeni nu este mai presus de lege“, să nu mai fie doar un slogan populist, ci o obligație pentru „Justiția“ din România”.
Comentariile portalului
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)
Bine faci, bine găsești! Felicitări Damian!