La o zi după demisia lui Adrian Todor, Ilie Cheșa a fost ales președinte al organizației municipale a PSD Arad
Nu mai departe de miercuri, deputatul Adrian Todor a anunțat că a demisionat din funcția de președinte al organizației municipale a PSD Arad, anunțând că rămâne un simplu membru al partidului, în urma alegerilor interne din 22 februarie, în care senatorul Mihai Fifor a câștigat președinția organizației județene în fața deputatului Dorel Căprar, Todor făcând parte din echipa lui Căprar.
Citește și: Deputatul Adrian Todor și-a semnat demisia din funcția de președinte al organizației municipale PSD
Astfel, la doar o zi de la demisia lui Todor, social-democrații s-au reunit pentru prima oară într-o ședință de Birou Permanent Județean sub noua conducere. În ședința de joi, Ilie Cheșa a fost ales – cum altfel decât în unanimitate!? – la conducerea organizației municipale, pe postul lăsat vacant de Todor.
Reamintim că la finele anului trecut, Ilie Cheșa s-a aflat în centrul unui scandal între liderii PSD Arad, acesta sărind la gâtul celui în locul căruia a fost ales. Scandalul a culminat cu demisia lui Cheșa din partid, însă acesta s-a râzgândit ulterior și a vrut să-și retragă demisia, dar a fost prea târziu, pentru că cineva din vechea conducere o depusese deja la Instituția Prefectului Județului Arad, tocmai pentru ca acesta să-și piardă funcția de consilier local municipal.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)