joi, 15 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Bolojan explică de ce PNL ar putea vota Guvernul Niculescu: „Nu pot face așa ceva țării noastre”

    de Special Arad | 15 octombrie 2026, 5:21 PM | Naţional | Topic special

    0

    lie Bolojan explică, într-o postare publicată joi, 15 octombrie, pe pagina sa de Facebook, în pline negocieri pentru formarea Guvernului Luca Niculescu, de ce PNL ia în calcul să susțină învestirea noului cabinet.

    Argumentele invocate sunt necesitatea unei rectificări bugetare, asigurarea finanțării serviciilor esențiale și ieșirea din criza politică. Decizia finală a liberalilor ar urma să fie luată la sfârșitul săptămânii, iar un eventual vot favorabil ar fi condiționat de un acord cu premierul desemnat, valabil până în primăvara anului 2027.

    Bolojan admite că susținerea învestirii unui guvern care readuce PSD la putere ar presupune un cost pentru liberali.

    „Responsabilitatea reală nu este o formulă de discurs, ci măsura lucrurilor pe care le faci atunci când ești pus în situația să plătești un preț. Iar pentru Partidul Național Liberal, un vot pentru învestirea guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal”, scrie acesta.

    În opinia sa, PNL este chemat să contribuie la rezolvarea unei crize pe care nu a provocat-o și în care a fost, de la început, o țintă. Refuzul susținerii noului cabinet ar fi, susține Bolojan, varianta mai comodă politic pentru partid, însă consecințele pentru țară trebuie să cântărească în decizie.

    „Putem refuza. Din punct de vedere strict politic, probabil că aceasta este cea mai comodă variantă pentru noi. Dar pentru România?”, întreabă el.

    Situaţia bugetară, principalul argument al votului

    Principalul argument prezentat în postare este situația bugetară. Bolojan afirmă că, după cinci luni de criză politică și în condițiile unui guvern fără puteri depline, finanțarea unor domenii esențiale este în pericol.
    „Fără o rectificare bugetară rapidă, mai multe domenii esențiale nu vor mai funcționa, în frunte cu sănătatea. Din vară, pentru că nu le-au fost alocate sumele necesare, o parte din unitățile de primiri urgențe nu mai aveau bani pentru funcționare. S-au relocat sume în interiorul bugetului Ministerului Sănătății, dar s-a ajuns la limita acestora”, susține Bolojan.

    Acesta avertizează și asupra dificultăților de finanțare a statului: „Ne vom împrumuta tot mai greu, cu dobânzi tot mai mari. Fără un guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat.”

     Acord cu Luca Niculescu până în 2027

    În aceste condiții, grupurile parlamentare ale PNL au recomandat acordarea votului de învestitură în baza unui acord pe care Ilie Bolojan l-ar putea semna cu Luca Niculescu. Documentul ar stabili limitele sprijinului liberal și condițiile în care acesta ar putea fi retras.

    „Acordul trasează precis limitele unei susțineri punctuale, strict pentru obiectivele bugetare, principiile de transparență, bună guvernare și democrație parlamentară, și este valabil până în primăvara anului 2027. Ne rezervăm inclusiv posibilitatea de a vota o moțiune de cenzură dacă acestea sunt încălcate”, precizează el.

    Bolojan insistă că un asemenea vot nu ar însemna refacerea coaliției și nici susținerea necondiționată a viitorului executiv: „Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite”, afirmă acesta, adăugând: „Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură.”

    În privința componenței cabinetului, Bolojan îi atribuie întreaga responsabilitate premierului desemnat. Acesta are, subliniază el, datoria de a forma atât echipa guvernamentală, cât și majoritatea necesară învestirii.
    Postarea conține și un mesaj către cei pe care îi consideră responsabili pentru căderea guvernului: „Cei care au doborât guvernul, direct și indirect, își vor asuma acum guvernarea și soluțiile. Noi am încercat tot ce s-a putut, dar nu am avut sprijinul necesar.”

    Cine vor fi responsabilii?

    Bolojan recunoaște că liberalii ar putea fi făcuți responsabili pentru viitoarele greșeli ale cabinetului, chiar dacă vor activa în opoziție.
    „Știm că, de fiecare dată când guvernul va face ceva greșit, vom putea fi acuzați din cauza acestui vot, chiar dacă opoziția noastră va fi completă. Nu ne putem pune însă mai presus de ceea ce cred că trebuie făcut”, scrie el.

    Mesajul se încheie cu justificarea unui eventual vot favorabil: „Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.