Aradul lansează un program pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Campanii de informare, activități în școli și sprijin pentru victime
Municipiul Arad va avea din acest an un program special dedicat prevenirii și combaterii violenței domestice, ca urmare a aprobării în Consiliul Local a unui proiect de hotărâre care urmărește să crească gradul de informare al populației, să sprijine victimele, practic să tragă un semnal de alarmă față de abuzurile din familie care, de cele mai multe ori, trec neobservate de cei din jur.
Programul va fi coordonat de Direcția de Asistență Socială Arad și va fi implementat în parteneriat cu instituții publice, unități de învățământ, structuri de ordine publică, fiind încurajate să se alăture inclusiv organizațiile neguvernamentale din oraș. Inițiativa este stabilită inițial pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea extinderii în funcție de rezultate.
Printre măsurile prevăzute se numără realizarea și distribuirea de materiale informative despre formele violenței domestice, drepturile victimelor și modalitățile prin care acestea pot solicita ajutor, dar și activități educative în școli și licee. Elevii vor participa la prezentări, ateliere și discuții interactive menite să îi ajute să recunoască și să înțeleagă fenomenul violenței domestice.
Protocolul mai are o importantă importantă, anume pregătirea profesioniștilor care pot intra în contact cu victimele. Angajați din administrația locală, asistența socială, poliție, sistemul educațional și cel medical vor participa la sesiuni de informare privind identificarea situațiilor de abuz și îndrumarea persoanelor afectate către serviciile specializate.
Una dintre inițiatoarele proiectului, consiliera locală USR Daniela Arieta Săbău, spune că inițiativa a apărut pe fondul numărului tot mai mare de cazuri de violență domestică prezentate în spațiul public:
„Vedem în presă aproape în fiecare lună tot mai multe cazuri de violență domestică și noi de aceea am gândit acest proiect. El presupune încheierea unui protocol între Primăria Arad, Direcția de Asistență Socială, DGASPC, Poliție, școli, cabinete școlare și ONG-uri. În această primă etapă ne concentrăm pe informare și conștientizare, prin afișe, materiale publicitare și campanii în media, iar partea tehnică va fi coordonată de Direcția de Asistență Socială, cu care am colaborat încă din momentul elaborării proiectului(…).
Cetățenii trebuie să trăiască în siguranță și în liniște, iar atunci când auzim ce se întâmplă în țară nu putem rămâne indiferenți. Suntem primii care abordăm acest subiect într-un asemenea format și putem spune că suntem pionieri. Așa cum s-a întâmplat și în cazul proiectului privind spațiile verzi, unde am fost primii din țară și ulterior am fost contactați de alte administrații interesate de modelul nostru, sperăm ca și această inițiativă să devină un exemplu și pentru alte comunități”, a declarat Daniela Arieta Săbău.
Potrivit acesteia, pentru implementarea programului este prevăzut un buget de aproximativ 30.000 de lei în acest an, urmând ca activitățile să fie dezvoltate pe măsură ce parteneriatele dintre instituții vor fi puse în practică.
Cazurile de violență domestică la Arad, „în creștere pe zi ce trece”
Conducerea Direcției de Asistență Socială Arad consideră că necesitatea unui astfel de program este confirmată de numărul mare de cazuri cu care instituțiile se confruntă în mod constant:
„Victimele violenței domestice sunt din ce în ce mai multe. Vorbim despre care pe zi ce trece, nu neapărat pe an ce trece, ci pe zi ce trece. Și victimele violentei domestice sunt din ce în ce mai multe. Ca dovadă, iată că toată lumea s-a grupat în acest sens și persoane responsabile la nivel înalt au inițiat și au dat legea femicidului. Noi cei de la Direcția de Asistență Socială intervenim în situațiile care ne sunt semnalate de Poliția Municipiului și oferim sprijin social, psihologic și juridic persoanelor afectate. În perioada următoare vom încerca să încheiem protocoale atât cu instituții din domeniul educației și sănătății, cât și cu alte organizații locale, pentru a face cunoscute drepturile și facilitățile de care beneficiază victimele violenței domestice”, ne-a declarat Oana Pârvulescu, directoarea Direcției de Asistență Socială Arad.
Implementarea programului va fi monitorizată anual prin rapoarte publice care vor include numărul persoanelor informate, activitățile desfășurate, parteneriatele încheiate și eventualele măsuri de îmbunătățire.
Prin această inițiativă, autoritățile locale își propun nu doar să ofere sprijin victimelor, ci și să încurajeze raportarea timpurie a cazurilor de violență și implicarea comunității în combaterea unui fenomen care continuă să afecteze numeroase familii.
Dacă cunoașteți persoane care se confruntă cu asemenea dificultăți, faceți cunoscut numărul de telefon gratuit 0800 500 333, care este disponibil non-stop, în mod confidențial, pentru victimele violenței domestice!
Citește și:
„Ajunge!”. Lumânări aprinse pentru femeile care și-au pierdut viața din cauza violenței domestice
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)