Covid-party, o distracție dusă la extrem. Oamenii se întâlnesc ca să se infecteze intenționat cu coronavirus





Petrecerile de infectare cu SARS-CoV-2 sunt o ruletă rusească, atrag atenţia medicii, după ce în Occident a apărut acest nou curent printre antivaccinişti. Practic, pentru a primi Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, aceştia participă la petreceri special organizate pentru a se infecta cu SARS-CoV-2. E un curent pornit în Austria, care a ajuns acum în Italia, dar şi în Canada.
De exemplu, un austriac în vârstă de 55 de ani a murit de COVID-19, iar alte trei persoane, printre care şi un copil, au ajuns la spital după ce au participat la o petrecere în nordul Italiei unde au încercat să se infecteze intenţionat cu SARS-CoV-2.
Potrivit autorităţilor, oamenii ar fi antivaccinişti şi ar fi încercat această soluţie pentru a obţine certificatul verde cerut de autorităţile italiene tuturor angajaţilor. Se pare că austriacul lucra în Italia şi ar fi avut nevoie de acest document la locul de muncă. În Italia, dovada trecerii prin boală este suficientă pentru a obţine Paşaportul Covid.
„Am primit mai multe relatări de la medici, dar şi de la pacienţi care au recunoscut că s-au infectat intenţionat pentru a dezvolta anticorpi şi pentru a obţine certificatul verde”, a declarat Patrick Franzoni, coordonatorul unităţii anti-COVID din Bolzano.
La petreceri, cei infectaţi îi sărută şi îi îmbrăţişează pe cei nevaccinaţi pentru a răspândi virusul, a spus Franzoni, adăugând că persoana infectată ar putea fi acuzată penal pentru răspândirea cu bună ştiinţă a virusului în timpul stării de urgenţă, în care se află Italia din cauza pandemiei. Procurorii italieni au început o anchetă în acest caz. Până acum au aflat că unele dintre petreceri au loc în zone exterioare ale barurilor, care sunt accesibile fără certificat verde. Acolo, o persoană infectată bea dintr-un pahar sau o sticlă de bere şi o transmite pentru a încerca să răspândească virusul. Alte evenimente au loc în case particulare.
Sursă Adevărul
Comentariile portalului
Ați uitat să spuneți când a spus asta Nicușor Dan. Fiindcă este foarte important. A iesit după nici un an din partidul pe care l-a fondat (...)
Ca o completare la ce a scris @Matrix reloaded, declarația lui Nicușor e mai lungă: --- „Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le (...)
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣