Update 2Polițiștii Flavius Cosma și Bobby Babotă în arest, respectiv arest la domiciliu! Filmări de la Tribunalul Arad

    de Alin Olteanu, Luci Precup | 1 octombrie 2017, 11:55 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    12

    Titlul inițial (01.10.2017): Doi polițiști din IPJ Arad – ridicați acum de procurorii DIICOT Arad pentru trafic de droguri!

    Știri Arad. Flagrant organizat astăzi de polițiștii de la secția 2 Poliție Rurală Arad sub coordonarea DIICOT Arad. Doi polițiști, agenți în cadrul IPJ Arad, și un civil au fost surprinși cu „iarbă” (cel mai probabil cannabis) asupra lor și au fost săltați de anchetatori.

    Sursele noastre susțin că unul dintre agenții de Poliție ( care sunt încadrați la Poliția Micălaca) ar fi recunoscut, la audierile care au avut loc imediat după prinderea lor.

    La această oră se desfășoară percheziții la domiciliile celor doi agenți, urmând ca, spre seară, să fie prezentați magistratului judecător.

    UPDATE (01.10.2018) – Polițiștii Flavius Cosma și Bobby Babotă în arest, respectiv arest la domiciliu! Filmări de la Tribunalul Arad

    Cei doi polițiști ridicați astăzi de către anchetatori sunt Flavius Cosma și Bobby Babotă. Cei doi, împreună cu un alt bărbat, sunt acuzați că au cultivat o cultură de cannabis într-o pădurice din apropierea localității Iratoșu.

    De altfel, doi dintre cei trei arestați au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să recolteze din cultura respectivă, în vreme ce al treilea a fost „săltat” de acasă.

    Cei trei bărbați au fost duși în fața judecătorului Petre Popescu, acesta din urmă decizând ca Bobby Babotă să fie plasat în arest la domiciliu, în vreme ce Flavius Cosma și cel de-al treilea bărbat să fie reținuți pe o perioadă de 30 de zile.

    Surse care s-au aflat în sală pe parcursul ședinței au explicat pentru Special Arad că cei trei inculpați au pretins că cultivau cannabis pentru uz propriu.

    Revenim cu mai multe amănunte în măsură ce acestea vor apărea.

    22155464_1671252496279626_1577010739_n 22163738_1671252622946280_1147560379_o 22171558_1671262889611920_1554029845_o 22171558_1671264356278440_1230342595_o 22214969_1671262936278582_1987727328_n

    Comunicat IPJ Arad:

    Polițiștii din Arad și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, cercetează trei bărbați care ar fi cultivat cannabis în scop de comercializare. Cei în cauză au fost reținuți, doi dintre aceștia fiind arestați preventiv, iar al treilea, arestat la domiciliu.

    Polițiștii și procurorii au depistat doi bărbați (de 31 și 33 de ani) în flagrant delict, în seara zilei de 30 septembrie, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Iratoșu, în timp ce recoltau plante de cannabis. Cei doi bărbați au fost imobilizați și conduși la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Arad, pentru audieri. De asemenea, au fost efectuate percheziții la domiciliile celor două persoane depistate în flagrant, fiind identificată și a treia persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 30 de ani.

    La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

    Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în urma probatoriului administrat, Tribunalul Arad a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile față de bărbații depistați în flagrant, iar față de al treilea, măsura arestului la domiciliu.

    Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunii de trafic de droguri de risc, respectiv cultivarea de cannabis în scopul comercializării.

    Totodată, având în vedere că în acest caz au fost implicați doi polițiști, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus declanșarea cercetării prealabile față de aceștia.

    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad sesizaseră instituțiile competente, încă de la începutul lunii septembrie a.c., cu privire la implicarea colegilor în activitatea infracțională.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.