duminicã, 3 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Ce alte contracte din bani publici au făcut firmele care vor realiza Planul Urbanistic General al Aradului

    de Raluca Medeleanu | 12 noiembrie 2020, 11:12 AM | Administraţie | Topic special

    0

    imagine cu rol ilustrativ, documente cu cele trei firme

    După cum anunțam, luna aceasta a fost semnat contractul pentru realizarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Arad, în valoare de 3 milioane de lei (fără TVA), cu o firmă principală din județul Timiș, despre care aflăm că este specializată în astfel de Planuri și cu alte două subcontractate, una din Pitești, care este specializată pe studii de mobilitate și una din Timișoara, care este specializată în topografie / documente pentru cadastru. Pentru niciuna dintre firme nu este pentru prima dată când lucrează pe bani publici care provin fie din municipiul, fie din județul Arad.

    Revenind la PUG, importanța pe care o are acest Plan a fost subliniată și de noul arhitect șef al Aradului, Sorin Ciurariu, care îl considera principalul instrument de lucru prin care se poate „desena” viitorul orașului.

    „Ăsta e unul dintre rolurile administrației, să așeze pe masă către elaboratorul PUG-ului toate cunoștințele și doleanțele (…). PUG-ul ăsta va fi supus dezbaterii publice în diverse etape, conform legii și oamenii vor veni și vor vedea. Am făcut chestia asta la Timișoara și știu cum e… și e spectacol! Vin oamenii în cartier, văd ce se propune pentru următorii 10 ani, își spun păsurile, proiectantul le potrivește și la un moment dat o să avem o soluție despre care, teoretic, toată lumea știe. Ăsta e unul dintre scopurile majore ale unui arhitect șef, să aibă un instrument care să reflecte prezentul și să vadă bine în viitor. Dacă îl are, și actul administrativ va fi de calitate”, ne spunea Sorin Ciurariu, într-un interviu acordat Special Arad.

    Așadar, e de la sine înțeles că firma responsabilă de întocmirea acestui plan laborios trebuie să fie profesionistă și cu experiență.

    Despre principala firmă care va coordona PUG-ul, firma ICEBERG SRL, am aflat că a fost înființată în 2002, având sediul în satul Berini, din județul Timiș și că a avut în 2019 cifra de afaceri de 475.303 lei, având 3 persoane ca număr mediu de angajați. Ca proiecte din bani publici, firma a realizat, printre altele, completări la studiile de fundamentare pentru Plan Urbanistic General al unor comune din Timiș: Dumbrava (47.500 lei) și Gottlob (58.500 lei); a realizat Planul Urbanistic General al comunei Sînandrei, tot din Timiș (132.500 lei), respectiv o completare la studiile de fundamentare pentru Plan Urbanistic General al comunei Semlac din județul Arad (42.000 lei).

    Cu toate că observăm o experiență dobândită de ICEBERG SRL în întocmirea unor astfel de documente, nu va fi singura care se va ocupa de viitorul Plan Urbanistic General al municipiului Arad, ci va fi făcut și prin intermediul a doi subcontractanți, SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL și PROMETER M & G SRL.

    Despre SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL aflăm că a fost înființată în 2014, cu sediul în Pitești, cifra de afaceri din 2019 a fost 2.428.361 lei, având o persoană ca număr mediu de angajați.

    Firma are atribuite o sumedenie de achiziții directe pentru diferite studii legate de transport, dar are câștigate și licitații, dintre care Studiul privind fluxurile de călători aferent Programului de transport persoane pentru județul Suceava (147.741 lei), Studiul de Trafic și Analiză/ Gaze cu Efect de Seră aferente măsurilor de intervenție aplicabile transportului public cu tramvaiele în municipiul Craiova (96.775 lei), respectiv consultanța pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Arad din 2016 (120.000 lei) și Studiu de trafic din 2018 pentru Municipiul Arad (94.450 lei).

    Despre Sigma Mobility, Special Arad a scris în 2016, când se realiza „Planul de mobilitate urbană” și pe atunci firma ridica mari semne de întrebare, întrucât nu avea niciun angajat. Menționăm că întrebările noastre de atunci l-au deranjat extrem de tare pe Gheorghe Falcă, cel care a avut o izbucnire nervoasă apărând firma.


    Citește și: „Falcă reacționează impulsiv ca să apere firma care a realizat, în schimbul a 28.000 de euro, Planul de Mobilitate Urbană”


    În ceea ce privește cel de-al doilea subcontractor al PUG-ului, firma PROMETER M & G SRL a fost înființată în anul 2000, cu sediul în Timișoara, cifra de afaceri din 2019 a fost 1.879.929 lei, având 16 persoane ca număr mediu de angajați.

    Printre numeroasele achiziții directe și licitații, majoritatea pe domeniul topografiei, amintim câștigarea licitației pentru întocmirea de documentații cadastrale și rapoartele de evaluare în vederea dobândirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare realizării lucrării de utilitate publică Varianta de ocolire Timișoara Sud (756.240 lei), elaborarea unui studiu topografic pentru realizarea unui drum perimetral asfaltat aferent Aeroportului Internațional Timișoara (18.000 lei), servicii juridice pentru Autostrada Timișoara-Lugoj, pe teritoriul comunelor Giarmata, Remetea Mare, Ghizela (639.900 lei), servicii de topografie și servicii de cadastru pentru anumite tronsoane de drumuri din județul Arad (508.448 lei), servicii juridice pentru Autostrada Arad-Timișoara, pe teritoriul județului Timiș (358.494 lei), consultanță și asistență juridica pentru exproprierea imobilelor aflate pe raza auto, Nădlac-Arad, teritoriul municipiului Arad (191.400 lei), servicii de topografie și servicii de cadastru pentru linia de tramvai Arad – Ghioroc (14.400 lei).

    Cele trei firme au la dispoziție un termen de 48 de luni de la semnarea contractului (9 noiembrie 2020 – 9 noiembrie 2024) pentru a finaliza Planul Urbanistic General al Aradului, care va avea apoi, conform legii în vigoare, o valabilitate de cel mult 10 ani.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.