Cadavru la 2-3 metri de mal, pe râul Mureș, aproape de Fântânele
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit în această după-amiază cu o autospecială de teren, cu doi subofițeri, pentru recuperarea unui cadavru aflat la 2-3 metri de mal, pe râul Mureș, în apropierea localității Fântânele, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Potrivit informațiilor noastre, ar fi vorba de coprul neînsuflețit al unei femei, în stare avansată de descompunere.
Cazul a rămas în atenția organelor competente pentru cercetări, precizează ISU.
Revenim cu informații.
Erată: trupul neînsuflețit al persoanei găsite pe râul Mureș a fost identificat în apropierea localității Fântânele, nu al localității Cicir, așa cum s-a anunțat inițial.
Comentariile portalului
Foarte cinstit: asemenea gesturi, adică atentatele la persoanele politice, pot fi împărțite în două. Prima și cea mai numeroasă categorie, cea a celor care, numiți mai nou (...)
Pe strada Preparandiei trec cu mașina de vreo 3-4 ori pe săptămână și aproape că simt o durere fizică când mă gândesc la componentele (...)
Revenind la tema articolului (nu, că aminirile din tinerețe , chiar și din Armată, nu ar fi interesante...), chiar credeți că DOAR discursurile violente (gen Putin, Trump, Orban, etc.), (...)