duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asociația Radioamatorilor din Arad celebrează 95 ani de existență

    de Special Arad | 19 februarie 2024, 2:25 PM | Știri Arad

    0

    Radioamatorii din Arad sunt la ceas aniversar. Anul acesta se marchează 95 de ani de la înființarea Asociației Radioamatorilor din Arad, iar cu această ocazie au fost lansate 7 indicative speciale, se vor oferi diplome și se va organiza o ședință festivă.

    Radioul amator, cunoscut și sub numele de HAM radio, constă în utilizarea spectrului de frecvențe radio în scopuri de schimb necomercial de mesaje, experimentare fără fir, auto-instruire, recreere privată, radiosport, concurs și comunicații de urgență. Termenul „amator” este folosit pentru a face referire la „o persoană autorizată în mod corespunzător, interesată de practica radioelectrică cu un scop pur personal și fără interes pecuniar” și pentru a o diferenția de radiodifuziunea comercială, publică, de siguranța (cum ar fi poliția și pompierii) sau servicii radio profesionale bidirecționale (cum ar fi maritime, aviație, taxiuri etc.), potrivit Wikipedia.

    Originile radioamatorilor se regăsesc încă din secolul al XIX-lea, dar radioul amator, așa cum este practicat astăzi, a debutat la începutul secolului al XX-lea. Prima Carte albastră oficială anuală a Asociației Wireless din America, produsă în 1909, conținea o listă de posturi de radio amatori. Această agendă de apeluri radio lista stațiile de telegraf fără fir din Canada și Statele Unite, inclusiv 89 de posturi de radio amatori. Ca și în cazul radioului în general, radioul amator a fost asociat cu diverși experimentatori amatori și pasionați, care au contribuit în mod semnificativ la știință, inginerie, industrie și servicii sociale. Cercetarea operatorilor amatori a creat noi industrii, a dezvoltat economia și chiar a salvat vieți în momente de urgență.

    La Arad, Asociația Radioamatorilor a luat ființă în 1929. De atunci, activitatea radio amatoricească s-a desfășurat continuu sub diverse cluburi și forme de organizare.

    Șapte indicative speciale, diplome gold, silver și bronz

    dimploma asociatia radioamatorilor arad

    Pentru a marca 95 de ani de activitate, Clubul Sportiv Radioclub Admira Arad a activat șapte indicative speciale: YR95AR; YR95CC; YR95CH; YR95LI; YR95PE; YR95SE si YR95IN, care vor fi active în perioada 15 februarie – 31 mai 2024.

    Pasionații de radio pot accesa aceste frecvențe și pot fi chiar și premiați cu diplome

    Cu ocazia acestui eveniment s-a emis o diploma. Aceasta diploma se poate obține în trei clase:
    Gold – pentru QSO cu toate cele sapte indicative speciale;
    Silver – pentru QSO cu cinci indicative speciale;
    Bronze – pentru QSO cu trei indicative speciale

    Pentru mai multe detalii referitoare la regulamentul de participare, accesați site-ul Radioamator.ro (AICI).

    Adunare generală Radioclub Amira Arad și expoziție

    De asemenea, în 24 februarie, va avea loc și o adunare generală a Clubului Sportiv Radioclub Amira, cu începere de la ora 10:00. Evenimentul va avea loc în Sala Ovală al hotelului „President” din Arad, de pe Calea Timișorii nr.164. Sunt invitați reprezentanții F.R.R., A.N.C.O.M. și toți radioamatorii din Arad din județ, și alte județe.

    Ordinea de zi
    Partea I-a
    10:00-10:30 Sosirea și înregistrarea participanților
    10:30-10:07 Cuvânt de deschidere și salutul participanților: Aprobarea ordinii de zi, aprobarea Secretariatului
    10:07-10:20 Execuția bugetară pe anul 2023
    10:20-10:07 Raportul cenzorilor, YO2AMU
    10:07-10:27 Prezentarea și aprobarea bugetului pe anul 2024
    10:27-10:45 Prezentarea activităților pe anul 2023/Înmânarea diplomelor, YO2ABO
    YO2AMU, Admira VHF/UHF contest
    YO2MJZ, Memorial YO2RA
    YO2LEA, Calendar competițional 2024
    YO2LTA, Întălnirea internațională a radioamatorilor, ediția XX, Pecica
    10:45-12:45 Discuții/Propuneri
    12:45-13:30 Pauză de cafea; vizitarea expoziției
    Partea II-a
    Simpozion 13:30-14:30
    •⁠ ⁠YO2BOF, tehnic
    •⁠ ⁠YO5OED, expediții
    •⁠ ⁠YO2LIS, disciplina în comunicații
    •⁠ ⁠YO2MA, DMR si Rolink
    •⁠ ⁠YO2MD, despre Meshtastic
    •⁠ ⁠YO2MHF, încheiere

    „Adunarea va avea și un caracter aniversar sărbătorind 95 de ani de la înființarea primei asociații din Arad în anul 1929. Cu această ocazie vom organiza o mini expoziție cu aparate de epocă și diverse documente. Vă așteptăm cu drag!”, transmite conducerea clubului.

     

    Citește și: Special Arad „s-a auzit” în această dimineață dincolo de graniță, timp de zece minute! | Audio · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.