VIDEO: Albia Mureșului, transformată în groapă de gunoi la Sâmbăteni. Camioane descarcă deșeuri, care ajung apoi să fie incendiate
Albia Mureșului, în zona Sâmbăteni, pare să fi devenit, în ultima perioadă, o adevărată groapă de gunoi în aer liber. Camioanele ajung în zonă și descarcă diverse tipuri de deșeuri, iar unele dintre acestea sunt ulterior incendiate. Sunt gesturi care ridică serioase semne de întrebare cu privire la protecția mediului și la responsabilitatea celor care ar trebui să vegheze la respectarea legii.
Imaginile surprinse în zonă la început de săptămână arată cum un camion descarcă un morman de crengi și alte resturi, după care cineva îi dă foc, lăsând deșeurile să ardă în aer liber. Situația este cu atât mai gravă cu cât în albia râului și în împrejurimi se găsesc și resturi provenite din construcții, saci menajeri plini cu deșeuri reziduale și alte materiale abandonate la întâmplare.
Dincolo de aspectul dezolant al zonei, problema este una de mediu. Arderea deșeurilor în aer liber poate elibera substanțe nocive, iar abandonarea acestora în apropierea cursului de apă poate afecta solul și vegetația râului Mureș.
Cum este posibil ca astfel de practici să continue, aparent nestingherite, fără ca nimeni să intervină? Este nevoie să se întâmple un incident grav pentru ca autoritățile să observe ce se petrece chiar în albia unui râu?
Mureșul nu este o groapă de gunoi, iar protejarea mediului nu ar trebui să rămână doar o obligație scrisă în lege. Se impune o verificare urgentă în zonă, identificarea celor responsabili și luarea măsurilor legale, înainte ca locul să devină o rampă de deșeuri permanentă.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)