A murit în închisoare polițistul care a abuzat sexual 18 persoane. Nouă ani a umblat liber…
Polițistul pedofil Eugen Stan a fost găsit mort în celula în care își executa pedeapsa de 20 de ani de închisoare, informează B1 TV. Autoritățile…
Polițistul pedofil Eugen Stan a fost găsit mort în celula în care își executa pedeapsa de 20 de ani de închisoare, informează B1 TV. Autoritățile…
Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârile privind organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a alegerilor locale parţiale în 4…
Fostul preşedinte Ion Iliescu, inculpat oficial în Dosarul Mineriadei, a refuzat, miercuri, să dea declaraţii procurorilor, iar avocatul său, Adrian Georgescu, a precizat că a…
Elevul din Bucureşti care și-a înjunghiat profesoara de japoneză, supărat că trebuie să dea un test, a fost găsit vinovat pentru tentativă de omor, informează…
Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe venit…
Echipamentul electric al Unităţii 0, sistem auxiliar, situat în partea clasică a CNE Cernavodă, a fost afectat marţi de un incendiu. Focarul a fost izolat…
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi că nu creşte TVA-ul în 2025 şi bugetul de 2025 se pregăteşte fără creştere de impozite şi taxe,…
Mircea Fechet a semnat proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază…
Cum nu au primit creșteri de pensii la începutul anului, pensionarii își pun speranțele în etapa a doua a recalculării. Sunt vizați însă, doar cei…
Evaziunea fiscală a fost subiectul unei dezbateri pe Reddit pornită de la constatarea unui român, client al unei frizerii, care a calculat, în timp ce-și…
Intrarea României în spațiul Schengen și cu granițele terestre nu schimbă regulile pentru ieșirea minorilor din țară. În continuare există obligativitatea ca minorul, însoțit doar…
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident produs pe autostrada A1 și în care au fost implicate…
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Poliţiştii s-au deplasat…
În dimineața zilei de duminică, 12 ianuarie 2025, stațiile meteorologice au înregistrat temperaturi negative în România. Cea mai friguroasă dimineață a fost la Întorsura Buzăului,…
În noaptea de 11 spre 12 ianuarie 2025 au avut loc alte două cutremure în România. În ultimele zile, seismograful a înregistrat cutremure în rafală….
Salvamontiştii au fost solicitaţi de 11 ori, în ultimele 24 de ore, în cadrul intervenţiilor fiind salvate 13 persoane. Şase dintre acestea au fost transportate…
Consiliul de monitorizare şi reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice fac, sâmbătă, verificări în patru centre din Târgu Mureş, unde au găsit copii închişi în camere…
Cum spuneam, cele doua cutremure au avut magnitudinea peste 3 și s-au produs în zona Buzău. Primul cutremur a fost înregistrat vineri la ora 21.01…
Românii vor putea merge în Statele Unite (SUA) în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei începând cu 31 martie,…
Se sparg conturile de WhatsApp ți românii sunt păcăliți cu noua schemă „1.800” să transfere bani în conturile infractorilor! Este noua schemă de fraudă online…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, 9 ianuarie, legea prin care autoritățile primesc noi obligații în prevenirea și combaterea violenței domestice. Actul normativ reprezintă o…
România a primit un termen limită din partea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a restitui zeci de mii de hectare de pădure, pășuni și…
Un nou virus contagios, dar nu extrem de grav, a fost confirmat în județul Bihor. Potrivit Bihoreanul, primul caz de metapneumovirus uman (HMPV) a fost…
Se știe că tariful perceput de Compania de Apă Arad pentru canalizare și apă este unul cu mult mai ridicat față de cele ale operatorilor…

În articolul de săptămâna trecută am explicat de ce drumul de la un fizic supraponderal la un corp atletic include trei etape distincte care, cumulate,...
O echipă medicală a Secției Clinice de Gastroenterologie a efectuat cu succes ieri, în sala de endoscopie intervențională, procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind...
Peste trei candidați pe loc la înscriere, dar mai puțin de unul din șase care a trecut toate probele. Acesta este bilanțul trist de la...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Partidul USR transmite: „Democrația funcționează firesc doar în contextul pluralismului politic. Pe de o parte puterea, iar dincolo de “baricadă”, opoziția. Puterea exercită autoritatea și,...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Ancheta privind cele două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria scoate la iveală noi informații. Potrivit investigatorilor bulgari, camionul condus de un...
Un șofer român de camion a fost reținut de autoritățile bulgare în urma accidentului în lanț produs pe autostrada Tracia, una dintre cele mai grave...
Ceea ce trebuia să fie o scurtă vacanță în Ungaria s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 62 de ani din Austria. Invitată de...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Opus Kink, Michael Kiwanuka, Queens...
După cum promiseseră organizatorii în postările recente de pe canalele de socializare ale festivalului, au fost anunțate primele nume ale ediției din 2027 a festivalului...
Agent Green și DJ Marika lansează miercuri, 11 noiembrie, la ora 20:00, pe canalul YouTube Agent Green noul concept „DJ Set with Purpose”: o călătorie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Bărbatul este acuzat de viol asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor. Soția acestuia este...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit peste 100 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare estimată de...
Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)