Ambulanță care transporta o pacientă la spital, implicată într-un accident pe Calea Radnei
O ambulanță care transporta o pacientă în vârstă de 86 de ani la Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean Arad a fost implicată într-un…
O ambulanță care transporta o pacientă în vârstă de 86 de ani la Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean Arad a fost implicată într-un…
Campioana Sepsi Sfântu Gheorghe va evolua în preliminariile Euroligii de baschet fminin, iar în Eurocup vor fi două reprezentante ale României: vicecampioana CSM Constanţa şi…
Comunicat. Consiliul Județean Arad a realizat un podeț provizoriu, pentru a reface legătura între centrul de comună Tauț și satul Minișel. „Am acționat cu promptitudine…
Căldura foarte mare înregistrată azi în termometre face victime în rândul arădenilor. Doar azi, în intervalul orar 07:00-18:30, șase persoane au avut nevoie de acordarea…
Incident tragic, în cartierul Grădiște al municipiului Arad. Joi, în jurul orei 17:40, un bărbat s-a prăbușit și a murit într-o farmacie. Bărbatul de aproximativ…
Ieri, 12 iulie, a avut loc proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor / catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2023, anunță…
Un nou accident în care a fost implicat un biciclist a avut loc în urmă cu câteva momente în cartierul Aurel Vlaicu. Din primele informații…
Imagini impresionate, pentru unii apocaliptice, au fost surprinse joi dimineața pe cerul orașului Chișineu-Criș de către Avram Traian Emilian. Aceasta a fotografiat norii care s-au…
Peste 500 de migranți au fost introduși în Centrele de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică din localitatea Horia, județul Arad și din orașul…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,…
A trebuit să izbucnească scandalul din București cu „azilul groazei”, ca autoritățile să înceapă o serie de controale la nivel național în centrele pentru vârstnici….
Meteorologii au emis un cod portocaliu de vânt puternic, vijelii și grindină pentru mai multe județe din țară, în intervalul 13 iulie, ora 15:00 –…
În urmă cu puțin timp o persoană a fost descoperită în stare de inconștiență într-o mașină, în municipiul Arad. Bărbatul, în vârstă de 43 de…
Compania E-Distribuție Banat anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. „E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a…
Comunicat. Joi, 13.07.2023, în intervalul orar 09:00- 19:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe străzile: Ștefan cel Mare, Calea Timișorii – nr. impare (între…
Comunicat. Consiliul Județean Arad informează că pe „Transalpina Aradului”, drumul județean Dieci-Dezna, stadiul lucrării este la aproximativ 75%. Pe acest drum spectaculos din județ se…
Pe strada Lucian Blaga nr 13 se află un imobil care nu prea spune mare lucru trecătorilor. Până luna aceasta, avea un aspect mai mult…
Penitenciarul Arad a primit recent trei cățeluși, salvați din situații dificile. Cățeii vor fi îngrijiți de către deținutele Penitenciarului Arad. La rândul lor, și cățelușii…
Un automarfar a intrat pe contrasens, pe autostrada Arad-Deva, în apropiere de frontiera Nădlac II. Imaginile au fost surprinse de camera video amplasată pe un…
Continuă seria controalelor efectuate în centrele rezidențiale pentru vârstnici, persoane adulte cu dizabilități și copii. În cea de-a doua zi 13 centre au fost controlate,…
Canicula este în atenția autorităților locale, după ce astăzi meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru temperaturi ridicate. Primăria Arad informează că au fost…
Comunicat Prefectura Arad. Începând de luni, 17 iulie 2023, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad va funcționa în Municipiul Arad,…
TikTok, rețeaua unde poți găsi de toate, inclusiv o bătaie în duba Poliției Locale Arad. În imaginile postate pe rețeaua de socializare – și trimise…
Polițiștii locali au suspendat activitatea a trei service-uri auto amplasate pe strada Tarafului și în cartierul Micălaca, în urma unor semnalări venite din partea cetățenilor….
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Premierul canadian Mark Carney a semnat luni un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce dependența Canadei de Statele...
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, pe fondul unor tensiuni în creștere în regiune, dar și în Irak. Incidentul...
Un incendiu de proporții a cuprins duminică insula elenă Chios, izbucnind în trei focare diferite într-un interval de doar 90 de minute – un fapt...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Dacă era noapte, probabil dispecerii dormrsu. Dacă era zi, probabil au considerat că nu-i treaba lor...
Și dacă-i ceri un coș de gunoi pe strada zice ca nu sunt bani uite de ce, pt. că bugetul e făcut sită.
== POL LOCALA ARAD E SERV 4 IN STRUCTURA SEREIE ARAD -- AU REZULTATE DESTUL DE BUNE IN CULEGERE DE INFO -- SINGURA PROBLEMA ESTE CA MERG LA SEDINTZELE DE PARTID CIROZA (...)