Trei zone ale Nădlacului, regenerate urban cu peste 24 milioane de lei
Comunicat. Astăzi a fost prezentat cel mai mare proiect european al orașului Nădlac, cu o finanțare nerambursabilă de 24 de milioane de lei. Este un…
Comunicat. Astăzi a fost prezentat cel mai mare proiect european al orașului Nădlac, cu o finanțare nerambursabilă de 24 de milioane de lei. Este un…
Lucrările de modernizare a clădirilor istorice care alcătuiesc fostul Spital Municipal din Arad au început încă de vara trecută, dar se realizează etapizat, întrucât administrația…
26 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din județ, vor sosi la sfârșitul lunii iulie la Consiliul Județean Arad. Achiziția a fost posibilă prin două…
Comunicat. Consiliul Județean Arad pune în aplicare un nou sistem de arhivare a documentelor instituției, cu scopul de a eficientiza activitatea și de a elibera…
Pensionat în 2023 de la Romsilva, reangajat imediat după, ca director al Direcției Silvice Arad, și dat afară în 2025, după un scandal național legat…
Una dintre persoanele care ar fi trebuit să facă parte din noul consiliu de administrație al Aeroportului Arad, dar care a fost respinsă de consilierii…
„Nu se mai opresc?”, ne întreabă un cititor al Special Arad, pe tema tăierilor de copaci. Și ne îndeamnă: „Scrieți mai mult, mult mai mult,…
Consilierii județeni au aprobat în ședința de marți, 15 iulie, un proiect de hotărâre prin care se va încerca obținerea a peste 26 milioane de…
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat marți dimineață că noua conducere a ANAF a decis schimbarea din funcție a 9 dintre cele 15 persoane cu…
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale a României, în urma votului majoritar exprimat duminică de plenul instituției. Mandatul…
Loteria Română organizează astăzi, 13 iulie 2025, noi extrageri pentru jocurile: Loto 6/49, Joker, Noroc, Loto 5/40, Noroc Plus și Super Noroc. Tragerile încep de…
Premierul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria al doilea pachet de măsuri fiscale, care vizează reducerea cheltuielilor publice…
Autorizaţia de construire pentru lotul 3 al Drumului Expres Arad – Oradea a fost semnată, iar realizarea lucrării intră în linie dreaptă, după cum a…
Garda de Mediu s-a autosesizat la două zile după apariția materialului „Barbarii. Cum își omoară Aradul copacii – episodul Libelula, cu găuri în arbori, sare…
LEONI, unul dintre cei mai importanți angajatori industriali din județul Arad, are de acum un nou acționar majoritar, în urma unei tranzacții finalizate pe 10…
În urma articolului de pe Special Arad intitulat „Un medic, un magazin și o mare nedreptate. După 20 de ani de grijă pentru oameni, Primăria Zădăreni…
E miercuri și Primăria Arad a început tăierea sălciilor de pe malul Mureșului. Nu mai puțin de 20 dintre acestea vor fi puse la pământ…
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, intenționează să denumească parcul Spitalului Județean după o provincie chineză. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri diplomatice dintre…
Primăria Municipiului Arad informează că a început șantierul pentru reabilitarea termică a Liceului Național de Informatică. Construită în anul 1963, clădirea Liceului Național de Informatică…
Traiul în condiții dificile, în apartamentele sociale de proastă calitate, din blocurile de pe Tarafului a fost un subiect intens dezbătut la ședința Consiliului Local…
Groapa de gunoi din Arad va primi anul acesta și gunoi din Timiș, pentru a veni în sprijinul județului vecin care se confruntă cu probleme…
Deși constructorul a declarat finalizarea lucrărilor în martie, podul hobanat peste Mureș, care pornește de pe strada Andrei Șaguna către Aradul Nou, nu poate fi…
Pentru prima dată în ultimii ani, comuna Felnac nu va organiza Zilele Comunei, sărbătoarea tradițională ce avea loc anual de Sfânta Maria. Anunțul a fost…
Arădenii nu vor mai putea alerga pe stadionul Gloria, locul cel mai des folosit pentru practicarea acestui sport, datorită pistei de tartan de aici, pentru…

Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a atras 171 de dosare pentru cele 70 de posturi scoase la concurs în septembrie. 31 dintre acestea însă...
Cel mai eficient program de antrenament este cel care răspunde nu doar obiectivelor tale de sănătate și fitness, ori particularităților tale morfo-anatomice, cât mai ales...

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

SUA, Danemarca și Groenlanda urmează să semneze marți, la Adunarea Generală a ONU, un acord care va permite Washingtonului să reînființeze două baze militare pe...
Misterul vechi de peste trei milenii al locului în care ar fi fost îngropată celebra regină Nefertiti ar putea fi, în sfârșit, aproape de a...
Presley Gerber, fiul supermodelului Cindy Crawford și al omului de afaceri Rande Gerber, a murit la doar 27 de ani. Tânărul model s-a stins din...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)