Amenzi pentru întârzieri la returnare și notificări la Poliție pentru furt, în cazul bicicletelor de închiriat din Arad
La trei luni de la inaugurarea serviciului de închiriere a bicicletelor de la Arad, Primăria s-a văzut deja nevoită să înștiințeze Poliția pentru că nu mai puțin de 68 de bucăți au fost furate. De asemenea, au fost aplicate numeroase amenzi oamenilor care nu au respectat regulamentul de închiriere.
Primăria a oferit gratuitate pentru utilizarea bicicletelor în prima săptămână de la lansarea serviciului, însă mulți arădeni au decis că gratuitatea este nelimitată, chiar dacă după data de 11 iunie, utilizarea bicicletelor a rămas gratuită doar pentru primele 30 de minute. Așa cum am arătat într-un articol publicat la sfârșitul lunii trecute pe Special Arad, pe parcursul verii, au fost observate numeroase cazuri în care oamenii au blocat aceste biciclete pentru zile întregi în fața blocurilor, iar unele biciclete au fost folosite inclusiv de oameni care caută obiecte în gunoaie.
Cum bicicletele sunt monitorizate prin aplicația Globikes, iar utilizatorii ar trebui să fie înregistrați corespunzător, existând și un Regulament care prevede penalizări pentru nerespectarea termenelor de returnare, am trimis o solicitare Primăriei Arad pentru afla câte amenzi s-au dat în acest sens.
Iată ce a transmis municipalitatea:
„Referitor la sancţiunile aplicate pentru utilizarea necorespunzătoare a sistemului de închiriere biciclete, vă informăm că au fost aplicate un număr de 297 de sancţiuni, din care:
– 39 sancţiuni pentru nereturnarea bicicletei în cel mult 12 ore de la expirarea duratei maxime de utilizare (ora 24 din ziua ridicării), în valoare totală de 7.800 lei;
– 258 sancţiuni pentru returnarea bicicletei după 12 ore de la preluare, în valoare totală de 38.700 lei.
Totodată, IPJ Arad a fost înştiinţat despre suspiciunea de furt a 68 de biciclete, pentru care s-au iniţiat/urmează să se demareze procedurile prevăzute de legea penală.
Dintre acestea, un număr de 45 biciclete au fost deja recuperate şi reintroduse în sistem, urmând ca restul de biciclete să facă obiectul acţiunilor desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad”, se arată în răspunsul Primăriei remis Special Arad.
Sumele încasate din aceste sancțiuni nu ajung la operatorul bicicletelor, ci se virează direct în bugetul local al municipiului.
Amintim că deși bicicletele au fost achiziționate fără costuri pentru Primărie, printr-un proiect european, dar operarea și întreținerea lor este efectuată de o firmă din Brașov, pentru care Primăria Arad a semnat un contract de 4 ani, pentru care plătește în total 8 milioane de lei. Prima tranșă din această sumă a fost achitată în iulie.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)