Despre „Aniversare” (după Harold Pinter), spectacolul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” în regia bucureșteanului Radu Iacoban, trebuia să scriu după premieră, în urmă cu aproape un an, în iunie 2024. Nu am scris atunci din motive strict creative, mai precis din cauza lipsei inspirației și a creativității. A subsemnatului, nu a spectacolului.

Inclus fiind, în această lună, în programul Festivalului Internațional de Teatru Nou, în secțiunea „Showcase” (cu focus pe producții arădene), mă simt însă obligat să recuperez, să mă revanșez cu o penibilă urare de „La Mulți Ani” cu întârziere, cu precizarea importantă că, deși nu mi-am dat seama din prima, la o privire mai atentă, pot afirma cu fermitate că „Aniversare” este unul dintre cele mai bune spectacole arădene din ultimii ani, nu foarte departe de „Tatăl” (primul spectacol arădean al lui Radu Iacoban), „Our Last Terminal. Platonovka” (regia: Botond Nagy) și „Sclavi (cu final rescris)” (regia: Dragoș Alexandru Mușoiu). Și asta se datorează actorilor, regizorului și, nu în ultimul rând, piesei alese.

Mă tem că aș fi însă singur cu această impresie și concluzie. Acum un an, la premieră, publicul arădean părea oarecum derutat, cu mixed feelings. Acum, la FITN, publicul era și mai apatic, distant, lipsit de entuziasmul de a „gusta” abstracta ciorbă pinterească.

Foto: Laurian Popa

„Aniversare” este o comedie acidă și lucidă despre goliciunea relațiilor umane în societatea contemporană, despre vanitatea și superficialitatea autoproclamatelor elite, despre ipocrizia clasei mijlocii-superioare, despre golani rebranduiți în domni, despre nulități intelectuale cu ifose de aristocrați, despre cei care scuipă „mă-ta!” fără cratimă, dar pun cratimă în „sau” sau s-au iluminat într-o noapte a minții de importanța gramaticală a „folosiri” i-urilor fix în cuvintele nepotrivite.

Într-un restaurant de lux, două cupluri (Ștefan Statnic, Alina Vasiljević, Ioan Peter și Carmen Vlaga Bogdan într-o parte și Roxana Sabău cu Andrei Elek în partea cealaltă) sărbătoresc o aniversare. Pe parcursul cinei, conversațiile banale alunecă treptat în ostilitate, vulgaritate și absurditate, revelând conflictele conjugale și extravaganța bădărăniei. În paralel, personalul restaurantului — un chelner cu aspirații highclass deșarte, învăluite în povești showbiz-intelectuale ale bunicului său (Cosmin Blaga – în cel mai lung și cel mai bun rol al său de până acum), o maîtresse de maison ambițioasă, dar scârbită de josnicia de care trebuie să dea piept în permanență (Angela Petrean-Varjasi) și un manager mai amabil decât ar fi cazul (Robert Pavicsits) — oferă o contrapondere ironică, subliniind falsitatea lumii pe care o servesc. Deși aparent comică, piesa este o satiră tăioasă despre fragilitatea și putreziciunea tristă a aparențelor.

Foto: Laurian Popa

Se distinge o destul de flagrantă similitudine cu „Aniversarea” lui Radu Iacoban în recenta premieră a teatrului arădean, „Zeul măcelului” (regia: Kedves Emőke), atât în ceea ce privește conturarea personajelor, cât și prin împărțirea scenei în două și punerea alternativă în lumina reflectoarelor a celor două mese aparent distinse și distincte, dar asemănarea nu e neapărat deranjantă. Ambele spectacole merită văzute. Descriu aceeași discrepanță socială și snobism rudimentar, în moduri – în cele din urmă – diferite și în contexte diferite.

Revenind la „Aniversare”, e de știut despre autorul Harold Pinter (1930–2008) că a fost unul dintre cei mai influenți dramaturgi britanici ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2005. Este cunoscut pentru stilul său inconfundabil – marcat de dialoguri aparent banale, dar încărcate de tensiune, pauze revelatoare, tăceri grele și o subtilă dar constantă amenințare latentă în interacțiunile umane.

Deși piesele lui par simple la nivel de acțiune, adevărata complexitate stă în subtext – ceea ce personajele nu spun, dar comunică prin gesturi, ritm, ton și pauze stânjenitoare. Această densitate tăcută face din Pinter un autor greu de adaptat scenic.

Nu și pentru Radu Iacoban.

Foto: Laurian Popa

Dacă „Aniversarea” originală a lui Pinter este mai subtilă, în adaptarea lui Iacoban, pauzele devin zgomotoase, melodramatizate și înlocuite cu momente muzicale savuros-nostalgice, subliniate prin șlagăre răsuflate precum „Nici o lacrimă” de Dan Spătaru, „Dimineții mele” de Stela Enache și „Regina tristeții” de Mariana Șercău și formația Condor din Craiova, în timp ce adevărata stinghereală se concentrează în grohăiala replicilor.

Regizorul reușește să întoarcă oglinda cu deosebită grijă, să nu o spargă: cu o sinceritate impetuoasă și o plasticitate caricaturală, scoate la iveală sinceritatea fățărniciei, a imposturii, a parvenirii, a autosuficienței și a goliciunii aurite, respectând mesajul indirect al lui Pinter, oferindu-i doar o mojicie mai pronunțată, mai transparentă.

Răbufnirea gândurilor este o altă farsă teatrală magistrală a lui Iacoban, o exteriorizare a psihologiei și a sexualității latente, într-o manieră interpretativă aspră, directă, aproape grotescă, dar – de asemenea – fidelă în spirit piesei originale.

Foto: Laurian Popa

Practic, Iacoban scoate la iveală exact ceea ce Pinter ascunde în tăcere.

Dincolo de talentul său regizoral, cu această a doua sa colaborare cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, regizorul a demonstrat două lucruri: 1. – că lucrează excelent cu actorii arădeni și 2. – că adaptarea după Pinter, din păcate, este puțin prea bizar-ostentativă pentru publicul arădean.

Prea bună, prea ca la țară – cum s-ar spune, deși Pinter (și Iacoban, după el) pictează cu măiestrie în „Aniversare” un tablou întocmai urban al ghiolbanismului tabloidizat, într-un mod aproape ofensator de sincer… ori din contră, sincer de ofensator.

Foto: Laurian Popa

„Dacă-mi permiteți o remarcă” (citat memorabil din „Aniversare”), meniul grosolan-trivial, presărat cu un umor viclean de fin, pe care Radu Iacoban îl servește pe tavă cu onestitate, pare grețos doar pentru că este incredibil de actual, iar frustrarea crește pe măsura ce realizăm că asta e realitatea brutal de brută care ne descrie societatea, nu mirobolanta bulă socială în care ne place să ne simțim vidați, în siguranță.

De fapt, Pinter nu e greu de adaptat, ci greu de digerat.

Pentru că ne urează „La Mulți Ani” într-o lume din care nu vrem să facem parte, într-o lume din care am vrea să „fugem”, dar n-avem încotro.

La Mulți Ani, să trăim, noi să fim sănătoși și – obligatoriu – „s-ă muară dujmani”, așadar!

PS: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad participă cu „Aniversare” la cea de a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu în data de 21 iunie.

Aniversare

de Harold Pinter
Traducerea și regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Lighting design: Lucian Moga
Distribuția: Ștefan Statnic, Ioan Peter, Alina Vasiljević, Carmen Vlaga Bogdan, Andrei Elek, Roxana Sabău, Robert Pavicsits, Angela Petrean Varjasi, Cosmin Blaga