După două premiere la sfârșitul anului trecut, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” oferă spectatorilor arădeni alte două spectacole nou-nouțe în această lună. Primul a debutat sâmbătă seara (21 aprilie) și este, fără doar și poate, unul dintre cele mai bune spectacole de teatru din ultimul timp, la Arad: „Tatăl” – de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban.

Nu mai e neapărat o noutate că repertoriul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” întinerește pe zi ce trece, îndreptându-se din ce în ce mai mult înspre sfera teatrului contemporan. Această revitalizare a început în urmă cu câțiva ani și procesul a fost unul destul de lent, poate chiar precaut, dar acum, din toate punctele de vedere, și-a atins punctul culminant. Frumusețea contradicției este că noul spectacol „vorbește” tocmai despre bătrânețe. Mai exact, despre demență senilă, respectiv boala Alzheimer. „Despre acel moment în care un om își pierde luciditatea. Își pierde sensul de a fi”, după cum a spus chiar autorul piesei, dramaturgul francez Florian Zeller (38 de ani).

„Tatăl” s-a jucat pentru prima oară în 2012 la Théâtre Hébertot din Paris și a primit recenzii de cinci stele pe linie, iar ulterior chiar premii importante la Paris, Londra și New York. Este prezentat de presa de pretutindeni drept „cel mai aclamat spectacol nou din ultimul deceniu”, iar Florian Zeller a fost numit de către cotidianul britanic The Guardian „cel mai palpitant dramaturg al zilelor noastre”.

Dar chiar dacă rețeta succesului a fost bifată astfel instant, punctul forte al spectacolului din Arad nu constă doar în asta.

„Să știi că eu sunt foarte inteligent!” … „Am o memorie de elefant!”

Într-un fel, piesa seamănă cu tragedia „Regele Lear” a lui Shakespeare sau cu „Însemnările unui nebun” a lui Gogol. Însă „Tatăl” pune accentul pe un ton și mai trist, și mai apăsător, și mai derutant. Halucinant, chiar… iar privitorul este încercat în repetate rânduri de un sentiment incomod, o frământare stranie, o amărăciune inerentă – exact stările prin care trec personajele închise în acea cușcă transparentă de pe scenă, în interiorul căreia se sparg în mii de cioburi mii de realități, în fiecare secundă… iar secundele nu mai par să respecte nici ele legile fizicii.

Este, în definitiv, o poveste tragică. O conștientizare permanent eșuată a sfârșitului care e din ce în ce mai aproape.

Tocmai de aceea este atât de important jocul personajului principal…

Maestre, jos pălăria!

Cel care merită toată stima și aprecierea noastră este actorul veteran al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Ovidiu Ghiniță.

Succesul spectacolului „Tatăl” se datorează, în primul și în primul rând, lui. Ghiniță este un exemplu concret că vitalitatea artistică este întocmai ca vinul bun și că un actor cu o experiență atât de bogată nu se adaptează pur și simplu rolului, ci e în stare să îl ducă la culmile perfecțiunii.

Andrei Elek, Iulia Dinu și Ovidiu Ghiniță. Foto: Radu Iacoban / Facebook

Chiar dacă, în comparație cu Ovidiu Ghiniță, ceilalți actori „orbitau” ca niște protoni timizi în jurul nucleului, merită aplauze lungi și Roxana Sabău-Nica (Anne), Andrei Elek (Pierre) – doi actori din ce în ce mai proeminenți – și tinerele Iulia Dinu și Oana Secară, proaspăt angajate la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” (amândouă în rolul Laurei).

Despre puține spectacole se poate spune că fiecare actor în parte „a fost la înălțime”… barem atât cât le-a permis rolul.
„Tatăl” este un astfel de spectacol.

Firește, un „rol” indispensabil într-o astfel de poveste de succes îi aparține (în mod special) regizorului, iar în cazul de față vorbim despre un regizor tânăr, Radu Iacoban (35 de ani), actor totodată la Teatrul Mic din București şi actor de film.

„Care e treaba cu Radu Iacoban?”

Foto: Yorick / Ionuț Dobre

Am preluat acest titlu de la un articol apărut pe site-ul catchy.ro, nu doar pentru că sună într-adevăr catchy, ci pentru că povestea acestui tânăr actor-regizor merită să fie evidențiată puțin mai mult. Din acel interviu aflăm despre timișoreanul Radu Iacoban că în tinerețe a muncit la negru în Italia, de la măturat pe străzi până la cules de vinete. Tot în acea vreme a fost foarte gras și își pierdea timpul în internet cafe-uri jucând „Footbal Manager”. Apoi a revenit în țară și a dat la teatru la Cluj-Napoca, după care s-a mutat în Capitală. De atunci a fost distribuit în zeci de spectacole de teatru și în 16 filme. Nu în ultimul rând, a umblat cu una dintre cele mai râvnite actrițe-vedetă din România, Ana Ularu (o știm din serialul „The Borgias”, din filmul „Inferno” al lui Ron Howard, în care joacă alături de Tom Hanks și Felicity Jones, sau din filmul românesc „La drum cu tata”, în regia lui Anca Miruna Lăzărescu). De curând, a început să și regizeze spectacole de teatru.

Actualmente joacă în spectacolul „În parc” la Godot Cafe Teatru din București, iar în iunie îl vom vedea în filmul „Charlston”, în regia lui Andrei Crețulescu.

Revenind cu aplauze la spectacolul „Tatăl”…

Ultimele laude se îndreaptă obligatoriu către Tudor Prodan (scenograful spectacolului) și Lucian Moga (responsabil de light design), precum și către sunetist (din păcate, în caseta tehnică nu se precizează numele acestuia).

Dacă nu ați avut ocazia să ajungeți la premieră, următoarea reprezentație este programată pe data de 10 mai, tot în Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, de la ora 19, iar pe 29 aprilie (să nu uităm!) urmează o nouă premieră, de data aceasta în sala mare, tot de la ora 19. Este vorba de spectacolul „Disputa”, o coproducție Teatrul Nottara – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, în regia lui Vlad Massaci.