Anul trecut îmi foloseam toate instrumentele jurnalistice pentru a devoala tăierile excesive din Pădurea Ceala, în urma unei furtuni care rupsese mii de stejari şi frasini. Mi s-a spus atunci că anul acesta se vor face plantări cu puieţi din pepiniera proprie, în zonele despădurite voit sau nevoit de către cei care câştigaseră la licitaţie pâlcurile de pădure declarate ca afectate.

Citește și: Sute de milioane de euro scoşi din piatră seacă. Dezastru ecologic în judeţul Arad (I)

Aşa că, înarmat cu aparatul care îmi împrumută de multe ori din inteligenţa lui şi mânat de la spate de curiozitatea jurnalistului, am bătut la uşa Direcţiei Silvice Arad. Întâi m-am trezit în braţe cu un comunicat. Pe ăsta nu-l citesc nici eu, darămite cititorii, le-am zis. Pe mine mă duceţi prin pădure. Mi s-a spus că nimeni nu le mai ceruse asta. Tocmai de-aia!, am plusat.

Revederea pădurii după  mai bine de jumătate de an a fost precum mă aşteptam. Poienile născute de furtună şi de tăietorii de lemne n-aveau nici un farmec. Ba, erau triste. Înconjurate de arbori bătrâni, ce păreau mai mult solitari, poienile arătau ca nişte plăgi în sufletul pădurii.

Şi, totuşi, am oprit lângă una dintre ele. Când am coborât din maşină n-am observat nimic. Apoi, dintr-odată se vedeau mijind puieţii de stejari, aliniaţi cam nefiresc. „Acuma i-am plantat”, îmi spune unul dintre inginerii silvici care mă însoţeau, Ioan Costea. „Dar va trebui să avem grijă să nu fie invadaţi puieţii de frasinii care cresc mult mai repede şi s-ar putea să sufoce stejarii”.

– Câţi puieţi aţi plantat aici, în Ceala?

– 5000 la hectar.

– Şi câte hectare sunt plantate?

– 4,5 hectare în toamnă şi acum, în primăvară, 5,7 hectare. Deci, peste 50.000 de stejari.  În tot judeţul Arad am plantat pe 70 de hectare puieţi, precizează Gelu Strenghea, inginer silvic.

N-aş fi crezut că va trebui să îngenunchez vreodată în faţa unui stejar, ca să-l pot fotografia. Şi m-am simţit tot neputincios, deşi abia era trecut de înălţimea gleznei mele. Pentru o clipă, m-am gândit la stejarii pe care i-am prins în imagine, ca şi cum vor fi arătat peste 100 de ani. Ce repede pot să treacă 100 de ani! Chiar, se vor fi plimbând arădenii prin pădurea ce azi e abia în gândul meu?

„Stejarii pe care îi vedeţi şi din care mulţi au fost doborâţi de furtuna de anul trecut, aveau peste 120 de ani. Deci, erau la vârsta la care începeau să se degradeze. Au fost aduşi aici, pe vremea imperiului austro-ungar din acuala Slovacie şi plantaţi. Stejarii nu sunt specifici acestei zone, care a fost mlăştinoasă. De fapt toate pădurile din zona Aradului, mă refer la pădurile de stejar, au luat naştere aşa, prin plantare. Zona noastră este specifică altor specii care se pot dezvolta natural, cum ar fi plopul, frasinul, salcia…”, îmi spune un alt inginer silvic.

– Şi acuma de unde aţi adus puieţii ăştia de stejari?, am întrebat aproape involuntar.

– I-am crescut noi, la pepiniera noastră de aici, din Pădurea Ceala.

Nu mai văzusem o pepinieră din vremea copilăriei. Din vremea când bunicul meu, paznic de vânătoare, mă ducea cu el prin pădurile din zona oraşului Chişineu Criş, Somoş, Adea, Socodor…

Nici nu ştiam că în Pădurea Ceala există o pepinieră. E şi cea mai mare din judeţul Arad şi ar fi furnizat circa 350.000 de puieţi către toate ocoalele silvice din judeţ, dar şi din alte judeţe vecine. 350.000? O fi mult, o fi puţin? Eu cred că e de-o pădure… măricică.  Am prins o pauză de masă a muncitorilor şi aşa am avut norocul să văd rândurile de unde se vor ivi nuci, cireşi, stejari…

„Nu găsim forţă de muncă suficientă, pe cât am avea de lucru cu replantările”, mi se destăinuie un alt inginer silvic, Adrian Remer, cel care e şi responsabil al pepinierei. Ce să-i fi spus? Că sunt mari angajatori care se pregătesc să plece din Arad tot din cauza lipsei forţei de muncă?

Următoarea destinaţie se anunţa undeva dincolo de Pecica, lângă Sâmpetru German. O altă pădure în care nu mai fusesem demult. De când treceam prin ea cu caiacele pe Mureş, vâslind spre Nădlac. După podul de peste râul ce venise înaintea noastră de la Ceala, am traversat o porţiune cuprinsă între două diguri de protecţie la inundaţii. Împădurită cu plopi, sălcii… „Vedeţi, asta e pădurea care creştea odinioară în Lunca Mureşului. Care creşte natural”, mi se spune de pe bancheta din spate a maşinii de teren.

Citește și: Dezastru ecologic în Arad (II) Bombă! Aradul va rămâne fără apă în următorii 30 de ani!

O cotim la stânga, în Sâmpetru, şi mergem pe lângă liziera unei păduri tinere. „Aici am plantat 100 de hectare de puieţi de stejari, acum patru ani. Nu era nimic înainte pe terenul ăsta. O fostă mlaştină. În partea cealaltă a pădurii am mai plantat 200 de hectare”, îmi spune Lorand Lovas, şeful Ocolului Silvic „Ovidiu Moldovan”.

În stânga maşinii se desfătau câteva hectare de teren arat, în mijlocul pădurii.

– Şi aici veţi planta arbori?

– Nu, asta e o zonă unde înfiinţăm anual culturi pentru vânat, îmi răspunde inginerul silvic Lorand Lovas.

Mi-am amintit instantaneu două ipostaze: cum bunicul punea mâncare în pădure pentru vânat şi iarna, dar pregătea terenul şi vara, iar apoi mi-au venit în minte zecile de ştiri despre vânatul care părăseşte pădurea în căutare de hrană, intrând în sate şi oraşe. Reporterii vorbesc despre teama oamenilor de animalele ce dau târcoale caselor, iar vânătorii vorbesc despre uciderea lor obligatorie, datorită faptului că periclitează viaţa oamenilor din comunităţi. Nimeni nu pomeneşte prin jurnalele de ştiri despre foamea animalelor care tocmai de-asta ies din păduri.

Am ocolit întreaga zonă, urcând iar pe unul dintre digurile Mureşului şi întorcându-ne pe partea cealaltă a micii păduri tinere. Drumul forestier despărţea pădurea seculară de tânăra pădure. Printre arborii rupţi de furtună mijeau ici-colo puieţii de frasini. De partea cealaltă a drumului se iţea viguroasă tânăra pădure de stejari. Printre stejarii plantaţi creşteau deja frasini. „Asta este diferenţa dintre pădurea plantată şi cea care creşte natural”, mi-a subliniat Lorand Lovas.

Astfel am înţeles care e, de fapt, sămânţa de scandal dintre Ocolul Silvic şi oficialii de la Parcul Natural Lunca Mureşului. Cei de la Ocolul Silvic vor să întreţină dezvoltarea pădurilor din lunca Mureşului prin replantări, iar cei de la Parcul Natural vor să impună dezvoltarea naturală a pădurilor. „Nici măcar Mureşul nu ne mai ajută, fiindcă nu mai inundă terenurile, ca să se regenereze natural pădurea. Un pic dacă ar inunda pădurea să vedeţi cum ar începe regenerarea naturală. La un schimb de experienţă, în Germania, nemţii ne explicau cum dau drumul Rhin-ului să inunde pădurile şi terenurile pentru regenerări. Ha,ha, am râs eu, la noi Mureşul face asta gratis, am spus. „No, acuma nu mai face asta”, conchide Lorand Lovas.

Fiind o ceartă profesională, nu mă bag. Pentru mine rămâne subiect de scris. Interesant este şi altceva, despre care nu-mi amintesc să fi citit. Iniţiativa de înfiinţare a actualului Parc Natural Lunca Mureşului a venit de la un profesor de biologie din Pecica, acum nişte zeci de ani, Libuş… Iar iniţiativa i-a fost susţinută de actualul şef al Ocolului Silvic „Ovidiu Moldovan”, Lorand Lovas.

Aşa că, am văzut cum se naşte o pădure în lunca Mureşului! Am să trec şi la vară prin ea, să-i întreb pe arădeni de gunoaiele aruncate printre puii de stejar care ne vor măsura trecerea printre anii lor.