miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A murit imediat după acest SELFIE. Dramă cutremurătoare

    de Special Arad | 26 iunie 2014, 1:02 PM | Internaţional

    0

    O tânără de 26 de ani a fost murit, în urma unui accident rutier survenit chiar în timp ce mergea către propria petrecere a burlăcițelor, la scurt timp după ce și-a făcut un selfie împreună cu prietena ei cea mai bună, relatează Evenimentul Zilei via Daily Mail.

    Collette Moreno și prietena ei, Ashley Theobald, mergeau spre Missouri, unde trebuiau să participe la petrecerea burlăcițelor, când a avut loc tragedia. Viitoarea mireasă își exprimase deja entuziasmul prin numeroase postări pe Facebook, ultima dintre ele fiind un selfie împreună cu Ashley, în timp ce se aflau în mașină.

    „Mergeam în spatele unui camion care lăsa în urma lui un nor de gaze de eșapament, când Collette a început să aibă o criză de astm, așa că am încercat să depășesc camionul. Amândouă am avut senzația că drumul e liber, dar era o colină pe care niciuna dintre noi n-a văzut. Dintr-o dată am văzut o camionetă urcând dealul și am tras amândoi de volan, încercând să evităm impactul. Dar ne-a lovit din lateral și ne-am răsturnat pe marginea drumului”, povestește plângând Ashley.

    În urma impactului, Collette a fost rănită grav, iar trei ore mai târziu a murit, la spital.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.