Învins de sistem… Doctorului Kaiss i-a fost respins apelul și a rămas la doi ani cu suspendare





UPDATE Instanța Curții de Apel Timișoara în complet de 3 judecători a respins apelul formulat de inculpații Kaiss Eibo și Maja Augustin. Momentan, motivarea sentinței nefiind redactată, ne abținem de la alte comentarii, mărginindu-ne la a da copy&paste după soluție, așa cum apare ea pe portalul instanțelor de judecată. Soluție pe scurt: Respinge ca nefondate apelului inculpaţilor. Cu opinie separată în sensul admiterea apelului inculpatului Maja Augustin Daniel și achitării acestuia și respingerii apelului inculpatului Kaiss Eibo.
Știrea principală: Există miracole și în Justiție: soluție rarisimă în cazul medicului de origine siriană Kaiss. Judecarea se va relua în complet de divergență! În 20 noiembrie 2014, Instanța Curții de Apel Timișoara, în complet de doi judecători, a pronunțat o soluție rarisimă în cauza având ca obiect jenantul… mafiotul proces pentru ucidere în culpa – caz fortuit – în care a fost târât medicul chirurg de origine siriană Kaiss Eibo într-un caz care încă nu a terminat de zguduit sistemul medico-administrativ al Aradului. Cei doi judecători ai completului de la Curtea de Apel Timișoara care, conform practicilor în domeniu, urmau să pronunțe sentința definitivă în cazul medicului Kaiss Eibo, condamnat deja la închisoare cu suspendare de instanța arădeană, nu au căzut de acord asupra soluției! Importanta – din foarte multe puncte de vedere – sentință, va fi, așadar, dată fie marți, 9 decembrie, ca urmare a citirii tuturor probelor de la dosar și cântăririi lor cu dreaptă măsură, fie se va reevalua. Iată Soluția pe scurt – așa cum apare ea pe site-ul oficial al Justiției Romane. E de manual: • Tip soluţie: Amână cauza; Soluție pe scurt: Nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării se va repune cauza pe rol potrivit art. 394 alin.5 C.p.p. pentru reluarea judecării în complet de divergenţă. Stabilește termen de judecată la data de 09.12.2014 ora 12,00 pentru când se citează părţile. În baza art. 54 alin.3,4 din Legea nr. 304/2004 trimite cauza președintelui de secţie pentru desemnare judecător, complet de divergenţă. Pronunţată în ședinţa publică, azi, 20.11.2014. Conform literaturii de specialitate, complet de divergenţă este un colectiv format dintr-un număr impar (trei) de judecători în vederea soluţionării litigiului, dacă cu prilejul deliberării nu s-a format o opinie unanimă în cadrul completului de judecată (format din doi judecători). C.d. este format din completul iniţial (cei doi judecători), care se întregeşte cu un al treilea judecător; cel de al treilea judecător poate fi preşedintele sau vicepreşedintele instanţei, preşedintele de secţie ori judecătorul din planificarea de permanenţă. Prin formarea acestui c.d. se poate pronunţa o hotărâre cu majoritate de voturi; în scopul soluţionării litigiului de către c.d., cauza urmează să se repună pe rol; dezbaterile vor fi reluate doar în privinţa aspectelor de fapt sau de drept aflate în divergenţă. Până la pronunţarea hotărârii finale judecătorii care şi-au exprimat părerea cu prilejul primei deliberări pot reveni asupra opiniei lor. Potrivit legii, cauza urmează să fie soluţionată în c.d., în chiar ziua respectivă sau în cel mult cinci zile; dacă după judecarea divergenţei vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror puncte de vedere se apropie (mai mult) sunt datori să se unească într-o singură opinie. C.d. se formează nu numai în scopul pronunţării soluţiei finale, ci şi pentru rezolvarea unor divergenţe ce apar pe parcursul judecăţii; aceasta deoarece completul de judecată se poate afla în divergenţă şi cu privire la rezolvarea unor cereri incidente, excepţii de procedură sau cu privire la încuviinţarea anumitor probe; în asemenea împrejurări, c.d. se va pronunţa doar asupra problemelor aflate în divergenţă, după care judecata va continua cu participarea judecătorilor iniţiali – completul format din doi judecători. Așa cum cititorii Special Arad cunosc, noi am tratat, pe larg și cât ne-am priceput de coerent povestea tristă a medicului sirian învins – deocamdată, dar, vedeți bine, nu definitiv – de ayatolahii unui sistem absolut mizerabil. Cei care nu au lecturat cele două episoade ale investigației noastre jurnalistice, o pot face accesând AICI pentru primul episod și AICI pentru cel de-al doilea.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.