Un câine a salvat o familie de la atacul unui urs, în munții Brașovului
În cursul nopții trecute, o familie cu doi copii, care campa cu cortul pe Valea Mălăiești, a fost „vizitată” de un urs atras de mâncarea depozitată necorespunzător în cort. Familia a avut noroc cu câinele, care a alungat ursul, scrie Salvamont Brașov pe Facebook.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 01:00, când ursul a venit direct către rucsacul cu alimente, atras de mirosul acestora. Familia avea și un câine, care a început să latre imediat ce animalul s-a apropiat, lucru care a contribuit la prevenirea unei situații mai grave.
Salvatorii montani din cadrul formației Salvamont Râșnov a Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, aflați la Mălăiești, s-au deplasat la locul incidentului, au asigurat preluarea în siguranță a persoanelor și le-au însoțit ulterior la Cabana Mălăiești, unde familia a rămas peste noapte. „Menționăm faptul că persoanele nu au fost atacate de urs și nu au suferit afecțiuni medicale. Ursul s-a îndreptat spre cort doar pentru a lua mâncarea”, precizează Salvamont Brașov.
„Atragem din nou atenția tuturor persoanelor care aleg să campeze în zone montane să adopte măsuri de prevenire a riscurilor și să evite, în mod special, depozitarea alimentelor în cort. Recomandăm ca alimentele să fie păstrate în pungi separate, depozitate la o distanță de 30 – 40 de metri de cort, într-un loc mai înalt, de preferință suspendate într-un copac. Nerespectarea acestor reguli expune direct participanții la astfel de incidente, punând în pericol atât siguranța personală, cât și pe cea a altor turiști din zonă. Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov continuă să monitorizeze zona și reamintește tuturor importanțan informării corecte înainte de a porni într-o activitate de camping sau drumeție montană”, anunță Salvamont – Salvaspeo Brașov.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)