De cele mai multe ori, declarațiile reprezentanților institutelor de sondare a opiniei publice de la noi nu merită prea multă atenție, chiar când anunță cine știe ce catastrofă. Pentru că ei declară ce vor clienții să audă, ceea ce nu prea corespunde cu realitatea. Așa cum, bunăoară, s-a întâmplat cu sondajele de opinie din preajma alegerilor.

Remus Ștefureac (INSCOP) pare să fi încălcat „regula” când a spus, despre candidaturile celor doi așa-ziși suveraniști (C. Georgescu și G. Simion) că au fost „parte dintr-o operațiune de anihilare a regimului nostru democratic – una concepută în afara țării, dar aplicată cu instrumente locale deghizate în blănuri patriotice”. Operațiune care, prin eșecul celor doi,  „a eșuat la limită”. Dar, avertizează sociologul,  „riscul unei catastrofe nu a dispărut”.

Așa-i, am trecut pe lângă o catastrofă – vă puteți imagina ce-ar fi cu noi dacă acum am vorbi despre „apă, hrană, energie”, despre daci, Valahala și industria calului? Știu că voi primi niște răspunsuri „picante” la aceste observații, dar îmi asum acest risc. Așa cum mi-l asum și pe acela de a spune că viitoarea catastrofă nu mai are chipul călărețului pe cal alb, ci al arogantului cu zâmbet netot sau al grupurilor de negociatori formate din indivizi cu morgă, cu fețe inexpresive ca măștile sarcofagelor egiptene.

Catastrofa este că aceste sarcofage negociază doar condițiile păstrării privilegiilor proprii, câștigate în ani de „luptă la baionetă” cu poporul român.

Da, trebuie să ne temem în continuare. Catastrofa este aproape să se împlinească, iar de data asta nu mai avem instituții care să ne apere. Știu că „suveraniștii” vor sări ca arși. Pentru ei, ceea ce au făcut instituțiile statului, în speță CCR nu este altceva decât o „lovitură de stat”, nici vorbă să fi salvat România de o catastrofă, nici vorbă de un atac direct la sistemul democratic, parat de CCR.

Dezacordul suporterilor „suveraniștilor” va fi livrat, ca de obicei, cu jignirile, înjurăturile și, eventual, amenințările de rigoare. Îmi asum și acest risc. Poate, totuși, amenzile aplicate pentru amenințări să le fi potolit cât de cât pofta de „răzbel” a prea exaltaților susținători ai curentului autointitulat suveranist, curent care, în realitate, nu are nicio legătură cu prostiile debitate mai ales de C. Georgescu, dar și de „pupilul” lui, G. Simion.

Dincolo de eșuata operațiune de anihilare a democrației – care va trebui analizată și studiată cu seriozitate cândva, evident nu înainte de igienizarea și depolitizarea Serviciilor – mult mai actuală și la fel de îngrijorătoare este a doua parte a ideii: riscul apariției unei noi catastrofe. Risc alimentat din plin de ceea ce au făcut partidele – autodeclarate, cu mai mult sau mai puțin temei, proeuropene – în cele aproape trei săptămâni au negociat sau doar au mimat negocierea unor măsuri ce urmează a fi adoptate în vederea reducerii deficitului bugetar și pentru formarea noului guvern.

Informațiile obținute „în exclusivitate” și „pe surse” de televiziunile de știri, despre tot felul de propuneri de măsuri, cică aflate „din interior”, nu sunt credibile. Să nu uităm că bieții reporteri care stau cu orele în fața imobilelor în care s-au purtat negocierile nu par a fi capabili să pună o întrebare pertinentă, darămite să afle informații confidențiale, prin forțe proprii.

Cel mult pot primi informațiile pe care partidele au dorit să le transmită, pe căi neoficiale, fie pentru a-și farda prorpia imagine, fie pentru a intoxica populația sau pentru a-i testa reacțiile. Atât.

Cum politicienii noștri nu sunt chiar naivi cărora niște reporteri începători să le poată „fura” informații confidențiale, este clar că adevăratele măsuri negociate le vom afla abia după învestirea noului guvern. Cum este și normal, la urma urmei.

Sursa foto: PNL

Adevărata problemă, care ar putea aduce catastrofa, o reprezintă partidele participante la negocieri. De fapt, oamenii care le reprezintă și care, în mare parte, sunt cam aceiași oameni care au adus țara în acest impas. Sunt aceleași partide care au guvernat în perioada de tristă amintire, în care țara era condusă haiducește de tripleta Iohannis, Ciolacu, Ciucă – mă rog, cu o mică excepție, reprezentată de USR – și care nu par dispuse să renunțe la vreun privilegiu.

Pentru că, să fim serioși, asta se negociază, păstrarea privilegiilor, inclusiv a acelor sinecuri despre care se discută atât de mult chiar și la nivelul UE, la care partidele noastre nu vor să renunțe.

Deocamdată, PSD pare partidul care se opune cel mai vehement renunțării la privilegii. Totodată, fără să recunoască, este partidul care nu-și poate permite preluarea conducerii guvernului – nu are nici oameni atât de valoroși, dar nici atât de curați. PSD este partidul care după alegeri nu a schimbat aproape nimic, deși, declarativ, toți spun că au înțeles mesajul alegătorilor – plecarea lui Ciolacu de la conducere este o schimbare iluzorie, de vreme ce absolut toți ceilalți au rămas pe funcții -și Stănescu, și Grindeanu, și Neacșu, și Tudose…

Și, cum fără PSD nu se poate guvern nou, reducerea cheltuielilor va fi doar o mascaradă, așa cum au fost și cele din trecut, făcute de ochii lumii în urmă cu un an, doi – vă mai amintiți cum se împăuna Ciolacu anunțând „măsurile drastice” de reducere a cheltuielilor în administrație?

Iată doar câteva dintre aceste „măsuri”, reflectate în titluri din presă: „Guvernul anunță măsuri de reducere a cheltuielilor publice: restructurări, mai puțini șefi, fără indemnizații de vacanță” (august 2023); „Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine” (februarie 2025); „Se vor descentraliza serviciile publice de la nivel central: direcțiile de sport, cultură, DSP, inspectoratele școlare” (ianuarie 2025);

Dar cea mai tare e asta: „Salarizarea șefilor de instituții autonome (ASF, BNR) nu mai poate depăși de șase ori indemnizația brută a unui ministru”. Adică, 255.150 lei, respectiv 51.030 euro, pentru că un ministru are o indemnizație lunară brută de 42.525 lei – grea lovitură, nu-i așa?

Interesant este că în programul de guvernare al guvernului Ciolacu 2, unul dintre puncte prevedea „creșterea cu 50% a încasărilor din arieratele la bugetele pe care ANAF le administrează”…

O catastrofă este că acești iresponsabili care de trei săptămâni își negociază privilegiile pregătesc terenul pentru pârjolul catastrofal ce va urma și care va duce țara în urmă cu o jumătate de secol.

Da, știm că trebuie să strângem cureaua. Nu din vina noastră exclusivă, dar asta e. Doar că, de data asta, nu mai suntem dispuși s-o strângem doar noi, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când a trebui să depășim câte o criză. Când Băsescu și-a asumat tăierile de salarii și pensii în locul lui Boc, nu a avut puterea de a se atinge de privilegii și pe bună dreptate a fost taxat pentru asta.

Acum, ăștia se pregătesc să facă la fel ca Băsescu. Deocamdată, nici Bolojan, nici Nicușor Dan (care, din păcate, se pare că și-a ales greșit consilierii) nu par dispuși să se atingă, de exemplu, de salariile membrilor guvernului, a parlamentarilor și ale tuturor instituțiilor privilegiate din statului român. Știu că nu s-ar realiza cine știe ce mare economie, dar reducerea la jumătate a câștigurilor acestor privilegiați, ar face mult mai ușoară povara pentru oamenii de rând – nu cred că trebuie explicat mai mult.

Cu siguranță, parlamentarii ar putea trăi bine cu 20.000 de lei lunar, în loc de 40.000 și cu doar 10.000 de lei sumă forfetară în loc de 35.000 de lei.

Altfel, nemulțumirile vor crește, protestele de stradă vor deveni o obișnuință, dar și o presiune asupra politicului. De altfel, omul numărul 2 din AUR, un domn Lulea deja a și pomenit un astfel de scenariu, la care a adăugat și un scop politic: provocarea de alegeri anticipate. O mică precizare: Lulea ăsta este cel care, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, se lăuda că va da românilor case cu 1 leu, după o „justă preluare” de la proprietarii plecați la muncă în străinătate!

Or, alegerile anticipate, precedate de o perioadă de proteste de stradă ar fi o parte din catastrofa care ne paște după aproape un an și jumătate de pomeni electorale și bătaie de joc guvernamentală. Cealaltă parte ar fi restaurația ce va urma alegerilor anticipate. Pentru că acum, adevărata miză este continuarea dominației Serviciilor și a ceaușismului în conducerea țării sau îngroparea definitivă a acestei dominații.

Evident, este vorba despre acele servicii care reprezintă aripa securistă, bolșevistă, revizionistă, ceaușistă, cea obișnuită cu privilegii inimaginabile, cea care a decis și încă decide cam tot prin ministere, cea care conduce justiția și, în general cam tot ce mișcă în țara asta.

Avea dreptate domnul P. Stănescu. Așa ar trebui cum zicea. Doar că s-au oprit la negocieri…