Președintele PSD, Sorin Grindeanu a fost primul care a cerut public demisia premierului demis, Ilie Bolojan, după ce acesta, împreună cu întregul Guvern, a fost demis prin moțiune de cenzură.

La finalul negocierilor ce au urmat respingerii „guvernului Veștea”, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Sorin Grindeanu a spus, printre altele că Bolojan trebuie „să arate românilor că nu se ține de scaun, un scaun din care a fost, cum să spun?, alungat, și anume să-și dea demisia, chiar din premier interimar”.

Au urmat și alții, cu argumente aproape melodramatice, din care nu putea lipsi poporul român și eterna grijă a politicienilor de la vârf pentru soarta poporul român. Și astfel, toată această retorică a alunecat, inevitabil aș spune, spre un populism ieftin de genul „poporul l-a demis, trebuie să plece”.

Cine a demis Guvernul Bolojan?

Să ne înțelegem, nu poporul român a „dat jos” guvernul Bolojan, ci Parlamentul, prin adoptarea moțiunii de cenzură. Sigur, politicienii pot susține că sunt reprezentanții poporului care i-a ales, doar că într-o democrație, nimeni nu are dreptul să-și însușească vocea poporului fără ca poporul să se fi pronunțat.

Niciun politician nu are mandat să spună, după o moțiune de cenzură, că „românii au decis”, că „poporul l-a trimis acasă” sau că „țara nu îl mai vrea” câtă vreme poporul nu s-a pronunțat – sigur, poporul nu se pronunță pe rețelele de socializare sau în stradă, ci prin referendum.

Politicienii pot vorbi în nume propriu, la fel și partidele sau chiar Parlamentul dar nu pot transforma propriul vot într-un vot al întregii națiuni. Din păcate însă, politicienii își revendică abuziv dreptul de a vorbi în numele românilor ori de câte ori își urmărește propriile interese, fără să fie taxați cum se cuvine de societate.

De dragul preciziei și în acord cu prevederile Constituției, să spunem și că un Guvern demis prin moțiune de cenzură și care rămâne cu același prim-ministru este un Guvern demisionar, nu interimar cum spune chiar președintele Camerei Deputaților. După cum nici premierul unui astfel de Guvern nu este interimar, ci demis.

Deloc surprinzător (dincolo de toate evenimentele din PNL și jocurile de-a premierii desemnați), după adoptarea moțiunii discursul s-a modificat. Din „poporul l-a trimis acasă”, devine „Bolojan să-și dea demisia” sau chiar „să plece”. Desigur, nu a fost altceva decât o tactică de înlocuire a adevărului constituțional cu adevărul de partid. Iar acesta din urmă nu viza Guvernul, ci prim-ministrul de care voiau să scape prin orice mijloace. Din motive pe care toți le bănuim…

Ideea că premierul ar trebui să demisioneze a fost rostogolită în spațiul public, mai ales pe rețelele de socializare, unde, firesc în actuala situație, disputa între părți a devenit plină de ură și violentă. Falia din societate s-a adâncit, iar asta se datorează partidelor care pare a susține această ruptură.

Evident, niciun partid susținător al acestei idei nu a încercat să domolească spiritele excesiv de încinse printre cetățeni, ba chiar aș zice că au „pus lemne pe foc”. Deși, este greu de crezut că politicienii nu știu că, din punct de vedere constituțional această solicitare nu prea stă în picioare. Știu dar nu-i interesează. Interesul lor a fost și este să se facă presiune asupra premierului și a celor care-l susțin. Iar oamenii, din păcate, au căzut în plasa lor și acum se ceartă între ei.

Conform Constituției, art. 110, alin (2) demisia prim-ministrului atrage „căderea” Guvernului pe care acesta îl conduce, iar într-o asemenea situație trebuie declanșată procedura de învestitură a unui nou Guvern.

Am fi fost în această situație dacă premierul Bolojan și-ar fi dat demisia înainte de adoptarea moțiunii de cenzură. Guvernul ar fi fost considerat demis, președintele ar fi fost obligat să numească un prim-ministru interimar, din rândul membrilor Guvernului.

Doar că noi ne aflăm în situația în care premierul a fost demis odată cu Guvernul pe care-l conduce, prin moțiunea de cenzură adoptată de Parlament.

În aceste condiții, este destul de greu de înțeles cum ar putea demisiona dintr-o funcție din care tocmai a fost demis. Oricum, juridic ar fi greu de încadrat. Sigur, ar putea găsi un motiv (boală, de exemplu) care să justifice o anumită situație de imposibilitate de a-și exercita atribuțiile.

Doar că prin acest gest, ar oferi mulților săi dușmani ocazia de a-l acuza că nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale, că a dat bir cu fugiții și așa mai departe. Iar unul dintre primii care l-ar acuza ar fi tocmai „tovarășul” său de luptă guvernamentală, Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, demisia este un act de voință unilaterală, chiar și în politică. Iar cine își imaginează că, după tot ce au făcut Grindeanu și președintele Dan, Bolojan și partea din PNL care a mai rămas cu el vor intra cuminți în jug pentru a trage la căruța PSD, este un naiv, chiar dacă este președinte.

Bolojan a dovedit să este un politician mai versat decât credeau unii și va lupta până la capăt, cum se spune. Și, chiar dacă dușmanii lui spun că „românii nu-l mai vor”, toate sondajele arată altceva. Ceea ce reprezintă încă o dovadă că nu „românii au dat jos Guvernul”, ci politicienii.

Așa, de final, am două nedumeriri. Prima: ce s-ar întâmpla dacă atât premierul demis, cât și miniștrii Guvernului demisionar își depun demisiile? Nu căutați în Constituție răspunsul pentru că nu este reglementată o astfel de ipoteză. Probabil, pe considerentul că politicienii români au onoare…

Rescriem Constituția sau o fardăm pe cea lăsată de „tătucul” Iliescu?

A doua: cum o fi reușit Sorin Grindeanu să ceară demisia lui Ilie Bolojan, fără să roșească? Tocmai el care, după ce a rămas fără miniștri și fără susținerea partidului a refuzat nu doar să demisioneze din fruntea unui Guvern care nu mai exista, dar s-a și baricadat în biroul din Palatul Victoria… Și nu cu doamna aceea coafeză, cu care mergea cu Nordis, ci cu Victor Ponta!

Chiar nu mai există niciun pic de decență în politica românească. Putea să lase pe altcineva din partid să ceară plecarea lui Bolojan, mai moral și mai onorabil decât el. De exemplu, pe doamna Olguța…