Pe 1 Ianuarie, în Adevărul de București, adică în ziarul care a furat numele singurului ziar din țară care a primit acest nume de la cei adunați la revoluție în piață, a apărut un „material” intitulat, cităm: „Orașul frumos de lângă granița României. Este o nestemată care stă pe nedrept în umbra micii Viene”.

V-ați prins, nu-i așa, este vorba despre un material de imagine despre Arad. Semnat de Claudia Untaru, mai nou la Glasul Aradului, și supervizat de istoricul arădean al franc-masoneriei arădene dintotdeauna, Antoniu Martin. N-ar fi nicio problemă, astfel de „promovări” de imagine sunt ceva firesc în lumea în care trăim, mai interesant mi s-a părut că pe lângă „atracțiile” turistice și istorice celebre ale Aradului, cum ar fi Biserica Roșie, Catedrala cea nouă, Parcul Reconcilierii sau Templul Masonic este pomenit și restaurantul D’amici din incinta Palatului Herman.

De unde trag eu concluzia, articolul publicitar de An Nou despre Arad, apărut în Adevărul de București, era mai mult așa o promovare a celor care visează viitorul orașului, un semnal de start acum la început de an electoral. Vorbesc despre cei care se află la putere, adică în punctele cheie ale administrației orașului și județului și care vor să își păstreze aceste locuri care le asigură viitorul luminos, ca să folosim o expresie din vremurile trecute, dar gata mereu de înviere aici, pe la noi, în „nestemata” de pe lângă „mica Vienă”.

Spun asta mai mult gândindu-mă la cei care lucrează în presa arădeană, încercând să se descurce cum pot ei mai bine. Fiindcă nu este ușor! Am mai spus-o, mă doare, așa că repet: presa din „nestemata” noastră este aproape anihilată de interesele economice, dar mai ales politice care o parazitează. Ce parazitează?! O controlează în mare măsură.

Iar dacă mai existau dubii privind pregătirea presei arădene pentru anul electoral, vine lovitura sub centură: Andrei Ando va avea o rubrică permanentă la Jurnalul arădean, aradon – mai pentru internauți.

Nu îmi dau seama câți dintre cititorii noștri sunt edificați privind rolul și rostul acestui personaj în lumea politică arădeană, îl prezint pe scurt pentru cei mai puțin informați: a început în presă la Adevărul pomenit la început, a continuat la Observatorul de tristă amintire, a trecut pe la televiziunea, tot de tristă amintire, a Domnului Blidar proprietar al Vagoanelor de călători și tramvaie, realizând o vreme și un portal numit pompos Vestic. Erau vremuri când participa la demonstrații împotrivă măsurilor luate de primarul de atunci, Gheorghe Falcă.

Numai că în cele din urmă interesele celor doi au găsit un, mai precis două puncte comune: mărirea și banii. Astfel, Andrei Ando a devenit peste noapte „fălchist”, iar ceea ce a urmat se știe: la ora actuală este director la Consiliul județean, plus Zona Liberă și cadru universitar la Aurel Vlaicu, acolo unde și-a luat din zbor diploma în jurnalism, un pic mai târziu, la începutul anilor 2000. A fost șeful proiectului „Arad, capitală culturală a Europei”, un proiect desfășurat sub semnul „Șuhaidei de Arad” și eșuat lamentabil. Pentru arădeni, desigur, nu pentru cei care au parazitat și au exploatat cu vârf și îndesat proiectul condamnat de la început la eșec. Nicio problemă însă pentru Andrei Ando, cel care mai nou se ocupă și de istoria Aradului, așa, mai printre rânduri.

Ei, acest „jurnalist”, director la Consiliul Județean și Zona Liberă și cadru la Universitatea Aurel Vlaicu, cea aflată într-o criză profundă de autoritate de ceva vreme, va avea o rubrică permanentă la Jurnalul-aradon, castrat anul trecut prin îndepărtarea redactorului-șef recalcitrant și înlocuirea lui cu firma de casă a lui Flavius Ștețcu – o știți, cea care produce de când îi lumea emisiunea „Dacă e marți, e Bibarț” –, cel care a devenit redactor-șef în locul îndepărtatei Adriana Barbu.

Și cu asta, basta! Chiar dacă Jurnalul-aradon nu mai este de o vreme lider de piață în Arad, rămâne o publicație de tradiție – în fond, este urmașa Flăcării Roșii din timpurile revoluționare –, citită de mulți și considerată în continuare printre cele mai serioase din Arad. Celelalte publicații, precum ARQ, Glasul Aradului, ca să amintim de cele mai cunoscute, sunt controlate de la început de politicienii-afaceriști ai Aradului. Ce mai rămâne, nu prea contează – nu vorbim aici de Special, care e o Mărie fără pălărie – sunt redacții mici, de două-trei persoane, gata oricând să înțeleagă „prioritățile” zilei.

Prin „preluarea” Jurnal-aradonului de către Andrei Ando – în fond, el măcar a lucrat ca jurnalist cu pixul sau cu tastatura, în timp ce Flavius Ștețcu doar ca „moderator” de televiziune – avem un semnal clar cu privire la modul în care gașca politică arădeană, cea care uzurpă de la început termenul de „liberal”, înțelege lupta electorală care e pe vine. Iar prin asta ne arată de fapt, fără să vrea, ce gândește cu adevărat despre arădeni, despre electoratul care va fi luat la prelucrat prin publicațiile controlate de această gașcă.

Nu voi formula exact ce gândește, fiindcă este absolut jignitor.

Atât pentru ei, dar mai ales pentru noi, cei care ne considerăm arădeni pe bune…

PS: Am parcurs primul excurs al jurnalistului doctor din aradonul de ieri. Dincolo de caracterul prolix, fără idei proprii al textului, doar o singură observație pentru autor: ca jurnalist, nu semnezi cu Dr. Andrei Ando, iar ca doctor în istorie și filologie nu ai cum să fii jurnalist doctor. Da, Domnul Ando are două doctorate, unul la Arad, altul la Oradea, deci de fapt ar trebui să semneze „Dr. Dr.”. Numai că atunci când scrii, nu titlul contează, ci valoarea textului. Numai așa, de kiki: autorul romanelor care l-au făcut celebru pe Sherlock Holmes, doctor cu acte în regulă, nu semna Dr. Arthur Conan Doyle, ci pur și simplu. Bine, asta se întâmpla acum o sută și ceva de ani și nu în Arad, ci în Anglia, în țara bunelor maniere…

Citește și: În urma investigațiilor Special Arad, Valer Blidar pune piciorul în prag: Andrei Ando, interzis; West TV, post suspendat; Ziarul Aradul – închis! · Special Arad