Doru Orban VS. Municipiul Arad! Fostul director al Filarmonicii nu se lasă: a dat în judecată tot orașul, CLM-ul și primarul
Pe 25 mai am scris că va fi ultimul articol despre Doru Orban, fostul manager al Filarmonicii Arad, demis din funcție după ce nu a reușit să treacă două evaluări. Se pare că ne-am înșelat. Doru Orban nu acceptă nicicum nota obținută, 6,68 (cea de trecere este 7), drept pentru care cheamă în instanță primarul („municipiul Arad, prin primar” – așa cum se formulează în dosarul înregistrat la Tribunalul Arad) și întregul Consiliu Local Municipal.
Nu e prima oară când Orban refuză să-și accepte soarta. Nota finală 6,68 a fost, de fapt, la cea de-a doua evaluare din acest an a managementului pe 2021. La prima evaluare – la care a primit o notă și mai mică, 5,78 – a depus contestație și a avut noroc: a fost admisă de comisie în urma depistării unor inadvertențe procedurale în evaluare.
Doru Orban nu este nici primul care nu se lasă învins nici în ruptul capului. Directorul instituției de dinaintea lui, Alin Văcean, a târât și el în instanță autoritățile după ce a fost demis în 2016. După un an, procesul s-a sfârșit și Văcean a pierdut. Diferența este că Alin Văcean i-a dat în judecată atunci pe consilierii locali, instituția Filarmonicii de Stat Arad și pe Doru Orban, pe atunci manager interimar. Doru Orban, în schimb, cheamă acum „la duel” în instanță Consiliul Local Municipal (ordonatorul de credite, în a cărui subordine se află Filarmonica), precum și tot municipiul, reprezentat de primarul Călin Bibarț.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)