27 de elevi arădeni și șapte profesori, infectați cu Covid-19. Vezi scenariile de funcționare din școli





În cursul zilei de azi a avut loc o nouă ședința a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a fost actualizată lista scenariilor privind unitățile de învățământ din județul Arad.
Astfel, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori, după cum urmează:
Scenariul 1– Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori ;
Scenariul 2 -a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
–b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special;
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.
Situația scenariilor de funcționare ale unităților de învățământ din municipiul și județul Arad:
–conform scenariului 1 își desfășoară activitatea 439 unități de învățământ, cu 59999 copii și elevi cu prezență fizică;
–conform scenariului 2a) își desfășoară activitatea 2 unități de învățământ, cu 99 elevi on line.
În unitățile de învățământ în care activitatea instructiv-educativă se desfășoară conform scenariului 1, din cauza apariției unor cazuri pozitive în rândul elevilor (27 cazuri) sau al cadrelor didactice (7 cazuri), cu mențiunea că aceste date au fost transmise de către unitățile de învățământ în data de 16.09.2021, există următoarea situație:
– 251 elevi din 13 clase de la diferite unități de învățământ își desfășoară activitatea on line.
Tabelul complet se regăsește mai jos:
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.