De mult doream să abordez această temă, a romanului românesc! Chiar mi-am propus ca, undeva în toamnă, chiar să fac o „cură” de romane românești. Să recitesc câteva, să citesc cărți noi – noi pentru mine – să reintru în atmosfera romanului clasic românesc. După cum spuneam, pofta o aveam de mai demult, dar mi s-a deschis un apetit suplimentar chiar în seara de Înviere, când „butonam” în așteptarea orei de plecare la biserică. Și, am dat de Osânda, pe TVR2. Un film bun, care a încercat din răsputeri să respecte cartea. Dar cartea, o capodoperă.

Și de-aici, de la setea de literatură românească, la comparația cu actualele generații, n-a fost decât un pas. Chiar așa, în ziua de azi – de fapt de vreo 20 de ani – generațiile noi nu mai citesc. Sau, ca să îndulcesc puțin critica, nu prea mai citesc. Cititul nu mai e la modă, au apărut telefoane performante, calculatoare performante, internetul e foarte generos… Iar dacă tot mai pune mâna câte unul pe o carte, literatură românească antebelică și interbelică nu se află printre preferințe. De ce?

În primul rând, de vină e… însăși școala. A citi literatură românească e o obligație pentru copii, or știm că obligația e sinonimă cu corvoada. De aici și o adevărată repulsie nu doar față de scriitorii ale căror opere sunt în programa școlară – mulți dintre ei greoi, depășiți, față de modul actual de asimilare a informației –, ci față de întreaga literatură clasică, considerată (repet, uneori pe bună dreptate) depășită. Și, dacă pornim cu o adversitate față de ceva, trebuie argumente serioase pentru a-I „întoarce” pe adolescenți. Profesorii, mulți dintre ei, impun autorii, în loc să intre într-un dialog cu elevii, să îi atragă spre literatură.

Nici vremurile nu mai sunt cele ce-au fost, sunt multe alte tentații de petrecere a timpului liber, față de acum 30-50 de ani. Dar, oricât de mult s-ar schimba lumea, unele romane sunt nemuritoare. Aș închide bucla, amintind de „Velerim și Veler Doamne”, cartea care a inspirat filmul Osânda. Acum, dacă spun Firicel, o mare parte o să-mi spună Las Fierbinți și foarte puțini își amintesc de cățelandrul lui Manlache. De fapt, cam aici se face diferența, marea majoritate a noilor generații trăgându-și seva cunoașterii din show-uri simpliste, seriale de doi bani sau de pe internet, din surse îndoielnice și prost scrise.

Cum spuneam, trăim o dramă pe a cărei amploare nu o realizăm la adevărata ei dimensiune. Suntem osândiți la superficialitate.