A fost o lume pe o stradă, o țară în toată Mediterana, la Cărturești Arad





O lume pe o singură stradă, o țară pentru toată Mediterana, doi scriitori și o dublă lansare. A fost prima lansare de carte din acest an la Cărturești Arad.
Și a fost un popas prin anii ‘90 și o aventură prin țările cu ieșire la Mediterana, dar mai ales un dialog între cei doi scriitori care și-au lansat vineri, pe 17 ianuarie, cărțile la Arad: Adrian Petru Stepan a venit cu “Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad”, iar Cristian Vicol cu “O mie nouă sute optzeci și opt”.
Ca între prieteni, cei doi scriitori timișoreni, care au reușit să nu întârzie la propria lansare, au prezentat fiecare cartea celuilalt, şi-au pus unul altuia întrebări şi s-au completat unul pe celălalt, doar pentru a deconspira la final, când au fost întrebaţi despre ce va urma, că pregătesc acum un volum împreună.
Prima lansare, două volume, o singură lume, la Cărturești
S-a vorbit, cald, la lansare, ca la o masă organizată pentru prieteni imediat după sărbători, despre asemănările şi deosebirile dintre cei doi şi dintre cărţile pe care le-au lansat acum la Arad. S-a dezbătut mult pe tema supravieţuirii în comunism, dar mai ales cum am reuşit să trecem cu bine, aproape incredibil, de anii ‘90, ani în care ne-au murit mai toate visurile, despre cum mereu îi aşteptăm pe americani, despre soia sărăciei şi gustul ei, despre măştile de gaze pe care cu toţii le avem prin case, furate de pe undeva.
Și s-au făcut câteva popasuri încântătoare în Italia, în câteva locuri care seamănă cu Timișoara, cu partea asta de țară, s-a stat puțin mai mult în recea și frumoasa Florență, s-a colindat prin zonele defel turistice ale Egiptului, s-au scos la lumină lumile la care ne uităm fie cu groază, fie cu bucurie.
Au poposit printre discuţiile de vineri seara de la Cărtureşti Arad şi Khaled Hosseini şi Robert D. Kaplan, pentru comparaţii nu exagerate, pentru că nimeni nu şi-a dorit aşa ceva, cu cărţile de aici. Au fost popasuri în universul lui Hosseini creat pe străzile Afganistanului şi în Italia atât de minuţioasă şi profundă a lui Kaplan.
O lume cu nostalgie, sărăcie, câteva umbre şi puţină dragoste
A fost, însă, în primul rând despre poveşti de viaţă scrise cu mult umor și multă autorionie şi despre un jurnal de călătorie ce-şi depăşeşte graniţele pentru a intra în subteran, la Cărtureşti Arad, vineri seara.
Şi cum era de așteptat, pentru că vorbim de comunism și de țări pe care le-am vizitat cândva, discuțiile s-au oprit un timp la nostalgie, pentru a vedea cât bine, dar și cât rău ne face. Cei doi scriitori au alunecat, mai în glumă, mai în serios, și spre treburile dureroase ale zilei, la georgeșcieni, Porsche-uri și așteptări ratate, la sărăcie și frică, treburi spuse mai toate tot cu zâmbetul pe buze.
S-a și citit, la finalul dublei lansări, din volumele autorilor, fiecare alegând un pasaj în care personajul principal a fost dragostea. Poate și ca să uităm de durerea unor amintiri, precum ușa interioară a șifonierului pe care era creată harta Americii, aceea de la care așteptăm pe mai departe salvarea, sau durerea lacrimilor din ochii tatălui când Bill Clinton a declarat, venit la București, că e bine să ținem pe drumul ăsta al democrației pe care am pornit, sau doar de concluzia, nu neapărat fericită, că anii ‘90 au venit în România cu probleme serioase de familie și cu alcoolism.
Despre „Mediterana” şi despre „O mie nouă sute optzeci şi opt”
“Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad” a lui Adrian Petru Stepan este „o invitație într-o lume plină de farmec, povești și reflecții despre un spațiu cultural fascinant, unde Apele Mediteranei spală același țărm de mii de ani, transportând povești maghrebiene, italiene, spaniole, arabe pe rute maritime invizibile. Este un schimb de cutume sociale, politice, culturale pe care Adrian Petru Stepan îl descrie într-un narativ fascinant despre Mare Nostrum, în fapt, un continent marin”.
Un jurnal de călătorie în căutarea profundă a unui acasă la care visăm cu toții.
„O mie nouă sute optzeci și opt” a lui Cristian Vicol este „un volum semificțional (deși autobiografic) despre copilăria și adolescența în anii tranziției – de la gumă Turbo, Cartoon Network, genunchi juliți și pâine cu zahăr până la geci de piele, baruri de rockeri și prima bere băută clandestin”.
O carte care încearcă să surprindă „ce au însemnat anii ‘90 și 2000 pentru ultima generație născută înainte de căderea comunismului – cu bune și cu rele, fie că e vorba de primul calculator cu Winamp și muzică disco-pop românească, sau traumele și abuzurile unei societăți în derivă & many more”.
Lansarea de la Arad a celor două volume a deschis, pentru mai bine de o oră, ușile celor două lumi îndepărtate, fie ca timp, fie ca spațiu, doar pentru a le combina într-o caldă poveste despre cine suntem atunci când ne căutăm drumul spre noi și spre casa noastră, fie că întregul nostru univers e o stradă, fie țărmurile largi ale unei mări.
Citește și:
Comentariile portalului
Foarte interesant articolul, asa ar trebui s arate jurnalismul nu doar stiri seci!
Interesant este Cine a susținut acest personaj timp de peste 18 ani în funcție de director unii ziceau că Falcă unii ziceau că Neluțu Cristina Părerea mea (...)
sa se bucure trei zile.