Gheorghe Schwartz: Un oraș SF Second Hand?





Dacă te plimbi prin centrul Aradului, vei da de o mulțime de farmacii, de magazine Second Hand și de spații comerciale goale. Din disperare, pe unele vitrine pustii au fost lipite fotografii ale unui oraș frumos. E bine, dar, în fond, nu e decât fard pe un obraz neîngrijit și plin de riduri tot mai adânci. Aradul este într-o continuă descreștere a numărului de locuitori, în timp ce Timișoara și Oradea sunt într-o continuă creștere. Și asta nu numai în privința numărului de locuitori.
În nebunia de a vinde tot ce se mai poate vinde, am ajuns să înstrăinăm până și simbolurile dăinuirii. Orice colaborare poate fi benefică, dar niciun simbol nu poate fi privatizat! Nici de un localnic, nici de altcineva! Nu voi mai repeta câte s-au dat altora încât, în curând Aradul poate se va numi Aradenburg, sau Aradvaros, sau Aradcity. Depinde cine va licita mai bine și va cumpăra mai mult.
Teatrul Hirschl este unul dintre simbolurile Aradului, indiferent dacă a fost al orașului sau al județului. Oricum, el se (mai) află pe locul său, iar Consiliul Municipal ar trebui să se îngrijească de el. Sau să explice populației de ce permite să fie vândut.
Am toată admirația pentru fanii echipei UTA care au reușit prin perseverență să pună presiune pe forurile locale pentru ridicarea unui stadion nou, iar acum sunt la fel de perseverenți în a cere schimbarea gazonului. Ei au fost perseverenți atâți ani cât a fost nevoie pentru ca tradiționalele roți ale celui mai lent aparat al orașului să se miște. Din păcate, societatea noastră civilă obosește mai repede, lucru pe care se bazează cei vizați.
Faptul de a privatiza un simbol fundamental al unei comunități este în sine inacceptabil. Iar promisiunea de a se păstra de către un proprietar privat specificul unui simbol s-a dovedit de prea multe ori apă de ploaie (Îmi amintesc, de pildă, de o fostă librărie din Piața Avram Iancu. Când a devenit magazin de pantofi, a promis că va rămâne și librărie. Raionul cu cărți a dispărut cât se poate de repede). Tehnica este să cumperi, să vinzi, noul proprietar să vândă și el și ultimul de pe fir să nu mai recunoască nimic din ceea ce a promis primul.
Știu că amenințările cu mișcări revendicative ale intelectualilor nu prea sperie. Țin minte că prin 1990, bibliotecarii au ieșit în stradă din cauza salariilor lor de mizerie. Reacția autorităților de atunci a fost un rânjet larg: „Să stea în stradă și zece ani! Și ce-o să se întâmple?” Doar că de data asta nu numai o categorie de cetățeni ai Aradului (și ai României) sunt afectați de situație, ci întregul oraș (și întreaga țară) sunt (sau ar trebui să fie) indignați cum tradiția este vândută bucată cu bucată asemenea unor haine vechi la magazinele Second Hand.
Gheorghe SCHWARTZ
P.S. Vom reveni oricât ar fi nevoie.
Comentariile portalului
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.
E normal ca politicienii sa fie primii care au acces la impartitul luminii, trebuie să lumineze calea spre furt!