duminicã, 26 mai, 2024

Special Arad Logo

    Fauci, expert în boli infecţioase: „Va fi nevoie de mască și distanțare socială și după vaccinarea anti-Covid”

    de - | 17 noiembrie 2020, 8:44 AM | Coronavirus | Internaţional

    0

    Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a avertizat luni că nu se va putea reveni imediat la o viaţă normală chiar şi după vaccinarea pentru noul coronavirus, transmite CNBC, citată de News.ro și hotnews.ro

    De fapt, Fauci recomandă oamenilor să poarte mască şi să practice distanţarea socială chiar şi după ce se vor vaccina.

    „În mod evident, cu un vaccin care are o eficacitate de peste 90% vă puteţi simţi mult mai în siguranţă că nu veţi lua virusul. Dar aş recomanda oamenilor să nu renunţe la toate măsurile de sănătate publică doar pentru că s-au vaccinat. Deşi pentru populaţie în general vaccinul poate avea o eficacitate de 95%, nu se poate şti cât de eficace este la nivel personal. Chiar şi la ratele de succes respective, aproximativ 5%-10% dintre persoanele imunizate ar putea să ia virusul”, a spus Fauci la CNN.

    Compania americană Moderna a anunţat luni că, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu clinic, vaccinul său pentru Covid-19, dezvoltat în colaborare cu Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din SUA, are o eficacitate de 94,5%. Soumya Swaminathan, coordonatoarea departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a solicitat însă mai multe lămuriri. Potrivit acesteia, trebuie cunoscute mai multe date despre durata protecţiei oferite de aceste vaccinuri împotriva noului coronavirus, în ce măsură previn cazurile severe de COVID-19 şi ce impact au asupra persoanelor vârstnice, scrie stiripesurse.ro.

    Informaţia a venit după un anunţ similar făcut pe 9 noiembrie de companiile Pfizer şi BioNTech, potrivit căruia vaccinul pentru Covid-19 al acestora are o eficacitate de peste 90%.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.