Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în cazul Ditrău
CNCD s-a autosesizat în cazul Ditrău, după ce patronul brutăriei a promis că îi retrage pe angajații din Sri Lanka de pe linia de producție, instituția înregistrând și o plângere pe numele primarului comunei Ditrău, Puskás Elemér, anunță realitatea.net.
„În prezent, la CNCD am înregistrat o plângere împotriva primarului din Ditrău, respectiv demarăm o sesizare cu privire la declarațiile reprezentantului societății comerciale, potrivit cărora intenționează să schimbe locul de muncă al celor doi angajați din Sri Lanka de pe linia de producție la cazane, sub aspectul unei posibile fapte de discriminare, pe criteriul de apartenență la o cetățenie, respectiv religie. Vom demara procedurile de audiere și în măsura în care aceste fapte sunt cercetate în dosarul penal deschis in rem la nivelul IPJ Harghita vom suspenda procedura și vom transmite aceste două cazuri la IPJ Harghita”, a declarat la RFI, Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare.
Totodată, Biserica Romano-Catolică s-a delimitat de scandal, iar Avocatul Poporului a anunțat deja că va face o anchetă, considerând că agresivitatea localnicilor este ”greu de înţeles”, în timp ce reprezentanţii UDMR au declarat că nu pot accepta incitarea la ură şi fac apel la calm, mai scriu cei de la realitatea.net.
Comentariile portalului
Nu este nimic greșit în a spune, pur și simplu, "Vă cer iertare, am greșit!" Ar fi bine să ne oprim puțin și să recunoaștem față (...)
👏 Frumoasă analiză autocritică ..., și am fost tentat să dezvolt ideea, dar am decis să n-o fac ! . Nu am să vă / mă scuz pt tonul acid, spre agresiv, al criticilor fă (...)
Hristos a înviat D-l Valer..PS Doar D-zeu Iartā noi Oamenii putem UITA, dacā avem întelepciune