Despre succesul global al literaturii și filmului scandinav din ultimii ani putem avea doar presupuneri și ipoteze.

Ipoteza mea de lucru ar consta în simbioza oarecum stranie pe care acești nordici, e vorba de toti de acolo, finlandezi, norvegieni, danezi, chiar dacă rolul suedezilor este cel pregnant, o reușesc între valorile tradiționale ale simplității naturale și cele moderne ale sofisticării practice și tehnice, păstrând în această simbioză acel mister al cețurilor eterne pe care cel care nu este din partea locului îl prizează cu o vinovată și naivă plăcere.

Filmul suedez candidat la Oscar, realizat de Hannes Holm pe baza best-sellerului internațional cu același titlu al lui Fredrik Backman – unul dintre scenariști fiind chiar autorul romanului – este un exemplu posibil pentru ipoteza mea, chiar dacă, ca orice ipoteză, nu poate fi ilustrată nici aceasta fără rest prin exemple.

Nu e vorba de poveste aici, povestea în sine fiind un clișeu cinematografic exploatat la nesfârșit de Hollywood al bătrânului vecin morocănos, grumpy old man, supărat pe lume, tratamentul însă este, aproape până la final, inconfundabil scandinav, ca să nu spunem suedez prin excelență.

Ove, a se pronunță simplu Uve, la 59 de ani, nu uită să ducă zilnic buchetul de flori, pe care îl cumpără la promoție, la mormântul soției sale mult iubite, Sonia, moartă recent de cancer. Nu uită nici rondul zilnic în calitatea sa de administrator al micului cvartal de locuințe rezidențiale tipic suedez, cu case de lemn tipizate și mobilate tot așa de la Ikea.

Ove este atent la orice neregulă, în carnețelul său intrând numerele de înmatriculare ale fiecărei mașini care nu parchează perfect, intrarea pe alei cu altceva decât picioarele fiind aspru sancționată prin strigăte și calificativul absolut: idiot.

Și toate astea în timp ce soțul neconsolat se pregăteste – după ce este concediat de la întreprinderea în care lucrează de peste patruzeci de ani și în care a lucrat și tatăl său -, tot zilnic, de sinucidere în dorința de a o urma pe neprețuita Sonia oriunde s-ar afla ea după moarte.

Numai că în prima zi a proiectului suicidal, chiar în timp ce își punea ștreangul pregătit cu grijă pe gât, sosesc vecinii cei noi în casa de vizavi, o familie tânără cu doi copii, lovind cu remorca mașinii cutia poștală pe care cel cu ștreangul de gât l-a confecționat cu ani în urmă, atunci când s-au mutat cu iubita Sonia în casă nouă.

Tânăra soție, descoperă sinucigasul, ieșind din casă după ce își scoate capul din ștreang, enervat de eveniment, este persană și însărcintă cu cel de al treilea copil, în timp ce soțul localnic intră în categoria celor mulți pe care Ove îi numește simplu idioți.

Bănuiți corect: Ove, cu toată înverșunarea de care este în stare, nu va reuși să se refugieze în sinucidere – nenumăratele încercări eșuate, pe lângă absolutizarea Saabului, asigură umorul negru al povestirii -, persana însărcinată și fetițele vor reuși să scoată din el sentimentele ascunse adânc în dramele trăite pe care le vom vedea în flashback-uri rafinate, ajungând în final să devină tată și bunic pentru ele mai firesc decât dacă ar fi fost legați prin sânge.

Asta fără să mai vorbim de pisica persană vagaboandă pe care o primește în casă.

Cu toate acestea, Ove, interpretat foarte precis de Rolf Lassgard, nu se scufundă niciodată în clișeele siropoase ale bătrânilor ursuzi clasicizați de Jack Lemmon sau Walther Matthau, este mult mai aproape de Jack Nicholson în About Schmidt, iar explicația pentru asta ne este la îndemână și este foarte germanică, nordică, scandinavă: pe lângă Ove, Sonia și tânăra persană, filmul mai are un personaj important, acesta fiind Moartea în persoană, am putea spune.

Viața lui Ove este punctată de moartea celor dragi, mama, tata, copilul încă nenăscut, ca moartea soției să facă inevitabilă propria lui moarte, moment care asigură încheierea poveștii și a filmului.

Din păcate, finalul iese din echilibrul bine temperat dintre melodramă și comedie neagră, prezentarea morții banale a lui Ove stricând parcă tonul de până atunci, devenind sentimental și lăcrimos, pierzând spectaculos farmecul straniu al poveștilor scandinave.

Ar fi surprinzător ca filmul, premiat mult în Europa, să prindă Oscarul pentru cel mai bun film străin, chiar și cel pentru make-up și hairstyling, fiind nominalizat și pentru acesta, având în vedere aceste slăbiciuni evidente, dar mai ales cele trei filme, în frunte cu Toni Erdmann, cu care mai concurează: The Salesman, al regizorului Ashgar Farhadi, iranian (persan) foarte la modă și devenit actual și prin anunțul că nu va participa la premiere datorită lui Trump, și filmul australian Tanna, o repovestire inedită și fabuloasă a tragediei iubirii interzise dintre Romeo și Julieta.

Despre Land of Mine am vorbit, se pare că anul acesta scandinavii se vor mulțumi doar cu nominalizările, aceasta fiind a 15-lea pentru Suedia.

Nota autorului:

Citește și:
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
•  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
•  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
•  Oscar Special: Iadul sau viitura
•  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND