Andrei Gag, băiatul de aur al Aradului și al României! Secundele dinaintea victoriei (FOTO)





Andrei Gag, aruncătorul de greutate originar din localitatea Bocsig, din județul Arad, a fost singurul sportiv din delegația României care a obținut medalia de aur la Cupa Europei la aruncări de la Arad.
Aruncarea care i-a adus medalia de aur a fost cea de a doua din concurs, cea care a măsurat 20,68 metri. În afara acesteia, Andrei a mai avut alte două aruncări valabile, ambele peste 20 de metri, una de 20,50 metri și una de 20,01 metri. Niciun alt sportiv din concurs nu a aruncat 20 de metri.
Pe locurile următoare s-au situat Tsanko Arnaudov, din Portugalia, cu o aruncare de 19,85 metri, și italianul Sebastiano Bianchetti, cu 19,78 metri.
După festivitatea de premiere, Andrei Marius Gag a fost felicitat, între alții, de un grup de consăteni din comuna arădeană Bocsig, între care se aflau tatăl campionului și primarul comunei, Ioan Florin Ciul, veniți la Arad pentru a-l susține.
Andrei Gag a adus a doua medalie României la competiția de la Arad, după argintul cucerit de Alin Firfirică, sâmbătă, în proba de aruncare a discului Under-23. Andrei are dublă legitimare, atât la CSM Arad, cât și la clubul din Suceava.
Pentru Andrei urmează Campionatele Mondiale de la Portland, SUA.
În colajul de mai jos puteți vedea secundele dinaintea celei mai bune aruncări din concurs a lui Andrei Gag.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!