Cupa Europei la aruncări lungi – FOTOREPORTAJ – Ziua 2 – Duminică
Cupa Europei la aruncări lungi s-a încheiat duminică seara la Arad,după două zile în care 300 de sportivi din toată Europa au luptat pentru medalii la aruncarea greutății, suliță, ciocan și disc.
A fost un succes pentru Arad, mai ales că o serie de personalități ne-a vizitat orașul: Serghei Bubka, Constantina Diță Tomescu, Gabi Szabo, Anișoara Cușmir, Mihaela Melinte și alți foști mari sportivi, a fost un succes pentru hotelierii din Arad, iar ziua de duminică ne-a arătat că lumea este interesată de astfel de concursuri,mai ales dacă cei care concurează sunt arădeni.
Aproape 1.000 de spectatori s-au adunat în momentul în care Andrei Gag lupta pentru medalie la „greutate”. Numărul spectatorilor a crescut odată cu intrarea în concrus al celuilalt arădean, Raul Rusu, care a ocupat locul al IX-lea la suliță.
A fost un succes datorat tuturor celor implicați, președintele Federației Române de Atletism, Sandu Ion, alți oficiali, dar sufletul acestui concurs, acestui mare eveniment sportiv, cel mai mare găzduit de România de la Universiada din 1981 încoace, a fost Viorica Graur, cea care s-a ocupat încă de anul trecut pentru ca totul să decurgăperfect, dar care și-a dat demisia cu o săptămână înainte de startul competiției…
Dar iată mai jos fotografiile zilei de duminică:
Comentariile portalului
nerecunoscatorilor
Un articol interesant! Ma intreb, voi cum alegeti locatia perfecta pentru un eveniment special? Este mai importanta amplasarea centrala, decorul sau flexibilitatea personalului?
Dar cine il voteaza pe asta ??? In afar de nevasta-sa si nici aia...