19 cetăţeni din Irak, Turcia, Siria şi Iran au vrut să treacă frontiera pe câmp, la Turnu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu – judeţul Arad, în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare, au depistat 19 cetăţeni din Irak, Turcia, Siria şi Iran, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, peste câmp.
În data de 16.04.2018, în jurul orei 23:40, 19 persoane (13 adulţi şi 6 minori) se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria. Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 6 cetăţeni din Irak, 6 cetăţeni din Turcia, 5 cetăţeni din Siria şi 2 cetăţeni din Iran, adulţii având vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, iar minorii între 3 şi 17 de ani, aceştia fiind solicitanţi de azil în România.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Acestea au mai relatat că s-au deplasat cu un microbuz până în apropiere de localitatea Turnu, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)